FOTO „Eroii” din Strășeni! Au tăiat mai mulți arbori de salcâm și au fugit! Cu ce amenzi s-au ales ulterior

Inspecția pentru Protecția Mediului Strășeni a efectuat control în fondul forestier și a vegetației din afara fondului forestier. Astfel, în rezultatul autosesizării, în trupul de pădure de la balanța primăriei satului Lozova regiunea «Dealul Săracului», a fost depistat un caz de taiere ilegală a 62 arbori de salcâm alb cu V= 7,0 m.c. sau 9,8 m.st.

Acțiunile ilegale au fost comise de către doi bărbați în privința cărora au fost pornite două cauze contravenționale în baza art. 122 alin. 1 din Codul Contravențional al Republicii Moldova.

„Urmare a materialelor examinate, persoanele făptașe au fost recunoscute vinovate de contravenția imputată și sancționați cu amendă a câte 1500 lei, iar ulterior a fost înaintată recuperarea prejudiciului cauzat în suma totală de 1863 lei, care a fost achitat benevol. Potrivit actului de inspectare, masa lemnoasa (6,0 m.st) rămasă la locul contravenției a fost ridicată de către Administrația Publică Locală Lozova, iar pentru celelalte 4,0 m.st primăria urmează să încaseze contravaloarea masei lemnoase”.

Totodată, în rezultatul raziei efectuate pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilicite, a fost depistat un caz de tăiere ilegală a 72 arbori de salcâm din trupul de pădure de la balanța primăriei Pănășești, regiunea stației de epurare.

„În urma examinărilor la fața locului, a fost depistată masa lemnoasă în V= 2 m.st care a fost tăiată de contravenienți și care au fugit de la locul contravenției. Ulterior, masa lemnoasă în baza actului de inspectare a Inspectoratului pentru Protecția Mediului, a fost ridicată de primărie”.

Urmare a ercetărilor imediate efectuate în comun cu APL Pănășești, s-a constatat că acțiunile ilegale au fost comise de către doi cetățeni băștinași ai satului Pănășești.

Pentru acțiunile ilegale, în privința celor două persoane au fost încheiate două procese contravenționale în baza art. 122 alin. 1 Cod Contravențional, în temeiul cărora au fost recunoscuți ca vinovați și sancționați cu amendă în mărime de 30 u.c. fiecare.

Totodată, contravenienților li s-a înaintat prejudiciul cauzat mediului în suma totală de 2952 lei, iar amenda și prejudiciul au fost achitate.

sursa: realitatea.md

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼