Susțineți BAStv

Agricultorii amenință din nou cu „proteste masive” dacă autoritățile nu vor prelungi importul controlat de cereale din Ucraina

Foto: zdg.md

Asociația „Forța Fermierilor” și-a exprimat nemulțumirea față de expirarea perioadei în care statul putea restricționa importul de cereale prin eliberarea controlată a licențelor. Aceștia amenință cu „proteste masive” dacă acest mecanism nu va fi reactivat. 

Într-o scrisoare adresată premierului Dorin Recean, vicepremierului Vladimir Bolea și comisiei parlamentare de profil, asociația precizează că, dacă autoritățile nu vor identifica o soluție urgentă, agricultorii vor protesta masiv, transmite IPN.

„Citind reacția autorităților în presă în ziua de ieri, ca răspuns la apelul public lansat de asociația noastră, solicităm întâlnire în regim de urgență cu prim-ministrul Dorin Recean și Comisia parlamentară pentru agricultură a Parlamentului cu scopul discutării subiectului prelungirii măsurilor de control prin licențiere a importului cerealelor și semințelor oleaginoase din Ucraina”, se arată în scrisoarea asociației.

Reprezentanții „Forța Fermierilor” precizează că prelungirea acestui instrument de import controlat este vital pentru supraviețuirea agricultorilor mici și mijlocii din satele Moldovei. Experiența anului trecut, când Guvernul a aplicat cu mare întârziere această măsură, le-a provocat agricultorilor locali pierderi enorme, estimate la peste două miliarde de lei. Situația lor financiară fiind una extrem de critică la moment.

„Precizăm opiniei publice că solicităm prelungirea importului controlat de aceste produse și nu interzicerea lui – măsură care este activă la moment în țările europene vecine Ucrainei ca instrument de protejare a producătorilor agricoli locali. În cazul ignorării acestui apel de către Guvern și Parlament în scopul găsirii cât mai rapid a unei soluții pentru protejarea agricultorilor locali de concurența neloială din Ucraina, ne rezervăm dreptul constituțional la proteste masive”, mai menționează asociația.

Măsura de licențiere a importului de cereale și oleaginoase a fost introdusă pentru prima dată la 11 octombrie 2023 și a fost funcțională pe perioada stării de urgență (până pe 31 decembrie 2023). Următoarea decizie de menținere a acestei măsuri a fost luată pe 5 ianuarie 2024 și extinsă pe 8 aprilie, cu termen-limită până pe 26 iunie. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare preciza că reglementarea prin licențiere poate fi realizată pe un termen de cel mult 3 luni, care poate fi prelungit o singură dată cu cel mult încă 3 luni. Prin urmare, perioada maximă pentru care a putut fi aplicată licențierea importului de cereale și oleaginoase a atins termenul-limită.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼