Până în anul 2050, autoritățile de la Chișinău, își propun să dezvolte sursele de energie regenerabilă prin elaborarea unei strategii energetică. Scopul acesteia este creșterea investițiilor pentru crearea sistemelor de energie regenerabilă și vor fi lansate licitații pentru capacități mai mari, a precizat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. După spusele sale, în anul 2025, vom avea cel puțin 30 % din necesarul de curent acoperit cu energie regenerabilă.
„Sunt organizate proceduri pentru lansarea construcției noilor centrale termoelectrice. Pentru o centrală cu o capacitate de 250 de MW a fost lansată procedura studiului de fezabilitate, iar două centrale cu capacitatea de 50 MW deja până în 2025 le vom avea gata. Săptămâna aceasta continuă testările de laborator pentru diverse componente a liniei electrice de tensiune înaltă Vulcănești-Chișinău, iar lucrările propriu-zise vor fi lansate în primăvara anului viitor. Vom trece cu bine peste această iarnă. Acum avem un contract de livrare a energiei electrice MGRES. Am agreat să menținem acest contract până în luna martie”, a explicat Andrei Spînu.
România a oferit Republicii Moldova prin contractele biaterale aproximaiv 50 la sută până la data de 11 decembrie,la un preț de 90 de euro pentru un megawatt, a menționat într-un interviu Andrei Spînu pentru DW. Printr-un contract de 20 de megawați, România livrează Republicii Moldova electricitate. Potrivit lui, tariful pentru un KW/h de energie electrică ar fi crescut, la cel puțin 8 lei, dacă nu ar fi semnat contractul cu Centrala de la Cuciurgan.
Comunitatea energetică europeană a salutat decizia Chișinăului de a relua livrările de curent de la Centrala de la Cuciurgan, însă unele voci din societate au criticat acest contract.
Anterior, în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova, Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks a declarat că semnarea contractului de furnizare a curentului electric de la Centrala de la Cuciurgan pentru reluarea livrărilor de energie electrică este o soluție pe termen scurt, care însă are consecințe pozitive pentru Republica Moldova
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!