Un șofer de microbuz din Moldova este cercetat penal în România, pentru un certificat de înmatriculare fals

Un şofer de microbuz este cercetat penal de poliţiştii de frontieră din Botoşani, după ce a modificat certificatul de înmatriculare al maşinii pentru a putea transporta mai multe persoane, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, Minodora Răcnea.

Potrivit sursei citate, bărbatul, în vârstă de 33 de ani, cu cetăţenie dublă, română şi moldovenească, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca la volanul mijlocului de transport, cu intenţia de a ajunge în Polonia.

În urma verificării certificatului de înmatriculare, poliţiştii de frontieră au stabilit că acesta este fals.

„Tânărul de 33 de ani a declarat că certificatul de înmatriculare a fost falsificat cu scopul de a putea transporta mai multe persoane cu microbuzul”, a precizat oficialul ITPF.

Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale

De asemenea, poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui bărbat de 34 de ani din Republica Moldova o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, care avea imprimată fotografia unui tânăr. Verificările au confirmat că documentul este fals.

„Cu privire la cele constatate, cetăţeanul a declarat că a primit cartea de identitate de la un cetăţean din Chişinău, pentru a o preda unui conaţional în Polonia”, a adăugat Răcnea.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼