Și Veaceslav Negruța, membru în Consiliul de administrație al Moldovagaz, a venit cu o reacție după ce Gazprom a acuzat Chișinăul de „abordare unilaterală”, în privința efectuării unui audit al datoriilor acumulate de Moldovagaz. Într-un mesaj pe Facebook, Negruța a menționat că Gazprom a convocat unilateral ședința Consiliului de observatori, programată pentru 2 februarie.
Totodată, pentru a nu admite contradicții cu cadrul legal și normativ de care se conduce „partea moldovenească” în efectuarea unui audit independent, precum și pentru a evita aprobarea unilaterală de către acționarul majoritar a unor decizii „contrare unor înțelegeri anterioare între acționari, s-a decis neprezentarea în ședința”din 2 februarie.
„Acționarul majoritar a convocat unilateral, pentru data de 2 februarie 2022, o ședință a Consiliului de Observatori pentru aprobarea documentației de organizare a auditului datoriilor, contrar prevederilor p. 5 din Protocol, care prevede coordonarea de către Consiliu doar a raportului final de audit, efectuarea procesului de audit fiind în competența „părții moldovenești”.
Pentru a evita aprobarea unilaterală de către acționarul majoritar a unor decizii contrare unor înțelegeri anterioare între acționari, precum și pentru a nu admite contradicții cu cadrul legal și normativ de care se conduce „partea moldovenească”/Guvernul Republicii Moldova în efectuarea unui audit independent, s-a decis neprezentarea în ședința din 2 februarie, respectiv neadmiterea cvorumului necesar acționarului majoritar pentru astfel de decizii”, a scris Negruța într-o postare pe Facebook.
În opinia lui Veaceslav Negruța, un audit independent al datoriilor și penalităților pretinse între cei doi agenți economici este în interesul tuturor, inclusiv „Gazprom” și „Moldovagaz”.
Marți, 8 februarie, reprezentanții Gazprom au emis un comunicat de presă în care au anunțat că ședința Consiliului de Supraveghere al SA „Moldovagaz” programată pentru 2 februarie, în cadrul căreia umau a fi discutate modul de auditare a datoriei Moldovagaz către Gazprom pentru gazele furnizate, nu a avut loc din cauza absenței reprezentanților Guvernului Republicii Moldova. Potrivit Gazprom, Consiliul de Supraveghere ar fi trebui să convină asupra abordărilor de auditare a datoriei companiei față de Grupul Gazprom pentru gazele furnizate consumatorilor de pe malul drept al Nistrului, prevăzute de Protocolul de negocieri privind soluționarea problemelor problematice din industria gazelor din 29 octombrie 2021.
De asemenea, gigantul rus Gazprom a criticat „abordarea unilaterală” a Chișinăului de a organiza un audit al datoriilor Moldovagaz. Potrivit companiei din Federația Rusă, aceasta contravine înțelegerii dintre cele două părți, în octombrie 2021, la Sankt Petersburg. Gazprom a mai subliniat că „abordarea unilaterală a părții moldovenești în privința condițiilor licitației pentru serviciile de audit nu pot garanta un audit obiectiv și transparent al datoriilor „Moldovagaz” pentru gazul livrat consumatorilor din R. Moldova”.
Astfel, „Gazprom” avertizează că s-ar putea ca rezultatul auditului pe care urmează să îl facă Republica Moldova să nu fie aprobat de Consiliul de Observatori al „Moldovagaz”.
Agenția Proprietăți Publice (APP) a anunțat la sfârșitul lunii ianuarie despre inițierea procedurii de achiziție a serviciilor de audit a datoriei Moldovagaz către Gazprom. Agenția Proprietății Publice a pregătit documentația de atribuire aferentă procedurii de achiziție publică privind achiziționarea serviciilor de audit a datoriei SA „Moldovagaz” față de SA „Gazprom” și SRL „Factoring Finance” pentru gazele livrate consumatorilor de pe partea dreaptă a Nistrului.
Anunțul de intenție și caietul de sarcini a fost expediat Agenției de Achiziții Publice pentru a fi publicat în Buletinul de Achiziții Publice și Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Guvernul a dispus efectuarea unui audit independent privind datoria S.A. Moldovagaz față de S.A. Gazprom și compania Factoring-Finance pentru gazele livrate consumatorilor de pe malul drept al Nistrului la sfârșitul anului trecut.
Miercuri, 26 ianuarie, presa de la Chișinău scria că furnizorul rus Gazprom se opune unui audit al datoriilor Moldovagaz, așa cum era prevăzut în protocolul semnat dintre vicepremierul Andrei Spînu și șeful concernului rus, Alexei Miller.
Potrivit unei scrisori, care a intrat în posesia reprezentanților presei de la Chișinău, Gazprom nu ar agrea ideea unui audit extern la Moldovagaz.
Sursa:tv8.md