Planurile a şase călători de a intra pe teritoriul Republicii Moldova fără a fi plasaţi în autoizolare au fost dejucate de către poliţiştii de frontieră. Aceştia au prezentat rezultatele negative ale testelor Covid-19, însă fără a corespunde unor acte veridice. Audiat, fiecare cetăţean a încercat să se justifice, menţionând că le-a obţinut legal.
Cele şase documente cu semne vizibile de falsificare au fost indentificate pe parcursul zilei de ieri, 27 iulie curent pe sensul de intrare în R. Moldova. Trei dintre ele au fost ridicate în punctul de trecere Lipcani- Rădăuţi Prut de la doi cetăţeni ai României şi un conaţional care se întorceau din Germania. Audiaţi, ei au declarat că au dat analizele necesare pentru eliberarea documentelor respective, recunoscând ulterior, că pentru obţinerea rapidă a rezultatelor au achitat suplimentar câte 50 de euro fiecare.
Şi un ucrainean este documentat pentru prezentarea testului Covid-19 falsificat. Actul ar fi emis de către un laborator medical din Ucraina. În timpul controlului, poliţistul de frontieră a depistat indici necaracteristici, iar examinat suplimentar s-a confirmat neveridicitatea actului. Tânărul de 26 de ani s-a arătat mirat de cele depistate insistând pe idea că i s-a prelevat probe obţinând legal acest test.
Alt punct de trecere – aceeaşi încălcare. Doi soţi din raionul Sîngerei au dorit să traverseze frontiera prin PTF Sculeni, iar în timpul verificărilor au fost informaţi despre falsificarea testelor prezentate. Aceştia s-au revoltat referitor la cele depistate. Totuşi poliţistul de frontieră a prezentat suficiente probe ce confirmă cele identificate anterior.
În repercursiune, toate testele au fost ridicate şi remise în adresa laboratorului tehnico-juridic pentru realizarea expertizei. Cercetările vor continua până la examinarea tuturor circumstanţelor şi atragerea la răspundere a persoanelor implicate.
Sursa: https://border.gov.md/