Un tânăr de 22 de ani, locuitor al capitalei, este cercetat penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție a sec. Botanica din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, pentru răpirea unui automobil și furt.
La data de 30 iulie a anului curent, Inspectoratul de Poliție Botanica, a fost sesizat prin intermediul serviciului unic 112, precum că de pe bd. Cuza Vodă, a fost răpit un automobil de marca ,,Gaz”.
La fața locului imediat s-a deplasat grupa operativă pentru stabilirea circumstanțelor. Victima, un bărbat de 65 de ani, a comunicat că în jurul orei 14:00, a parcat unitatea de transport și a mers acasa, iar când a ieșit dimineață la ora 07:00, nu a mai găsit automobilul.
Prejudiciul cauzat proprietarului a fost estimat la 45 000 lei.
Polițiștii imediat au dispus mai multe acțiuni de investigației și urmărire penală pentru stabilirea circumstanțelor și depistarea automobilului. Astfel, în urma măsurilor întreprinse automobilul a fost depistat abandonat pe șos. Muncești. Ulterior polițiștii au stabilit că făptașul a accidentat și un alt automobil de model ,,Iveco”.
Altă infacțiune comisă de același individ, a fost înregistrată în noaptea de 8 august, când acesta a pătruns prin culegere de chei, într-un automobil de model ,,Dacia” parcat pe bd.Traian de unde în mod tainic a sustras un plic în care se aflau mijloace bănești în sumă de 4500 lei.
Urmare a acțiunilor întreprinse de către ofițerii de investigație și urmărire penală, suspectul în comiterea infracțiunilor a fost reținut. În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina. Este de menționat că acesta s-a dovedit a fi anterior judecat pentru infracțiuni similare și a fost recent eliberat din locurile de detenție.
În privința acestuia a fost inițiată o cauză penală pentru răpirea mijlocului de transport, și furt, fapte pentru care tânărul riscă amendă în mărime de la 29 000 la 67 500 sau închisoare de la 1 la 3 ani.