Ziua Naţională a Vinului, organizată anual în PMAN, ANULATĂ! S-a făcut la solicitarea Nataliei Gavrilița

Festivalul Vinului din Moldova, denumit oficial „Ziua Naţională a Vinului”, care are loc anual în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, dar și la vinăriile din Republică, a fost anulat.

Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Oficiului Național al Viei și Vinului, pe Facebook.

Potrivit lor, evenimentul a fost anulat din cauza restricțiilor impuse de CNESP în contextul agravării situației epidemiologice la nivel național.

„Stimaţi reprezentanţi ai sectorului vitivinicol, susţinători şi promotori ai vinului moldovenesc, vă aducem la cunoştinţă că, în contextul pandemic, întru prevenirea răspândirii infecţiei COVID-19 (SARS-COV-2), toate evenimentele publice, festive, vor fi anulate, inclusiv Ziua Naţională a Vinului. Ziua Naţională a Vinului e mai mult decât un eveniment, şi chiar dacă nu ne întâlnim anul acesta în PMAN, vă suntem aproape, cinstind tradiţiile moldoveneşti, mândri de produsul care ne duce faima în toată lumea – vinul şi brandul de ţară Wine of Moldova! Aveţi grijă de voi şi de cei dragi”, anunță organizatorii.

Festivalul Vinului din Moldova, ulterior denumit oficial „Ziua Naţională a Vinului”, s-a desfăşurat pentru prima dată în 2002. Anul trecut, au avut loc mai multe evenimente în mediul online cu sloganul „Eu deVIN sărbătoare”.

Tradițional, evenimentul are loc în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău și la vinăriile din ţară, în primul weekend din luna octombrie, după recoltarea strugurilor.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼