Cadavrul unei femei a fost găsit zăcând la podea într-un apartament din capitală. Descoperirea macabră a avut loc în seara zilei de 10 octombrie pe bulevardul Dacia, din sectorul Botanica.
Natalai Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a declarat pentru Deschide.MD că victima s-a dovedit a fi în vârstă de 37 de ani, iar cadavrul său a fost depistat de către partenerul său, care a și alertat poliția, scrie deschide.md
„Bărbatul a declarat că femeia recent s-a mutat în apartamentul de pe bulevardul Dacia și urmau să locuiască împreună. Ultima dată ar fi vorbit cu ea în seara de 09 Octombrie, iar de atunci nu i-a mai răspuns la apeluri. Astfel, aproximativ la orele 22:00-23:00, bărbatul a decis să se deplaseze personal pentru a verifica dacă totul este în regulă, însă la ușă nimeni nu i-a răspuns. Imediat a solicitat intervenția salvatorilor pentru debloca ușa, iar după ce a intrat în apartament a găsit-o pe femeie zăcând pe podea”, a precizat Stati.
La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, însă din nefericire medicii au putut doar să constate decesul.
Totodată, medicul-legist, preliminar nu a depistat semne de moarte violentă pe suprafața cadavrului.
Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia, iar cadavrul urmează a fi supus mai multor expertize de laborator pentru a se stabili cu exactitate cauzele decesului.
Sursa: Echipa 902