Primarul satului Abaclia, raionul Basarabeasca, Victor Niculiţă, a muncit timp de 11 ani în Italia și acum zece ani a revenit la baștină pentru a „construi Europa” acasă. Alesul local spune că optimismul său s-a erodat substanţial și nu este exclus ca într-o zi pur și simplu să-și părăsească definitiv satul natal. Acesta e nemulțumit că nu poate fi vorba de implementarea unor proiecte mari la nivel local, inclusiv din cauza că foarte mulți bani sunt atribuiți consiliilor raionale, structuri care doar ar parazita pe seama resurselor contribuabililor.
Potrivit lui Niculiţă, în Abaclia locuiesc, oficial, 5 250 de oameni, însă în realitate ar fi vorba doar de 2 500 de persoane rămase. „Numai în Brescia, talia, sunt stabiliți 640 de abaclieni. Nu mai vorbim de Milano, Roma, Canada, SUA, Japonia, Rusia etc.”, a declarat alesul local pentru CALM.
Primarul de Abaclia s-a numărat printre cei care au muncit peste hotarele R. Moldova.
„Acum 10 ani, am decis să mă întorc să construiesc Europa în Abaclia. Când am revenit acasă, eram plin de optimism, credeam că vom crea locuri de muncă, condiții de trai decente pentru oamenii noștri. Am inițiat implementarea unor proiecte mari, doar că din cauza furtului miliardului și a instabilității politice, acestea așa și nu au mai fost finalizate. Am rămas cu milioane de lei îngropate în pământ. Cei mai buni profesori, medici, educatori pleacă, nu avem personal în APL, nici investiții. Să duc acest jug devine din ce în ce mai greu. Cu cine să lucrăm în sate? Este o degradare totală, pleacă și femeile, dar cine va da naștere viitorului acestei țări”, se întreabă Niculiţă.
Acesta a candidat pentru cel de-al treilea mandat de primar în speranța că lucrurile se vor schimba: „Totuși, nu este exclus că mâine îmi voi face bagajul și voi pleca. Mai rabd vreo două luni să văd dacă se schimbă ceva sau nu”.
Pentru ca primarii să poată dezvolta localitățile, Victor Niculiţă crede că Uniunea Europeană ar trebui să investească direct în comunităţile locale.
„A fost o greșeală ca UE să transfere Guvernului banii destinaţi cetățenilor. vă dați seama câte lucruri se puteau face cu 13 miliarde de lei? R. Moldova trebuia să înflorească, realitatea însă este cu totul alta”, spune alesul local.
în opinia primarului, unica decizie adoptată corect la nivel de stat a fost descentralizarea Fondului Rutier.
„Acum solicităm lichidarea consiliilor raionale. Mă întreb cui trebuie aceste consilii? Timp de patru ani nu am pășit pragul acestei instituţii, nu l-am văzut pe președintele consiliului. Nu au nicio activitate, doar mănâncă banii din bugetul statului. Câte lucruri am putea realiza dacă toți acești bani (pentru salarii, premii, funcții, transport, benzină, rechizite) ar ajunge în bugetele administraţiei publice locale de nivelul |? Noi cu un milion de lei am reparat circa 15 km de drum în variantă albă, adică am scoate din glod jumătate de sat. Acum, cu banii din bugetul local, reușim să reparăm doar 2 km de drum”.
Șeful raionului Basarabeasca , Petru Pușcari, a răspuns la aceasta, spunând, că oprirea comunicării efective între autoritățile raionale și primăria Abaclia a fost inițiată de Victor Niculiță, care ignoră toate invitațiile la ședințele consiliului raional și la alte evenimente. Dar, în același timp, nu ar trebui să nege că administrația raională a ajutat și ajută foarte mult în prezent Abaclia. La balanța primăriei ai fost transferate : Casa de Cultură raională, un cazan de biomasă pentru o grădiniță , acoperișul reînnoit a bisericii. În detrimentul proiectului Drumari Bune, drumul către cimitir a fost reparat. După cum a remarcat Petru Pușcari, consiliul raional a reacționat întotdeauna pozitiv la solicitările primarului de a acționa ca partener al unui proiect. În sprijinul cuvintelor sale, președintele a furnizat mai multe documente.
Victor Niculiţă este convins de faptul că localitățile vor avea doar de câștigat dacă vor fi lichidate consiliile raionale. „Noi suntem autoritate de nivelul |, iar de patru ani am ales să descentralizăm administraţia și de atunci nu depindem de Consiliul raional. Nu înțeleg care este logica de a menține aceste structuri. CALMul trebuie să militeze pentru descentralizare totală. Toţi ar trebui să înțeleagă că resursele nu vin pentru primar sau pentru angajaţii APL, ele se duc pentru instituțiile de învățământ, cultură, sănătate, sport, dezvoltare. Altfel vom târî opincile de la un an la altul”, a conchis alesul local.
Petru Pușcari spune, de asemenea, că dezmembrarea raioanelor, în special a celor mici precum Basarabeasca, este inevitabilă, dar personal consideră că sistemul municipalităților, care operează în mai multe țări europene, este mai eficient.
Sursa: ziarulnational.md