La 3 septembrie în toate școlile iar au răsunat clopoțeii. Dupa o vacanță de 3 luni, elevii s-au reîntors cu noi forte pregătiți de încă un an școlar. În LT „Constantin Stere” din s. Abaclia, r. Basarabeasca, au fost încriși în clasa I-îi – 47 de elevi, iar în treapta liceală 16 elevi. Cum a avut loc eveimentul de inițiere a noului an școlar aflați în următorul reportaj.
Autor: Esupport
La 28 august locuitorii satului Iordanovca din raionul Basarabeasca au sărbătorit hramul localității „Adormirea Maicii Domnului” sau „Sfânta Maria”. Enoriașii biserici au venit la sfânta liturghie pentru a se ruga de sănătatea rudelor și pentru a-i pomeni pe cei răposați.
Noi în Chișinău nu venim prea des, de aceea am decis să vizităm muzeele.
În capitală muzee sunt multe, dar să alegem unul din ele este greu. De aceea am hotărât să ne adresăm cetățenilor din Chișinău.
Echipa „Cartierul Tineretului” a fost într-o vizită de lucru în or. Chișinău în cadrul proiectului susținut de DW Academie. Această vizită a presupus realizarea unei emisiuni comune a partenerilor de proiect BAS-tv și Centrul Media pentru Tineri, implicând voluntarii în planificarea și filmarea reportajelor.
Locuitorii orașului și raionul Basarabeasca au opinii diferite cu privire la transportul public, pentru că nu toți au acces liber la transport.





