Aflaţi ce spune Părintele Valentin despre Postul Mare

Postul Sfintelor Paști a început anul acesta pe 27 februarie. Acest post, se consideră cel mai lung şi cel mai aspru din posturile de durată, întâlnite în Biserica Ortodoxă. Pentru a înțelege semnificația acestei perioade, Părintele Valentin, protopopul Bisericii ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Abaclia, ne-a mărturisit ce înseamnă Postul Mare.

După spusele Părintelui Valentin, postul este o faptă de virtute, un exercițiu de înfrânare a poftelor trupului și de întărire a voinței, o formă de pocăință, deci, mijloc de mântuire. Dar este, în același timp, și o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că el este o jertfă, adică o renunțare de bună voie la ceva care ne este îngăduit, izvorâtă de iubirea și respectul pe care îl avem față de Dumnezeu.

Potrivit Părintelui, postul Mare, este perioada de pregătire pentru Sfintele Paști, fiind asemănat adesea cu o călătorie duhovnicească către Săptămâna Patimilor și Învierea din morți a Domnului nostru Iisus Hristos. Are o perioadă de 40 de zile, începând cu ziua de luni a primei săptămâni, până la Sâmbăta lui Lazăr, după care urmează Săptămâna Patimilor și sărbătoarea sărbătorilor – Învierea Domnului.

 

“Este o perioadă de înnoire duhovnicească, o perioadă a pocăinței, a curățirii inimii și minții, de reîntoarcere către poruncile Domnului și către aproapele nostru. Biserica ne cheamă în aceste zile să ne nevoim, iar nevoința fiind împotriva trupului cu poftele lui rele, a lumii cu tentațiile şi încercările ei, și a diavolului, precum zice Sfântul Apostol Petru – „ca un leu răcnind umblă căutând pe cine să înghită” (I Petru 5)”, a spus Părintele Valentin.

Părintele ne-a mărturisit că, postul este un aşezământ vechi. Este, precum zice Marele Vasilie, „de aceeaşi vârstă” cu omul, atât de vechi ca şi omul. Când Dumnezeu i-a făcut pe Adam şi pe Eva, le-a spus să mănânce din roadele tuturor pomilor din rai, în afară de unul. Ei, asta nu înseamnă post? Dar, din nefericire, Adam şi Eva nu au păzit acest post uşor şi au fost pedepsiţi: „au fost izgoniţi din rai”. Au postit Moise, Ilie, toţi profeţii şi patriarhii şi drepţii din Vechiul Testament. Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos după botez s-a dus în pustie, și a postit acolo 40 de zile, s-a luptat cu satana şi l-a învins; şi acolo a postit aspru, atâtea zile, unde nici nu a mâncat, nici nu a băut nimic.

“Aşadar, postul se întemeiază şi pe Vechiul şi pe Noul Testament. Iar în Evanghelie Mântuitorul ne învață cum să postim, prin cuvintele: ,,Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.” (Matei 6, 16 – 18), şi – mai mult – prin faptele şi pildele Sale. De aceea, creştinul trebuie să postească”, a menționat Preotul.

Potrivit Părintelui, alimentele care nu sunt permise, tradițional, sunt carnea și produsele din lapte, pește, vin și ulei. Din punct de vedere canonic, postul strict este opri

ipn.md

t sâmbăta și duminica, vinul și uleiul se dezleagă în aceste zile. Excepţie fac doar bolnavii, cei înaintaţi în vârstă şi femeile care alăptează copii. Biserica noastră este iubitoare de oameni. Nu vrea să-l nimicească pe om. Canonul apostolic zice că aceştia sunt scutiţi; toţi ceilalţi sunt chemaţi să postească. De sărbătoarea Bunei vestiri și a Întrării Domnului în Ierusalim, se permite pește, vin și ulei.

Pe lângă slujbele religioase desfășurate în biserică, se consideră necesar să se acorde o atenție sporită de către credincioșii ortodocși rugăciunilor de acasă, adică mai multe și mai dese decât de obicei. Părinții considerau postul fără rugăciune ca fiind „postul demonilor”, deoarece demonii fiind duhuri nu mănâncă, dar nici nu se roagă.

Autor: Cristina Lupașcu

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼