Următorul pe lista BCS! Cine este deputatul care îi va lua locul lui Igor Dodon în Parlament

Socialistul Adrian Lebedinschi este cel care îi va lua locul lui Igor Dodon în Parlament, în fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. Lebedinschi era următorul, al 33 – lea pe lista electorală a celor de la BCS pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Blocul are 32 de deputați. 

Adrian Lebedinschi a mai fost deputat pe listele Partidului Socialiștilor din 2015 până în legislatura precendentă. Acesta este de profesie jurist.

În declarația sa de avere pentru anul trecut, Lebedinschi a indicat peste 405 mii de lei salariu de la Parlament și indemnizații Deține cote părți în două SRL-uri dar și 50 % din Biroul de Avocatura „Lebedinsky and Partners”.

Socialistul Igor Dodon a anunțat astăzi că renunță la mandatul de deputat. „Eu nu văd sensul să fiu în acest Parlament. Pot fi eficient în alte funcții”, a declarat Dodon.

Liderul PSRM a mai spus că va conduce o organizație, este vorba despre Uniunea oamenilor de afaceri moldo – rusă, înregistrată la Chișinău, care are peste 7 mii de membri.

Totodată, Igor Dodon a mai declarat că urmează să fie introduse modificări în statutul partidului.

„Eu am venit cu propunerea ca la congresul PSRM să fie introduse modificări în statul partidului ca sa fie condus de un organ colegial de conducere. Astfel, nu va exista funcția de conducere a PSRM, va fi organ executiv, care va fi condus de un secretar. Colegii mi-au propus să rămân cel puțin președinte de onoare, dar decizia o va luaCongresul”, a mai spus Dodon.

Sursa: tv8.md 

 

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼