Alegeri locale 2023: la ce secție aveți dreptul să votați și cu ce acte de indentitate

Alegeri locale 2023: la ce secție aveți dreptul să votați și cu ce acte de indentitate
ipn.md

La alegerile din 5 noiembrie, cetățenii moldoveni cu domiciliul în țară pot verifica on-line la ce secție de votare sunt incluși în lista electorală de bază. La scrutin au dreptul să participe toate persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani, inclusiv în ziua alegerilor locale generale.  Cu excepția persoanelor private de acest drept prin hotărârea judecătorească de instituire a măsurii de ocrotire judiciară.

Cum puteți afla la ce secție aveți dreptul să votați?

Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), pentru a verifica on-line la ce secție de votare sunteți inclusi în lista electorală de bază, intrați pe pagina web oficială a Comisiei (www.cec.md), faceți click pe „Registrul de Stat al Alegătorilor”, introduceți-vă IDNP-ul, bifați căsuța pentru a confirma că nu sunteți robot şi va apărea numărul secției de votare, adresa sediului şi numărul de telefon fix.

Tot pentru a afla la ce secție veți vota, intrați pe pagina web oficială a Comisiei (www.cec.md), faceți click pe „Registrul de Stat al Alegătorilor”, sau intrați pe pagina www.verifica.cec.md, apăsați pe „Află unde să votezi”, selectați adresa de domiciliu şi va apărea aceeaşi informație despre secția de votare asociată adresei.

,,Dacă vă prezentați la secția de votare, însă constatați că ați fost omis din lista electorală de bază, faceți dovada cu buletinul de identitate şi fişa de însoțire că domiciliați în raza teritorială a secției de votare respective, iar domiciliul nu a fost schimbat după data de 5 august 2023”, a precizat CEC.

În baza căror acte de identitate puteți vota la alegerile locale generale?

La alegerile locale generale puteți vota cu:

  • buletinul de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, care confirmă domiciliul sau reşedința temporară a alegătorului pe teritoriul secției de votare;
  • buletinul de identitate provizoriu cu mențiunile privin cetățenia Republicii Moldova, domiciliul sau reşedința temporară a titularului;
  • paşaportul cetățeanului Republicii Moldova, inclusiv cu termen de valabilitate expirat.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼