Vladimir Voronin intenționează să plece anul acesta din fruntea Partidului Comuniștilor. „Eu spun că e deja timpul”

Vladimir Voronin intenționează să plece anul acesta din fruntea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. Liderul PCRM a declarat aseară, într-o emisiune de la un post privat de televiziune că în curând urmează să aibă loc congresul formațiunii la care se va lua o decizie în această privință. 

„Toată țara face schimbări, dar noi comuniștii suntem „necesnâe”. Eu cred că o să fiu înțeles. Așa termen lung în fruntea partidului nu sunt exemple în istoria partidelor comuniste. Nici Lenin, nici Stalin. Eu nu mă compar cu așa figuri cosmice, dar eu spun că e deja timpul”, a spus Voronin la  emisiunea „Puterea a Patra”.

Vladimir Voronin a dat asigurări că nu se retrage însă și din viața politică.

„Vorbim doar despre funcția de președinte de partid, nu și de deputat. Toată viața cât mi-a mai rămas eu o să am grijă și o să „retrăiesc” (n.r. o să îmi fac griji) pentru Partidul Comuniștilor”, a declarat liderul comuniștilor, Vladimir Voronin.

Vladimir Voronin conduce de 27 de ani PCRM, un partid politic de stânga. După o pauză de mai mulți, comuniștii au revenit în Parlament în urma scrutinului din 11 iulie, după ce au format un bloc comun cu socialiștii – Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BECS). În actualul Legislativ, BECS are 32 de deputați.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼