Recomandări pentru îngrijirea pielii pe timp de vară

Odată cu temperaturile ridicate, expunerea directă la lumina soarelui poate deveni nocivă pentru pielea noastră. Cum ne putem proteja și care sunt recomandările medicilor, aflați în acest material.

Razele soarelui sunt de mai multe tipuri, dar cele care au impact asupra noastră sunt razele ultraviolete, UVA și UVB. Radiațiile UVA sunt cele care pot determina modificări structurale la nivelul celulelor pielii și reprezintă principala cauză a apariției cancerului de piele. Radiațiile UVB sunt cele care au rol determinant în sinteza vitaminei D. Acestea raze nu pătrund în profunzimea pielii și determina apariția bronzului.

Pielea este cea care ne apără de agresiunea factorilor externi. De aceea, este necesar să îi acordăm o îngrijire și atenție corectă. În timpul verii, din cauza căldurii, a lipsei umidității , a transpirației abundente și a vânturilor uscate, pielea poate avea de suferit, se poate deshidrata și poate deveni uscată.

Așadar, iată câteva recomandări pentru a proteja pielea de acțiunea negativă a soarelui:

  1. Protecție solară: Este recomandat să folosim o cremă pentru protecție solară. Această protecție trebuie aplicată pe toate zonele expuse ale pielii, inclusiv pe față, gât, brațe și picioare. Aplicarea este obligatorie la fiecare două ore, în dependență de timpul în care ne expunem la soare.
  2. Umbră: Cea mai bună protecție este evitarea expunerii directe la soare, în special în timpul orelor de vârf, între 11.00 și 16.00. Când suntem în aer liber, putem găsi umbra sub copaci, umbrele sau alte forme de protecție solară.
  3. Îmbrăcăminte de protecție: Putem acoperi pielea cu îmbrăcăminte ușoară, largă, care oferă o protecție adecvată. Sunt ideale cămășile cu mâneci lungi, pantaloni și pălării cu boruri largi pentru a proteja fața și gâtul de razele UV dăunătoare ale soarelui.
  4. Ochelari de soare: Nu trebuie neglijată protejarea ochilor și ale pleoapelor cu ochelari de soare, care blochează atât razele UVA, cât și UVB. Este obligatoriu să cumpărăm ochelari de soare cu etichete de protecție UV.
  5. Hidratare: Consumul unei cantități adecvate de apă pe tot parcursul zilei menține pielea și corpul hidratate. Deshidratarea poate duce la piele uscată și crăpată, așa că este important să menținem un aport adecvat de lichide.
  6. Cremă hidratantă: Pielea poate fi hidratată folosind o cremă ușoară, fără ulei. Sunt recomandate produse care sunt potrivite pentru tipul propriu de piele și care oferă hidratare fără a înfunda porii.
  7. Evitarea căldurii și a umidității excesive: temperaturile ridicate și nivelurile de umiditate pot intensifica problemele pielii. Atunci când este posibil, este bine să utilizați ventilatoare sau aer condiționat. De asemenea, dușurile sau băile reci împrospătează pielea.
  8. Grijă pentru buze: aplicarea unui balsam de buze, cu efect de protecție împotriva soarelui, va preveni uscarea și crăparea lor.
  9. Rutină de îngrijire a pielii: este obligatorie o rutină obișnuită de îngrijire a pielii, care include curățare blândă, exfoliere (potrivită pentru tipul de piele) și hidratare. 

Aceste sfaturi sunt primordiale în timpul verii, dar nu trebuie neglijate și în restul anului. Îngrijirea pielii oferă un aspect sănătos al corpului, dar și întărește imaginea și încrederea de sine.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

 

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼