Republica Moldova marchează astăzi, 23 iunie, Ziua suveranității. Această declaraţie a fost adoptată în 1990, într-un context istoric complex, marcat de o paradă a suveranităţii, proces care a cuprins întreg spaţiul sovietic de atunci.
Anul acesta, Republica Moldova sărbătorește cea de-a 33 aniversare de la adoptarea Declarației de Suveranitate. Aceasta este considerată prima victorie a forțelor democratice în lupta de renaștere și eliberare națională. Documentul stipula, în mod clar, supremaţia legilor în RSS Moldova şi prevedea dreptul suveran de a ţine relaţii diplomatice cu alte ţări. Ulterior, documentul a stat la baza elaborării Constituţiei care, până astăzi, este Legea Supremă a Republicii Moldova.
„Suveranitatea este exercitată în interesul întregului popor de către organul reprezentativ suprem al puterii de stat a republicii. Nicio parte a poporului, niciun grup de cetăţeni, niciun partid politic sau organizaţie obştească, nicio altă formaţiune, nicio persoană particulară nu poate să-şi asume dreptul de a exercita suveranitatea”, este menționat în textul declaraţiei.
La 23 iunie 1991, în ziua primei aniversări de la proclamarea suveranității Republicii Moldova, la Chișinău a fost pusă în circulație prima serie de mărci poștale, care poartă atributele statalității – Stema și Drapelul.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!