Cancer cervical. Care sunt simptomele şi cum femeile se pot proteja de această boală

În Republica Moldova, s-a desfăşurat Săptămâna Internațională de prevenire a cancerului de col uterin. Potrivit Centrului de Sănătate Publică Hîncești, în anul 2022 în r.Basarabeasca a fost diagnosticat 1 caz de cancer de col uterin. La moment, la evidența medicilor, sunt 30 femei cu cancer de col uterin. Nu a fost înregistrat niciun deces de la această boală.

De la ce vârstă femeile pot fi diagnosticate cu această boală?

Cancerul cervical este diagnosticat în 50% cazuri la femeile cu vârsta de 33-35 ani, iar circa 20% se depistează la o vârstă mai mare de 65 ani. Aproape 15% femei fac un cancer cervical până la vârsta de 20 ani. Ratele depistării acestei maladii la femeile tinere sunt în continuă creştere, datorită infectării cu mai multe tipuri ale papilomavirusului uman.

Ce este un cancer de col uterin?

Cancerul cervical este o maladie oncologică a colului uterin care, de obicei, se dezvoltă în termeni lenţi, pe fundalul unor anormalităţi precanceroase ale cervixului; progresează treptat şi gradual, fiind una dintre cele mai prevenibile neoplazii de tip malign care poate fi tratată efectiv în stadiile precoce.

Сare sunt simptomele?

Simptomele încep de obicei după răspândirea cancerului:

• sângerare vaginală după sex și după menopauză;

• sângerare vaginală între menstruații sau perioade care sunt mai abundente sau mai lungi decât în mod normal;

• scurgeri vaginale care sunt apoase și au un miros puternic sau care conțin sânge;

• durere pelvină sau durere în timpul actului sexual. Simptomele cancerului de col uterin avansat (cancerul s-a răspândit dincolo de colul uterin în alte părți ale corpului) pot include simptomele cancerului de col uterin în stadiu incipient și:

• mișcări intestinale dificile sau dureroase sau sângerare din rect atunci când aveți o mișcare intestinală;

• urinare dificilă sau dureroasă sau sânge în urină; • durere de spate surdă;

• umflarea picioarelor;

• durere în abdomen;

• senzație de oboseală.

Cum te poți proteja?

Cea mai eficientă modalitate de a te proteja împotriva cancerului de col uterin este vaccinarea. Însă, Vaccinul anti-HPV nu va proteja împotriva tuturor tipurilor de HPV, dar va oferi protecţia împotriva acelor tipuri de virus, care cauzează 71-90% din cazurile de cancer cervical și până la 90% din verucii genitale, în funcţie de vaccinul utilizat.

Medicii îndeamnă femeile să se supună periodic examinărilor citologice pentru a preveni și menține sănătatea lor. Ministerul Sănătății notează că 80% din cancerele de col uterin pot fi prevenite prin vaccinarea împotriva papilomavirusului uman în adolescență și un examen citologic gratuit, la care femeile trebuie să se supună la fiecare trei ani.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼