Proiectul este realizat de Centru de Resurse pentru Tineret „Phoenix” și organizația neguvernamentală „For Happiness”. În cadrul evenimentului, organizatorii au vorbit despre scopul proiectului, despre impactul nociv al corupției asupra societății și au semnat, de asemenea, un acord de cooperare cu partenerii.
Corupția este un fenomen care apare peste tot în viață. Potrivit locuitorilor din or. Basarabeasca, corupţia poate fi prezentă aproximativ în toate domeniile de activitate.
Sondaj
«- În ce domenii se întâlnește cel mai des corupțiea?
– La noi, în Moldova, în toate domeniile.
– Peste tot, în domeniul: sănătății, a punctului vamal.
– Astăzi în toate domeniile se întâlnește corupția dar, mai des se întâlnește în domeniul sănătății.
– În primul rând, în domeniul juridic, apoi umează din toate domeniile câte puțin.
– Corupția se întâlnește foarte des în domeniul juridic, în deosebi poliția, domeniul sănătății și, mai puțin, în domeniul eduacației.
– În Parlament, unde sunt deputații».
Potrivit unui sondaj realizat de redacția BAStv, 52% dintre respondenți preferă să dea mită unei persoane corupte pentru a-și rezolva rapid problemele. Alții,14% dintre cetățeni dau mită pentru că nu știu ce să facă în astfel de situații și unde să apeleze. Pentru a preveni tinerii să nu cadă în capcana oamenilor necinstiți, a fost lansat și prezentat la Basarabeasca proiectul „Tinerii împotriva corupției”.
,,Scopul nu este doar să demonstrăm tinerilor că trebuie să trăim corect, că acțiunile noastre trebuie să fie legitime dar și, cum să comunicăm în diferite instituții, cum să te adresezi specialiștilor. Asta nu înseamnă că corupția e doar mită, asta e și necunoașterea unor legi, unor drepturi. Și dacă s-a întâmplat asemenea cazuri, atunci trebuie de știut unde să ne adresăm, pentru a ieși din această stare”, – a menționat Clara Bucico, manager de proiect.
Acest proiect va fi implementat împreună cu organizația neguvernamentală „For Happiness”.
,,Proiectul care urmează să-l implementăm este în valoare de 25 mii de euro. Finanțatorii noștri au avut încredere în noi că putem și știm deja cum să implementăm anumite proiecte. Pentru că astăzi, aici sunteți toți partenerii noștri, sperăm că o să avem o activitate plăcută, frumoasă, interesantă și pentru ca să abilităm tinerii noștrii și în general societatea civilă, de a face față anumitor tendințe corupționale,” – a spus Tatiana Mîța, preşedintele asociaţiei „For Happiness”.
Partenerii proiectului sunt Centrul medicilor de familie , ANSA, redacția BAStv, Primăria orașului Basarabeasca și școlile raionale. Potrivit profesorilor, astăzi este important să vorbim despre impactul nociv al corupției asupra societății, începând de pe banca școlii.
,,Această temă este destul de actuală în rândul tinerilor, noi abordăm această temă și la disciplina Dezvoltarea personală, atunci când vorbim despre ce înseamnă să fii o persoană integră. Elevii sunt curioși să afle acest lucru, facem dezbateri pe această temă discutăm foarte mult, este important ca tinerii de astăzi să înțeleagă că, cu cât o țară este mai coruptă cu atât mai sărac trăiește”, – a declarat Rodica Sajin, director adjunct LT”Constantin Stere” din s. Abaclia.
,,Obiceiurile bune se formează încă din tinerețe, dacă nu din copilărie. Trebuie să schimbăm generațiile prin educație. Cred că proiectul va fi implementat cu succes, mai ales în mediul școlar”, – a spus Adrian Macari, profesor LT „Mihai Eminescu ” din s. Sadaclia.
Tinerii care au participat la prezentarea proiectului l-au considerat la fel, interesant.
,,Cred că niciun prieten de al meu n-ar dori să se întâlnească cu corupția, nu ar dori să ajungă într-o asemenea situație. Mă gândesc că prietenilor le-ar fi de folos să afle asemenea informații, să participe la asemenea proiecte și să afle ceva nou, pentru ca, mai apoi, să poată împărtăși și cu alţii”, – a mărturisit Valeria Ciacus, eleva gimnaziului din com. Iserlia.
,,Dacă vrem să schimbăm ceva în societatea noastră, trebuie să începem de la educația tinerilor, trebuie de evoluat și de adus în discuție niște subiecte importante pentru a dezvolta o societate mai bună”, – afirmă Adriana Gurin, eleva LT “Constantin Stere” din s. Abaclia.
Proiectul „Tinerii împotriva corupției” va fi în vigoare timp de opt luni. În cadrul acestuia, vor avea loc diverse concursuri, traininguri și seminare pentru tineri, cu participarea experților. Acest proiect este implementat în cadrul proiectului organizațiilor „Pro-Europa” și „REDI” „Sprijinirea implicării societății civile în procesele de construire a infrastructurii anticorupție în Regiunea Sud a Republicii Moldova”. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană și Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Autor: Cristina Lupașcu
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!