Ambasadorul Ungariei Sandor Szabo convocat la MAEIE după accidentul care a avut loc pe strada Armenească

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene informează că a luat act de informația apărută în spațiul public referitor la implicarea lui Sandor Szabo, ambasadorul Ungariei în Republica Moldova, într-un accident pe strada Armnească. Totodată instituția a făcut cunoștință cu raportul agentului constatator din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică și nota verbală a Ambasadei Ungariei în Republica Moldova.
Ca rezultat, în strictă conformitate cu prevederile Convenției de la Viena din 1961 cu privire la relațiile diplomatice, ambasadorul Ungariei a fost convocat la ministerul de externe pentru clarificarea circumstanțelor incidentului și evitarea unor situații similare, care ar aduce prejudicii statutului diplomatic, se arată într-o notă informativă a MAEIE.Instituția precizează că articolul 41 al Convenției de la Viena stipulează că fără prejudiciul privilegiilor şi imunităților diplomaților, toate persoanele care beneficiază de privilegii şi imunități au datoria de a respecta legile şi regulamentele statului acreditar.

Amintim că Sandor Szabo, ambasadorul Ungariei în Republica Moldova, a accidentat ușor un agent de patrulare sâmbătă, pe strada Armenească din capitală, după ce a parcat neregulamentar și a blocat autobuzul Centrului Mobil de Vaccinare anti-COVID-19.

 

 

Din fericire polițistul de patrulare nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Ambasadorul Sandor Szabo a acuzat angajații Ministerului de Interne că au avut un comportament agresiv și nu au respectat prevederile convențiilor internaționale.

Inspectoratului Național de Securitate Publică precizează că o angajată a centrului mobil de vaccinare a comunicat polițistului că era necesar de a înlătura automobilul respectiv, pentru a putea manevra autobuzul, iar la scurt timp, de automobil s-a apropiat o persoană de gen masculin, vorbitor de limba rusă, care a comunicat că automobilul nu încurcă nimănui şi că el este Ambasadorul Ungariei în Republica Moldova.

„Angajatul INSP, a solicitat să înlăture automobilul, pentru a permite ieşirea autobusului, unde conducătorul Mercedesului inervat s-a urcat la volanul automobilul comunicând că se va adresa Ministrului de Interne, ca urmare pornind mașina şi accelerând a lovit pe angajaul INSP cu partea laterală stângă. Cazul dat a fost înregistrat la IP Centru. În caz de comitere a contravenţiei de către cetăţenii străini care beneficiază de imunitate diplomatică, agentul constatator este obligat să curme pe loc acţiunile ilicite, să fixeze numele persoanei, numărul actului ce confirmă invio

labilitatea personală, cu pornirea procesului contravenţional şi întocmirea actelor de constatare, să nu reţină persoana respectivă şi să raporteze despre acest fapt conducătorului său nemijlocit.

De asemenea, membrii personalului administrativ şi tehnic, membrii familiilor lor, membrii personalului auxiliar care nu sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, se bucură de imunitate faţă de jurisdicţia Republicii Moldova, doar în cazurile în care imunitatea faţă de jurisdicţia civilă şi administrativă a Republicii Moldova se extinde numai asupra acţiunilor exercitate în cadrul funcţiilor de serviciu”, menționează INSP printr-un comunicat de presă.

Sursa: journal.md 

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼