Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza Moldoveanu V.G. Cauza se referă la arestarea preventivă a reclamantei pentru o perioadă de 40 de zile în anul 2015, în urma eșecului ei de a stinge o datorie față de o altă persoană. Creditorul V.G. a depus o plângere penală împotriva reclamantei, acuzând-o de escrocherie și susținând că reclamanta niciodată nu intenționase să restituie împrumutul.
În cadrul unui proces civil intentat de către creditorul V.G. împotriva reclamantei, Judecătoria Râșcani, prin încheierea din 27 martie 2015, a dispus încasarea în beneficiul creditorului a sumei împrumutate, inclusiv a dobânzii aferente și a taxelor judiciare. Din moment ce încheierea respectivă nu a fost contestată de către reclamantă, ea a devenit definitivă.
Între timp, în data de 4 februarie 2015 soția lui V.G. a depus o plângere penală împotriva reclamantei, invocând că aceasta din urmă nu a întreprins niciodată măsuri pentru a întoarce suma împrumutată de la V.G., continuând să îi evite și să semneze recipise cu promisiunea de întoarcere a datoriei la diverse dăți. O urmărire penală a fost inițiată în acest sens, pentru escrocherie în proporții mari. Ulterior, reclamanta a fost citată pentru a se prezenta la procuror. Din moment ce ea nu s-a conformat, procurorul a dispus aducerea ei forțată. Deoarece nu a fost posibilă stabilirea locului aflării reclamantei, procurorul a solicitat unui judecător de instrucție să dispună arestarea preventivă a reclamantei, invocând că ea evita organele de urmărire penală și refuza să coopereze cu autoritățile.
Prin sentința Judecătoriei Râșcani din 25 mai 2016, reclamanta a fost condamnată la 9 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de escrocherie. Ulterior, Curtea de Apel Chișinău a respins apelul reclamantei. În ianuarie 2018 Curtea Supremă de Justiție a casat decizia instanței de apel și a expediat cauza la rejudecare, invocând, inter alia, prevederile Articolului 1 din Protocolul nr. 4 la Convenție. De asemenea, instanța de recurs a susținut că instanța de apel nu oferise motive suficiente pentru a stabili că reclamanta a avut intenția să comită escrocherie. Procesul penal este deocamdată pendinte.
Guvernul a susținut că în dosarul național existau probe care demonstrau bănuiala rezonabilă că reclamanta comisese infracțiunea de care era acuzată, precum mărturiile depuse de către V.G. și soția sa în fața procurorului și examinarea grafoscopică a semnăturii reclamantei în cadrul procesului civil. Cu referire la motivele plasării reclamantei în arest preventiv, Guvernul a susținut că eschivarea sa de la organul de urmărire penală a constituit un motiv relevant și suficient în acest scop. Guvernul a mai susținut că Articolul 1 din Protocolul nr. 4 la Convenție nu se aplica circumstanțelor prezentei cauze, deoarece reclamanta fusese condamnată pentru comiterea escrocheriei. Totuși, dacă reclamanta ar fi achitată în cele din urmă, ea ar putea solicita despăgubiri pentru detenția sa.
Respectiv, Curtea a concluzionat că detenția reclamantei între 14 mai și 23 iunie 2015 nu s-a bazat pe o suspiciune rezonabilă că ar fi comis o infracțiune și, prin urmare, a constatat o încălcare a Articolului 5 § 1 din Convenție.
Curtea a acordat reclamantei 7.500 de euro pentru prejudiciul moral și 2.000 de euro pentru costuri și cheltuieli.
Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova
