Președintele Parlamentului Igor Grosu a comentat rezultatele sondajului publicat astăzi de IDIS „Viitorul”, care arată o scădere a simpatiei cetățenilor în Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și a încrederii în președinta țării, Maia Sandu. În cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă, speakerul Legislativului a menționat că cetățenii vor da o apreciere a acțiunilor partidului de guvernare după ce efectele reformelor se vor face simțite.
„Mă gândeam că o să mă întrebați de sondaj. Eu spun așa: când te afli la guvernare, într-o perioadă foarte complicată, cum este criza gazelor, criza prețurilor, ș.a.m.d. ar fi cinic pentru un partid de guvernare să se îngrijească în primul rând de ratingul din sondaje. Atunci când ești la începutul guvernării, în special, te apuci de treabă. Cu riscurile de a nu plăcea cuiva, unor lideri de opinie. Opoziției Doamne ferește să placi, că asta înseamnă că ceva nu e în regulă, unor mijloace de informare în masă… Nu e timpul să te uiți de fiecare dată în oglindă ca să vezi dacă stă bine coafura. Trebuie să răsufleci mânecile și să te apuci de treabă. Ulterior, când oamenii vor vedea efectul, o să dea o apreciere”, a declarat Grosu.
Igor Grosu s-a referit și la numirile în funcții publice, care provoacă uneori critici.
„Evident, vor fi dintre cei care nu s-au regăsit în funcții publice sau au avut niște așteptări, și-au imaginat într-un fel sau altul o reformă… Noi vedem lucrurile în felul nostru și credem că trebuie de procedat așa cum am spus de fiecare dată: consecvent ne asumăm oamenii pe care îi promovăm în anumite funcții. O să greșim – o să recunoaștem greșelile”, a menționat președintele Parlamentului.
***
Amintim că un sondaj publicat pe 8 ianuarie și realizat de Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ioan I.C. Brătianu” al Academiei Române, în parteneriat cu Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” din Chișinău, arată că, dacă duminica viitoare în Republica Moldova s-ar organiza alegeri parlamentare, 25,2% din respondenți ar vota cu Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor. Alți 22,7% din respondenți ar vota cu Partidul Acțiune și Solidaritate, iar 8,1% și-ar da votul pentru Partidul Șor. Alte formațiuni politice nu ar trece pragul electoral.
Iar la întrebarea deschisă „numiți personalitatea politică în care aveți cea mai mare încredere”, 16,6% dintre respondenți au numit-o pe președinta țării, Maia Sandu. Ea este urmată de către președintele de onoare al PSRM Igor Dodon – 10,3%. La distanță mare de primii doi s-a clasat deputatul cercetat penal Ilan Șor – 2,1%. În liderul PCRM, deputatul Vladimir Voronin și în primarul de Chișinău Ion Ceban au încredere – 1,7% dintre participanții la sondaj.
De menționat că și-au amintit de președintele Parlamentului Igor Grosu la capitolul încredere doar 0,6% dintre respondenți, iar de premierul Natalia Gavrilița – 0,3%.
Datele arată un rezultat diferit atunci când cetățenii au fost rugați să dea apreciere într-un spectru mai larg al capitolului „încredere”.
Astfel, de această dată, lider al clasamentului s-a dovedit a fi primarul capitalei Ion Ceban. Au încredere în edil 44% dintre respondenți. La fel, edilul are cel mai mic rating negativ – 39,6%.
Ex-președintele țării Igor Dodon se bucură de încrederea a 38,4% dintre respondenți, însă rating-ul său negativ constituie 58,4%.
În Maia Sandu în acest caz au încredere 37,6% dintre respondenți. Nu au încredere în șefa statului 59,7%.
Sursa: newsmaker.md