Având în vedere că temperaturile au scăzut, Direcția generală prevenție recomandă cetățenilor care utilizează la încălzirea locuinților sobe sau aparate ori mijloace electrice de încălzire, să ia următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor de locuință:
- Asigurați verificarea, curățarea și repararea, dacă este cazul a coșurilor de fum de către o persoană specializată;
- Nu folosiți decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba și evitați supraîncărcarea acestia;
- Nu folosiți soba decât cu ușița închisă;
- Așezați o tăviță metalică în fașa sobei, în dreptul ușiței;
- Nu așezați în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
- Stingeți focul din sobă înainte de a părăsi locuințe;
- Nu adormiți niciodată cu soba aprinsă;
- Coşurile de evacuare a fumului se vor tencui pe toată înălţimea lor în zona podului, iar la trecerea prin planşee şi acoperişuri realizate din materiale combustibile, se vor izola faţă de acestea prin îngroşarea până la 25 cm cu materiale incombustibile;
- Cenuşa se va evacua în locuri special amenajate şi numai după ce se vor stinge resturile de jar;
- Este interzisă utilizarea sobelor fără uşiţe la focare sau cenuşare precum şi folosirea lemnelor mai lungi decît vatra sobei;
- Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi sau cu uşa încuiată în încăperi unde sunt în funcţiune mijloace de încălzit;
- Postamentele termoizolatoare trebuie să depăşească perimetrul sobelor cu 0,25 m, iar în faţa focarului cu 0,50 m;
- Se interzice conectarea canalelor de evacuare a fumului la sistemul de ventilație.
O altă cauză frecventă de incendiu în sezonul rece este reprezentată de exploatarea necorespunzătoare a instalaţiilor electrice şi a aparatelor electrice de încălzire. Măsurile de siguranță:
- Nu suprasolicitaţi circuitele electrice prin conectarea mai multor consumatori decât cei prevăzuţi pentru instalaţia respectivă;
- Nu utilizaţi siguranţe supradimensionate în panourile de distribuţie a energiei electrice;
- Nu folosiţi instalaţii şi consumatori electrici în stare defectă;
- Nu realizaţi improvizaţii la instalaţiile electrice de orice fel;
- Pentru executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii a instalaţiilor şi consumatorilor electrici apelaţi numai la persoane autorizate;
- Este interzisă folosirea legăturilor provizorii prin introducerea conductorilor electrici fără ştecher,direct în priză;
- Nu utilizaţi consumatori de energie electrică (reşouri, radiatoare, etc.) fără luarea măsurilor de izolare a acestora faţă de materialele combustibile din încăperi;
- Se interzice pozarea conductoarelor sau cablurilor electrice direct pe elementele combustibile ale construcţiilor;
- În cazul demolării parţiale a unei instalaţii, nu lăsaţi neizolate capetele conductorilor electrici;
O altă cauză generatoare de incendiu este reprezentată de neregulile în instalarea şi exploatarea centralelor termice cu combustibil lichid sau gazos. Pentru înlăturarea acestor deficienţe se vor respecta următoarele măsuri:
- Montarea centralelor se va realiza numai de către personal autorizat;
- Coşurile de evacuare a fumului se vor realiza din materiale incombustibile, rezistente la foc, la acţiunea corozivă a fumului şi a gazelor de ardere;
- Este interzisă depozitarea în centrala termică a combustibilului lichid (excepţie făcând rezervorul de consum zilnic) precum şi a unor utilaje sau materiale ce nu au legătură cu exploatarea acesteia.Punerea în funcţiune a injectoarelor de combustibil lichid sau a arzătoarelor cu combustibil gazos se va face cu respectarea strictă a regulilor de aprindere după cum urmează:
- Verificarea focarului în vederea depistării eventualelor scurgeri de combustibil;
- Ventilarea focarului şi canalelor de evacuare a gazelor înainte de punerea în funcţiune, timp de 10 minute;
- Aprinderea se va efectua întotdeauna respectând principiul „gaz pe flacără”. Centralele termice vor fi dotate cu stingătoare de incendiu cu pulbere şi dioxid de carbon şi spumă aeromecanică, în funcţie de natura combustibilului folosit.
Pe parcursul anului 2022 pe teritoriul r-lui Basarabeasca au fost înregistrate 11 incendii s-au produs la obiective ale proprietăţii private, faţă de 20 incendii pe parcursul anului 2021. În comparație cu anul precedent s-a micșorat numărul incendiilor cu 9 incendii, respectiv și pierderile materiale s-au micșorat cu 661 801 lei. În urma incendiilor produse pe parcursul anului 2022 nu au fost înregistrate persoane care au decedat la fel şi în perioada anului 2021.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!