Trei persoane au ars și una a fost traumatizată în urma unui accident rutier grav produs puțin după miezul nopții, pe traseul de ocolire a municipiului Comrat.
La fața locului polițiștii au stabilit preliminar că impactul s-a produs între-o Dacia și un Ford Transit, șoferul Daciei ieșind la depășire pe contrasens.
,,În urma impactului automobilele s-au incendiat. Precizăm că Dacia avea instalație de gaz. În timpul lichidării incendiului, în microbuz au fost depistate cadavrele carbonizate a 2 persoane, iar în Dacia, cadavrul carbonizat al altei persoane”, a declarat Poliția Republicii Moldova într-o postare pe pagina oficială de Facebook.
De către Serviciul medical de urgență a fost preluată și transportată cu diverse traumatisme la spital o altă persoană care a fost depistată lângă automobilele tamponate, pasager în microbuz care a fost aruncat din mijlocul de transport în urma impactului.
Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!