Un minor în vâstă de 16 ani este cercetat de oamenii legii după ce, asupra lui au fost depistate mai multe pachețele cu substanțe interzise. Potrivit informațiilor, tânărul a fost stopat în această dimineață de o patrulă de carabinieri.
„În dimineața zilei de astăzi, o patrulă de carabinieri din cadrul Direcției regionale Centru a IGC, fiind implicată la menținerea ordinii publice în sectorul Rîșcani al Capitalei a observat o persoană de gen masculin ce prezenta un comportament suspect”.
În urma verificărilor, asupra sa au fost depistate 4 pachețele de tip zip-lock ce conțineau o substanță necunoscută, iar imediat minorul a fost condus la IP Rîșcani.
Mai mult, substanța a fost ridicată și transmisă spre expertiză.
În continuare, oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele.