(Video). Președinta RM Maia Sandu s-a întânit cu cetățenii din raionul Basarabeasca

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a vizitat satele Sadaclia și Abaclia din raionul Basarabeasca. Șefa statului a vorbit cu localnicii despre acțiunile întreprinse de autorități pentru a atenua efectele crizelor prin care trece țara noastră. Actualmente după războiul din Ucraina societatea s-a divizat în două tabere. Potrivit Maiei Sandu cetățenii noștri sunt mai uniți de cât se spune.

Întâlnirea cu cetățenii din Sadaclia s-a desfășurat în cadrul casei de cultură. Președinta a fost salutată de primarul satului Ion Galeru. D-na Sandu a vorbit despre perspectivele de dezvoltare a țării, despre planurile ulterioare ale autorităților centrale de combatere a corupției, depășirea crizei energetice, economice și umanitare. După discursul Maiei Sandu sadaclienii au adresat către președinta deverse întrebări.

Cetățenii au povestit șefei statului despre problemele care îi dor.

După comunicarea cu sadaclienii, D-na Sandu a vizitat muzeul satului și fabrica de haine pentru copii „Bombonici”.

O altă întâlnire a avut loc în Abaclia unde au venit o mulțime de oameni.

Primarul satului Victor Niculiță a cerut președinta țării să atragă atenția spre existența problemelor cu care se confruntă satele moldovenești.

Locuitorii satului Abaclia o susțin în toate pe Maia Sandu.

La rândul său Președinta RM Maia Sandu a rămas mulțumită de întâlnirea cu cetățenii.

La întrebarea reporterului Bas-tv: de ce nu a fost în or. Basarabeasca și de ce nu s-a întâlnit cu conducerea raionului? Maia Sandu a răspuns în felul următor.

Șefa statului în timpul apropiat, intenționează să desfășoare întâlniri cu cetățenii din toate raionele Republicii Moldova.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼