Societățile cu răspundere limitată din Republica Moldova (SRL) vor obține mai multă libertate pentru creșterea și dezvoltarea afacerilor și vor avea mai puține interdicții din partea statului, informează Agenția Servicii Publice (ASP).
Beneficiile reprezintă, potrivit ASP, rezultatul modificărilor operate la Legea cu privire la societăţile cu răspundere limitată au fost operate următoarele modificări:
- se comasează într-un singur act constitutiv contractul de constituire și statutul companiei;
- numărul de asociaţi într-o societate nu este limitat: potrivit prevederilor actuale numărul de asociaţi în SRL nu poate fi mai mare de 50, astfel a fost exclusă această limită;
- modificarea capitalului social se efectuează prin înregistrarea în Registrul de stat al persoanelor juridice şi, opţional, prin modificarea statutului: a fost exclusă obligativitatea modificării actului de constituire în cazul modificării capitalului social. Aceeaşi situaţie e și la schimbarea sediului şi denumirii;
- reducerea capitalului social se înregistrează la organul înregistrării de stat după expirarea termenului de o lună de la data publicării avizului în Monitorul Oficial, astfel termenul vizat a fost redus de la 2 luni la o lună, etc.
Aceste prevederi urmează să intre în vigoare pe data de 22 octombrie.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!