Dumitrița Cașu, ne-a mărturisit care sunt secretele unei familii fericite și despre cum depășesc momentele dificile din viață.
Cum și unde v-ați întâlnit?
Ne-am cunoscut într-o cafenea, datorită prietenilor comuni. Noi suntem din aceeași localitate, dar nu ne cunoșteam. La început părea totul o glumă, dar după ceva timp am înțeles că ambii avem același scop în viață și că suntem făcuți unul pentru celălalt. Împreună trăim în armonie și liniște de care ambii aveam nevoie.
Sunteți împreună de mult timp. Spuneți-mi, sentimentele se estompează cu timpul?
Suntem împreună de aproape 6 ani minunați. Cu timpul sentimentele devin mai puternice și dragostea ajunge la un nivel mai înalt. Cel mai frumos este faptul că avem încredere unul în altul.
La câte luni sau ani după ce v-ați cunoscut ați decis să vă căsătoriți?
După un an și două luni Victor a decis să mă ceară în căsătorie. Eram doar noi doi când m-a cerut de soție. A fost un moment unic și foarte frumos.
De ce îl apreciezi pe soțul tău?
Îl apreciez pe soțul meu pentru ceea ce este el și pentru ceea ce face el pentru noi. Cel mai mult apreciez la el înțelepciunea de care dă dovadă în orice situație.
Cum a fost mutarea în altă casă și ce obstacole aţi depăşit?
Mutarea în casa noastră nouă a fost un moment foarte așteptat. La început, desigur, erau greutăți, nu eram obișnuiți, mai erau unele chestii de pregătit. Dar împreună am trecut peste toate.
Ați avut momente dificile în relație?
În orice familie sunt momente dificile, desigur le-am avut și noi. Însă noi mereu am găsit o soluție din orice situație. Mereu înainte de a lua o decizie ne-am consultat unul cu altul, ambii ne-am zis părerile și alegem decizia cea mai corectă.
Cum credeți care este secretul unei familii fericite?
Secretul unei familii fericite este încrederea și respectul unul față de altul. Este foarte important să nu asculți părerile oamenilor, dar să-ți asculți inima ta ce zice. Familia unde predomină iubirea și armonia mereu va trece peste orice obstacole ca să-și realizeze visul lor.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!