Judecător Oleg Melniciuc a fost condamnat astăzi la 7 ani închisoare, cu executare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate în domeniul jurisprudenței timp de 15 ani. Verdictul a fost dictat după ce Procuratura Anticorupție i-a demonstrat vinovăția pentru două capete de acuzare: îmbogățire ilicită și fals în declarații. Totodată, magistrații au menținut sechestrul aplicat de procurori în vederea confiscării extinse a bunurilor și mijloacelor financiare ale inculpatului în valoare totală de peste un milion de lei.
Potrivit probatoriului, în perioada anilor 2013-2017, activând în funcția de judecător, acesta ar fi inclus intenționat date incomplete sau false, în declarația de avere şi interese personale. Mai mult, în proprietatea magistratului și familiei sale au fost depistate bunuri, valoarea cărora depăşeşte substanțial mijloacele dobândite şi s-a constatat, în baza probelor, că acestea nu puteau fi obținute legal.
Astfel, pe parcursul anchetei penale, procurorii au sesizat mai multe nereguli în procesul de declarare a averilor și intereselor inculpatului. Acesta a omis includerea în declarația de avere pentru anul 2016 a unui venit de 48 000 lei, obținut sub formă de depuneri bănești de la un cetățean, pe cardul său bancar. Pentru a majora neîntemeiat veniturile declarate, a inclus intenționat în aceeași declarație, date incomplete și false privind înstrăinarea unui imobil, indicând o valoare mai mare cu aproximativ 10 000 lei decât îl declarase anterior.
Concomitent, a indicat în declarație, o valoare mai mică de preț, la dobândirea unui automobil de 450 000 de lei, cu scopul încadrării cheltuielilor totale efectuate pe parcursul anului 2016 în limita veniturilor legal declarate, însă prețul real de cumpărare a automobilului a constituit 41 000 euro (echivalentul a 895 555 lei potrivit ratei BNM la data procurării).
În continuare, procurorii au constatat că inculpatul, activând în calitate de judecător, deţinea în proprietate bunuri valoarea cărora depăşeşte substanţial mijloacele dobândite legal, nefiind posibilă obținerea lor pe cale licită.
Astfel, magistratul și soția sa, deși indicau în declarațiile de avere pentru perioada 2014-2016, venituri totale obținute în mărime de 1 444 958 lei, s-a stabilit că pe parcursul acestei perioade, inclusiv de pe cardurile bancare deținute de soți, au fost efectuate achitări privind procurarea unor bunuri și servicii și retragere de numerar în sumă totală de 2 085 101 lei. Cheltuielile prevalează veniturile cu 640 143 lei, fapt prin care se constată diferența substanțială dintre averea dobândită şi veniturile obținute de către subiectul declarării împreună cu membrii familiei în sensul prevederilor Legii privind declararea averii şi a intereselor personale.
Inculpatul nu și-a recunoscut vina.
Termenul executării pedepsei penale în privința inculpatului se va calcula din data rămânerii definitive a sentinței de condamnare.
Sentința este cu drept de atac în condițiile legii.