Accident grav, în capitală. Un autobuz a lovit 15 de autovehicule

Totul a avut loc în data de 08 decembrie, în jurul orei 12.25, pe strada Vasile Alecsandri, intersecție cu Grigore Ureche.Contactat telefonic, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, la moment, un echipaj al secției documentare accidente rutiere se află la fața locului și anchetează cazul.Conform informațiilor înregistrate un autobuz de pe ruta 47 a tamponat 15 autovehicule parcate în zonă.


La fața locului au intervenit trei echipe de pompieri și salvatori, care au ajunși la destinație au stabilit că autobusul parcat fără pasageri și șofer a început mișcare în spate pe o distanță de 300 de metri tamponând 15 autovehicule. În urma accidentului au avut de suferit trei persoane care se aflau în preajmă.\

Pompierii au acordat primul ajutor calificat persoanelor traumate, care au fost ulterior predate medicilor pentru îngrijiri medicale. În urma incidentului persoanele decedate nu au fost raportate. Salvatorii au efectuat decuplarea bornelor la 3 autovehicule afectate și au intervenit pentru stingerea unui vehicul implicat în accident.

Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼