Parlamentarii vor vota, începând de astăzi, prin intermediul sistemului electronic, anunță deputatul PAS Dumitru Alaiba, președinte al Comisiei economie, buget și finanțe.
„De azi în parlament vom vota electronic. Principalul avantaj, părerea mea, a acestui vot este faptul că societatea va putea vedea activitatea, vot după vot, a fiecărui deputat: ce proiecte a susținut, ce proiecte nu a susținut. Până acum nu exista asemenea informație. Deseori unele scheme și amendamente dubioase treceau mai simplu pentru că deputații știau că se ascund după un fel de anonimitate. Nu exista un istoric al comportamentului fiecărui deputat. Astfel, acum veți putea întreba fiecare deputat de ce a susținut sau a respins, prin votul său, o lege sau alta”, a menționat Dumitru Alaiba.
Amintim că deputaţii au renunţat la sistemul electronic de vot imediat ce s-au mutat în sediul renovat al legislativului încă în 2014 şi au continuat să voteze ridicând mâinile.
Până acum, sistemul electronic de vot şi de înregistrare la şedinţe, instalat în clădirea renovată a Parlamentului, rămâne în continuare obiect de decor, după ce au fost cheltuite aproape 13 milioane de lei pentru tehnică.
Parlamentul Republicii Moldova s-a angajat să implementeze e-Parlament și e-vot. Termenele anunțate până acum nu au fost respectate din diferite motive. Proiectul e-parlament este implementat de PNUD Moldova și cofinanțat de Guvernul Suediei și Parlamentul Republicii Moldova.