Profesorii pensionari vor beneficia de concediu anual de odihnă plătit. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat vineri în două lecturi.
Potrivit notei informative a documentului, unii angajatori au încălcat frecvent dreptul la concediu anual de odihnă pentru cadrele didactice pensionare din cauza aplicării eronate a Codului Muncii. Astfel, proiectul va asigura condiţii egale pentru dascălii vârstnici.
Autoarea iniţiativei, deputatul PSRM, Alla Darovannaia, susţine că în prezent sunt 4475 de profesori pensionari, însă fostul ministru al Educaţiei şi actual deputat PDM, Monica Babuc, spune că aceştia reprezintă 40 la sută din numărul total al cadrelor didactice.
Sursa: publika.md