Alimentația în școlile din r-nul Basarabeasca. Care este suma de bani alocată pe zi, pentru alimentarea unui elev

Alimentația joacă un rol important în dezvoltarea fizică și psihică a copilului. Odată ce copilul se află în incinta școlii, aproximativ 6-7 ore, redacția Bastv, și-a pus drept scop să afle despre: alimentația în școli, de unde vin banii și de ce sunt alimentaţi gratuit doar elevii până în clasa a IV-a.

Meniul și lista produselor alimentare

Șefa-interimară a  Direcției de Învățământ Basarabeasca, Ecaterina Pascal, a menţionat că, printr-o Hotărâre de Guvern, este stabilită o listă de produse alimentare, care sunt admise pentru alimentația elevilor. În baza acestei liste se elaborează un meniu de către: lucrătorul medical (dacă este în instituție) cu bucătarul șef și directorul instituției. Acest meniu este semnat de către ANSA și se face pentru cel puțin 10 zile.

Aceasta a adăugat că, produsele alimentare sunt aduse la instituțiile de învățământ prin intermediul unui furnizor, care este câștigătorul unui tender. Iniţial, se anunţă un Concurs, prin care se pun la licitație produsele furnizorilor. Dacă produsele acestuia corespund normelor, atunci furnizorul participă la acest Concurs. Conform Legii Finanțelor, se fac Achiziții Publice în baza unui Contract.

“Acest Contract este unul semnat de directorul școlii și furnizorul care a câștigat tenderul. Desigur, la semnarea acestui Contract directorul se bazează pe lista produselor permise de ANSA și, bineînțeles, se ia în considerație și prețul produselor”,- a declarat Ecaterina Pascal.

Calitatea produselor este descrisă într-un Certificat de Calitate, care îl are la îndemână fiecare furnizor, și este verificat în fiecare dimineață de către: director, sora medicală, intendentul și bucătarul.

„Este o evidență maximă. Orice părinte are dreptul să ceară acest Certificat de Calitate de la instituția de învățământ. Prin acest Certificat se demonstrează calitatea produselor alimentare”, – spune Șefa-interimară a Direcției de Învățământ Basarabeasca.

Copii alergici

În cazul când un copil este alergic la un produs, trebuie să dețină un certificat de la medic, unde este specificat produsul la care este alergic. În această situație, produsul este schimbat cu altul, a concretizat Pascal.

Norma unui elev

Conform Hotărârii de Guvern s-a reglementat că se alimentează toți copiii din clasele I-îi – IV-a, gratuit. Suma depinde de numărul de elevi în școală. Pentru un elev, Guvernul alocă pe zi 15 lei și 60 de bani.

“Este suma fixă de 15,60 de bani pentru toate instituțiile din Republica Moldova. Banii vin centralizat de la Ministerul Finanțelor, direct la instituțiile de învățământ. În baza unui document se demonstrează câți copii sunt în instituțiile de învățământ și Ministerul Finanțelor, la rândul lor, alocă bani pentru un an de învățământ. Pentru a fi alimentați suplimentar elevii, directorul sau părinții găsesc alte surse, de exemplu un sponsor. Aici se alocă adăugător pe alt articol, nu din banii preconizați pentru clasele I-îi – IV-a”, – a subliniat Ecaterina Pascal.

La fel, Ecaterina Pascal a menționat că, copii din familiile social vulnerabile din clasele gimnaziale și liceale, nu sunt alimentați în școli, din motiv că nu sunt bani destui. Totuşi, acesti copii stau la evidența Direcției Sociale, unde primesc bani adăugător.

Din spusele șefei, este interzis comercializarea produselor alimentare pe teritoriile instituţiilor de învățământ. Persoana respectivă trebuie să dețină: control medical; aparat de casă etc.

„Nu poate oricine să vină ca să vândă producție pe teritoriile instituţiilor de învățământ, fiindcă noi ducem raspundere de viața elevilor, atât timp cât se află în incinta școlii”, – menționează Șefa-interimară a Direcției de Învățământ Basarabeasca.

Pe parcursul anului de studii, nu s-a înregistrat nicio intoxicație alimentară în instituțiile de învățământ din raionul Basarabeasca.

Autor: Cristina Lupașcu

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼