Alexandru Stoianoglo, cercetat într-un dosar penal în care i se aduc cel puțin cinci capete de acuzare, s-a adresat la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Șeful suspendat al PG s-a plâns la CEDO pe faptul aplicării măsurii de arest.
Între timp, procurorul general suspendat rămâne sub control judiciar. Curtea de Apel Chișinău a respins astăzi demersurile avocaților și procurorilor de caz, care au contestat decizia magistraților de la Judecătoria Ciocana, privind plasarea lui Stoianoglo sub control judiciar pentru un termen de 30 de zile.
Apărarea a cerut anularea deciziei și eliberarea lui Alexandru Stoianoglo, iar procurorii au cerut ca acesta să se afle 60 de zile sub control judiciar.
La sfârșitul lunii noiembrie, Procuratura Anticorupție a anunțat că a încheiat urmărirea penală pe numele lui Stoianoglo pentru depășirea atribuțiilor de serviciu. Mai exact Stoianoglo este acuzat că, la eliberarea din funcție a procurorului Nicolae Chitoroagă, ar fi dispus achitarea îndemnizației de concediere în mărime de peste 160 de mii de lei, prejudiciind astfel bugetul Procuraturii, deoarece, la acel moment, Chitoroagă avea statut de învinuit întrun dosar penal.
Stoianoglo a fost reținut la începutul lunii octombrie, iar ulterior a fost suspendat din funcție, după ce în biroul de serviciu, dar și în locuința sa au avut loc percheziții. Acesta este învinuit de abuz în serviciu, depășirea atribuțiilor, corupere pasivă și darea de informații mincinoase. Stoianoglo califică acuzațiile care i se aduc drept răzbunare din partea președintei Maia Sandu. Șefa de stat a negat orice implicare și a cerut procurorilor și judecătorilor să fie corecți și echidistanți.
Sursa: tv8.md