Doi bărbați au fost reţinuți în momentul primirii a 700 de euro. Aceștia sunt bănuiți de trafic de influență

Doi bărbați au fost reținuți în flagrant de Procuratura Anticorupție și Serviciul protecție internă și anticorupție într-un dosar de trafic de influență, informează Procuratura Generală.

Aceștia sunt bănuiți că ar fi pretins mijloace financiare de la un alt tânăr pentru ai facilita restituirea permisului de conducere, care a fost ridicat de oamenii legii pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate.

Potrivit materialelor cauzei, suspecții ar fi susținut că au influență asupra unor funcționari public cu statut special din cadrul Inspectoratului de poliție Rezina, precum și asupra altor persoane publice din alte organe de drept, şi că le poate determina să adopte o decizie favorabilă, privind radierea din baza de date și eliberarea permisului de conducere.

Pentru serviciile acordate, aceștia ar fi pretins şi primit în mai multe tranșe, mijloace bănești în sumă totală de 10 000 MDL și 800 EURO, solicitând suplimentar 700 EURO.

Ca rezultat al perchezițiilor efectuate la domiciuliul și automobilul unuia din bănuiți, au fost ridicate mijloace probatorii ce demonstrează implicarea acestora.

Reținerea a avut loc imediat după tranmiterea ultimei tranșe de bani în mărime de 700 EURO.

Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă penală.

Sursa: sinteza.org

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼