Viceprim-ministrul Andrei Spânu susține o conferință de presă cu privire la rezultatele negocierilor de livrare a gazelor naturale Republicii Moldova.
Viceprim-ministrul Andrei Spânu a menționat că la finalul negocierilor care au avut loc săptămâna trecută la Sankt Petersburg au fost semnate două documente, un protocol al negocierilor și un contract de livrare a gazelor dintre SA „MoldovaGaz” și Gazprom. În protocol sunt menționate patru aspecte principale și opt decizii la care au convenit cele două părți.
Unul din aspectele accentuate de partea moldovenească a fost efectuarea unui audit independent a datoriei întreprinderii MoldovaGaz față de Gazprom acumulată de malul drept al Nistrului.
Cele opt puncte prevăd că:
Guvernul RM va convoca in noiembrie ședința Comisiei interguvernamentale moldo-ruse. În cadrul acestei ședințe partea moldovenească va propune părții ruse organizarea procesului de lucru asupra Tratatului inter-guvernamental de colaborare în domeniul energetic.
Totodată părițile au convenit că până la finele anului 2022 să fie semnată o înțelegere între Guvernul RM și Guvernul Rusiei în domeniul energetic care va include păstrarea statutului SA Moldovagaz, inclusiv neaplicarea unor sancțiuni sau reorganizări forțate până la reglementarea datoriei pentru gazul oferit malului drept al Nistrului.
Andrei Spânu a precizat că în protocol nu figurează suma datoriei, ea va fi stabilită abia după efectuarea auditului independent.
Până la 1 mai 2022 Moldovagaz și Gazprom vor semna un acord de reglementare a datoriei Moldovagaz pentru gazul livrat consumatorilor de pe malul drept al Nistrului pentru un termen de cinci ani
Dar înainte de aceasta partea moldovenească va efectua un audit al datoriei Moldovagaz către Gazprom, iar rapoturtul final va fi coordonat cu consiliul de observatori al Moldovagaz
„Până nu avem un audit independent la toată suma datoriei, nu poate fi semnat un acord de reglementare a datoriei”, a accentuat Andrei Spânu
Gazprom și Moldova Gaz vor prelungi din 1 noiembrie 2021 pentru un termen de cinci ani contractul semnat in 2006 în condiții reciproc avantajoase în baza unei formule de preț legat de prețul petrolului și gazelor de pe piața europeană, a mai spus vicepremierul.
Consumatorii casnici vor plăti mai mult începând din luna noiembrie
Andrei Spânu a precizat că pentru luna noiembrie prețul la gaz va fi aproximativ de 450 de dolari per mia de metri cubi, iar ulterior prețul ar urma să scadă în funcție de cotația prețului la gaze pe burse. În luna decembrie ne putem aștepta la un preț de până la 400 de dolari. În condițiile actuale RM va avea un preț de două ori mai mic decât cel de piață și un preț mai mic decât cel achitat în octombrie. De asemenea, vicepremierul a mai spus că Guvernul va compensa creșterea de tarif care este inevitabilă în luna noiembrie. Tarifele urmează să fie ajustate în luna noiembrie, curent. Nu pot spune exact care va fi tariful, dar vreau să vă amintesc că cel mai mare tarif plătit de moldoveni a fost de 6,20 lei. Atunci tariful la gaz era de 394 de dolari”, a mai spus Andrei Spânu.
Conferința de presă poate fi urmărită mai jos.