Vehiculele persoanelor fizice cu domiciliul în orice stat străin și care dețin permis de conducere emis în țara în care au domiciliu, declarat prin acțiune, nu se pot afla pe teritoriul R. Moldova pe un termen mai mare de 180 zile.
Parlamentul în lectură finală a aprobat modificări ce au intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie și fac parte din Politica fiscală și vamală pentru anul 2023.
De asemenea, regimul vamal de admitere temporară pentru mijloacele de transport auto declarate prin acțiune al căror termen-limită de aflare pe teritoriul vamal a expirat și în privința cărora a fost întocmit proces-verbal cu privire la contravenție se va încheia din oficiu, cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în sistemul informațional, după încasarea drepturilor de import, în cazul neexecutării obligației de scoatere a mijlocului de transport de pe teritoriul vamal în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoștință a procesului-verbal.
Amintim că, mașinele introduse pe teritoriul vamal de către persoanele fizice cu domiciliul în orice stat străin și care dețin permis de conducere emis în țara în care au domiciliu puteau să se afle pe teritoriul vamal al R. Moldova pe un termen de până la 3 ani.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!