Autor: Esupport

În acea noapte de noiembrie, Marina îl aștepta pe Oleg să ajungă acasă. Era fericită. După cinci ani de relație, cei doi se căsătoriseră. Nunta lor într-un restaurant din Căușeni tocmai luase sfârșit. Marina mai purta rochia albă, decorată cu flori, și părul blond, lucios, prins în coc.

Când Oleg a intrat pe ușă, femeia l-a întrebat dacă a adus toate cadourile. „Am adus, dar tu prea mult ai zâmbit la nuntași”, s-a auzit din cealaltă cameră. Marina a încremenit. „Musafirii trebuiau poftiți, trebuia cumva să răspund…”, a murmurat. Când s-au culcat în pat, cearta a luat foc. „Am văzut cum vă intersectați cu privirile – tu și unul acolo!”. După ce reproșurile s-au transformat în strigăte, a urmat prima lovitură. Marina a simțit o durere surdă în moalele capului. S-a întors pe partea cealaltă și, înghițindu-și lacrimile, a adormit. A fost prima lovitură din viața ei. După acea noapte, au urmat 11 ani de violență.

Ilustrație de Irina Cleșcenco

Fiecare a doua femeie din Moldova, cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani, a fost agresată cel puțin o dată de parcursul vieții. Abuzul poate fi de diferite tipuri: fizic, sexual, verbal, emoțional, financiar. Violența domestică nu se oprește de la sine, ci doar sporește în timp, spun experții.

„Pe măsură ce trece timpul, personalitățile victimelor și ale agresorilor se schimbă. Femeii îi este tot mai greu să îl părăsească”, explică Veronica Teleucă, coordonatoarea Coaliției Naționale „Viața fără violență în familie”. Victima poate rămâne lângă agresor din mai multe motive: este dependentă financiar, nu vrea să-și lase copiii fără tată, nu are încredere că autoritățile o pot ajuta sau, ghidându-se după viziunile tradiționaliste ale societății, crede că dacă o femeie este bătută – o merită.

Marina l-a cunoscut pe Oleg la 17 ani. Băiatul a observat-o la o serată școlară și i-a transmis printr-o prietenă că o place. Câteva seri mai târziu, a venit la poarta ei. Din acea seară, s-au socotit pereche. „Eu am crescut într-o familie cumsecade, tatăl meu era destul de sever”, își amintește femeia. „Știam așa: dacă te întâlnești cu un băiat, acesta-i”. În scurt timp, Oleg a plecat să muncească la Moscova, iar tânăra a venit la Chișinău să-și continue studiile. Atunci au început primele scene de gelozie.

Oleg îi spunea constant „să fie cuminte”, Marina nu-i ieșea din cuvânt. În fiecare joi, mergea la cabinele de telefon din centrul orașului pentru a suna la Moscova. Acolo, la ghișeu, dădea banii pe care i-a strâns din bursă, iar operatorul îi zicea câte minute poate vorbi. Oleg o suna la cămin foarte rar.

„Mi se părea că mă iubește”, își amintește astăzi femeia. Marina este scundă și firavă, are părul drept și genele răsucite la vârf. Nimeni nu o crede când spune că are 34 de ani și doi copii. „În 2003, am terminat studiile. Peste un an, am făcut nunta. Peste încă unul, a apărut Mihăiță, primul nostru copil”, continuă femeia.

În timpul concediului de maternitate, Oleg a devenit zgârcit și posesiv. O întreba: „Unde ai fost? Cât ai plătit? De ce atât de mult? Arată-mi toate bonurile!”. După ce a dat copilul la grădiniță, femeia s-a angajat secretară. Mulți dintre colegii ei erau bărbați, iar asta era motiv de ceartă și gelozie din partea soțului. Abuzul fizic era tot mai frecvent.

Toate loviturile erau îndreptate în regiunea capului, acolo unde nu rămân urme. „Palme după cap, lovituri cu pumnul… Pentru el era important ca eu să pot ieși la lucru”, spune amărâtă femeia. Situația nu s-a schimbat nici după apariția celui de-al doilea copil, patru ani mai târziu. Crizele de gelozie ale lui Oleg ieșeau treptat de sub control. Începuse să inventeze. „Te-am văzut azi ieșind dintr-o mașină neagră. Cu cine ai umblat?”, o întreba urlând, în timp ce ochii i se umpleau de sânge.

Gelozia este una dintre cele mai frecvente cauze ale violenței domestice. „Ea vine, de cele mai dese ori, din neîncrederea în sine, care, la rândul său, cauzează neîncrederea în celălalt”, explică psihologul Tatiana Chirev. Persoanele geloase îi consideră pe partenerii lor o proprietate, pe care doresc să o controleze. „Când nu reușesc, pot deveni violenți sau pot inventa pentru a redobândi acest control”, conchide experta.

Peste șase ani după nuntă, Marina a fugit prima oară de-acasă. Oleg se simțea rău și femeia i-a aranjat o consultație la chirurg. Au ajuns la spital la ora mesei. Timidă, cu un zâmbet reținut, Marina a bătut la ușa medicului și l-a rugat să le acorde zece minute. După ce au ieșit din cabinet, Oleg s-a schimbat la față. Cu buzele strânse și pumnii încleștați, i-a aruncat: „Nu mi-a plăcut cum i-ai zâmbit”. Marina, pentru a mia oară, a înlemnit și, cu inima grea, s-a întors la muncă.

„Știam, dacă mă duc acasă, o să am capul umflat. Am sunat la grădiniță și am rugat educatoarele să-mi îmbrace copiii”. În grabă, au luat un taxi și au plecat la Chișinău, la fratele ei. Când a înțeles că Marina lipsește, Oleg a căutat-o la toate rudele. „M-a sunat încontinuu, timp de două zile. Îmi spunea că își pune capăt zilelor”, își amintește femeia. În cea de-a treia zi, telefonul n-a mai sunat. Marina și-a luat copiii și, într-o fugă, acasă. Cu respirația tăiată, a intrat pe ușă. Pe masă, zăcea un teanc de farfurii murdare. Oleg a întâmpinat-o râzând. I-a spus: „Ce, ai fugit? Tot la mine te-ai întors!”, înainte să o lovească cu picioarele.

***

În ultimii ani de căsnicie, Oleg făcea abuz de alcool. Își cumpăra spirt de la magazin și îl dilua cu apă. Amestecul îl turna în sticle, pe care le ascundea prin casă. Marina le găsea și le schimba locul, le vărsa sau adăuga clor în ele. Enervat, bărbatul îi zicea că va trebui să-și cumpere iar spirt și că irosește banii. Alteori, cumpăra vodcă în pahare de 100 de mililitri. Într-o sâmbătă, făcând curat în grădină, Marina a găsit peste o sută de pahare, puse grămadă.

Copiii sufereau în tăcere. Uneori, pe drum de la grădiniță, o întrebau pe Marina: „Mama, tata e beat?”. Femeia ofta și le spunea că nu știe. Deși nu i-a abuzat niciodată, Oleg nici n-a prea petrecut timpul cu cei mici, iar ei înțelegeau că tatăl lor nu e ca ai altor copii.

Consumul de alcool îi amplifica gelozia, transformând-o într-un soi de nebunie. Marina a înțeles că Oleg delirează atunci când l-a găsit în fundul grădinii, plângând. În spatele casei lor bătrânești din Căușeni, curge un pârâu de câțiva metri lățime, cu nămol și apă tulbure. Bărbatul a trecut pe celălalt mal și a pus de-a latul mai multe scânduri. „De unde a apărut podul ăsta?, l-am întrebat. El mi-a zis că eu l-am construit, ca să nu-mi vină amanții prin fața casei și să-i vadă mahalaua, dar să vină prin stuf”, povestește Marina.

Oleg avea ochii umflați de plâns și fața roșie, înflăcărată. A întrebat-o de ce îi face asta și a aninat-o de haină. A tras-o în casă și a lovit-o de multe, multe ori. A fost cea mai cruntă bătaie de până atunci. „Jumătate de cap mi s-a umflat, spatele era vânăt. M-am gândit că nu mai ies”, își amintește Marina. Atunci a realizat că trebuie, cumva, să scape.

Ilustrație de Irina Cleșcenco

O prietenă i-a povestit despre Centrul Maternal „Pro Familia” din Căușeni, care oferă ajutor victimelor violenței domestice. Organizația le oferă asistență psihologică, medicală și juridică. Victimele pot primi adăpost pe o perioadă de la o lună până la jumătate de an. „Femeile aici se descătușează, încep a plânge, înțeleg că au o problemă de rezolvat. Noi le oferim cazare, îmbrăcăminte, hrană, produse de igienă. Cu specialiștii, elaborăm un plan de servicii”, povestește Tatiana Osadci, directoarea centrului. De la fondarea centrului, cu zece ani în urmă, circa 800 de mame și copiii lor au beneficiat de ajutor.

Marina nu putea accepta ideea să fugă de acasă, să se mute la centru, să divorțeze și să-i ia soțului copiii. Îi era prea frică. Dacă o omoară? A mers, totuși, la Centru, unde a cunoscut alte femei și a frecventat, pe furiș, ședințele cu specialiștii.

„Aici am înțeles că trebuie să documentez abuzurile, așa că am fost la medic. Am decis să dau la divorț și să caut o gazdă pentru mine și copii”, povestește femeia. A folosit toți banii pe care-i avea puși deoparte pentru a plăti chiria unui apartament mic, fără mobilă la bucătărie și cu două paturi vechi.

Toate acestea se întâmplau la începutul anului 2016. Pe atunci, victimele violenței domestice puteau solicita doar o ordonanță de protecție – un act emis de instanța de judecată, care obligă agresorul să părăsească locuința și să stea departe de victimă, pentru o perioadă de cel mult 90 de zile.

Sistemul avea, însă, lacune. „Când polițiștii erau chemați la fața locului, femeia, fiind în situația asta tensionată, cu agresorul lângă ea, spunea că totul va fi bine”, explică Veronica Teleucă, coordonatoarea Coaliției Naționale „Viața fără violență în familie”. Polițiștii plecau, deoarece nu aveau voie să intervină mai departe. „Au fost cazuri când, spre dimineață, primeau apeluri că cineva în locuința ceea a decedat și asta era, de fapt, victima violenței”, povestește Veronica Teleucă. Anual, circa 30 de victime ale violenței domestice sunt omorâte.

Abia peste un an, în martie 2017, a intrat în vigoare legea care îi permite polițistului să înlăture imediat agresorul, pentru o perioadă de zece zile. Agresorul este scos din locuință, chiar dacă aceasta îi aparține. Specialiștii spun că este o măsură eficientă de a liniști agresorul și de a evita repetarea violenței. În plus, victima câștigă timp pentru a cere ordonanța de protecție, emisă în maximum 24 de ore. Pe parcursul primelor opt luni ale anului 2017, Poliția a eliberat 1135 de ordine de restricție și a supravegheat 383 de ordonanțe de protecție.

 

Una dintre beneficiarele Centrului și bebelușul ei. Foto: Ramin Mazur

***

Pe 13 februarie noaptea, în casa Marinei s-a dezlănțuit o nouă ceartă. Oleg a apucat-o de gât și a lipit-o de perete, lovind-o de câteva ori. „În timp ce el mă bătea, eu îmi spuneam în sinea mea: am cheia, e ultima bătaie ce o rabd!”. Copiii plângeau alături. Fetița, mezina, încerca să-și îmbrățișeze tatăl: „Tati-tati, nu o bate pe mami, te rog”. Oleg a împins copilul ușor într-o parte, în timp ce Marina stătea întinsă pe jos.

A doua zi de dimineață, Marina l-a anunțat pe Oleg că pleacă. A scos din dulap pungile cu haine, strânse timp de câteva luni. A luat copiii de mână și s-a îndreptat spre ușă. Oleg le striga în spate că tot la el se vor întoarce. Le-a ascuns și cizmele de iarnă. Marina a încălțat copiii în ciubote de ploaie și au ieșit pe poartă. După ce au ajuns la noua lor casă, femeia a scris o plângere la poliție. Peste o zi, ordonanța de protecție era gata. Marina prinsese aripi.

Deși nu i-a putut găsi, Oleg îi suna încontinuu. „Mă umilea, îmi spunea că sunt un nimeni. Că o să mă găsească și o să-mi taie gâtul, o să mă omoare cu toporul”, își amintește Marina. În scurt timp, femeia a intentat divorț. Oleg nu s-a prezentat la nicio ședință de judecată și nici nu a contribuit în vreun fel la întreținerea copiilor. Până în prezent, îi datorează Marinei peste 15.000 de lei.

După ce ordonanța de protecție a expirat, bărbatul a urmărit copiii de la școală. Marina i-a auzit la telefon, alertați. „Mamă, tata ne-a urmărit, ne este frică! Garsoniera ceea însemna pentru dânșii o celulă de siguranță”, continuă Marina. Femeia a solicitat a doua ordonanță de urgență, pe care bărbatul a îndrăznit să o încalce. Într-o noapte, a venit la locul lor de trai, beat, și le-a bătut insistent în ușă. Marina a chemat poliția, iar Oleg a primit doi ani de închisoare cu suspendare. Dacă mai încalcă o singură dată ordonanța, bărbatul va ajunge la pușcărie.

***

Marina a reușit să scape din cercul violenței, dar multe alte femei încă rămân prizoniere. Pentru a face față fenomenului, Moldova are nevoie de cel puțin 175 de locuri de adăpost pentru victimele violenței și de centre specializate în zonele neacoperite, precum Găgăuzia. La fel de importantă este remunerarea decentă a asistenților sociali. „Un specialist la noi primește 2200-2300 de lei. Dacă salariul ar ajunge măcar la 4000 de lei… Dar așa, ei pleacă peste hotare”, afirmă directoarea Centrului „Pro Familia”, Tatiana Osadci.

În acest moment, tot ce-și dorește Marina e să-și vadă copiii sănătoși. Fiind martori ai violenței timp de mulți ani, au rămas profund traumatizați. Au coșmaruri, frici pe care învață să le depășească cu ajutorul psihologului. Fetița are ticuri și, uneori, dificultăți de vorbire. „Eu îi învăț din nou ce înseamnă o familie, le arăt că nu e normal ceea prin ce am trecut eu. Le zic: hai la noi în familie să facem altfel”, încheie femeia.

Notă: Numele și vocea personajului au fost modificate pentru a-i proteja identitatea.

Vara, paleta de fructe conține toată gama naturii. La piață sau în supermarketuri, îți fug ochii. De altfel, ca și iarna. Doar că acum 10 ani, toate fructele erau străine. Acestea erau aduse de oriunde, numai nu din livezile și câmpurile ucrainene. Era prea costisitor să cultivi propriile fructe. Dar în ultimii 3 ani, situația s-a schimbat radical și Ucraina a ajuns pe piața mondială a fructelor. Numai în perioada ianuarie – aprilie producătorii autohtoni de fructe și pomușoare au sporit volumul vânzărilor de produse peste hotare.

În anul 2017, Ucraina a exportat 6,2 mii de tone de mere
În anul 2015, statul nostru, datorită agricultorilor, a satisfăcut pe deplin cererea de mere, pere și gutuie pe piața internă. Iar numai peste un an, a trimis peste hotarele țării o cantitate record de aceste fructe. Volumul exporturilor au depășit indicatorii din 2008 – perioada de până la criză. Merele organice ucrainene au fost declarate drept cele mai gustoase și solicitate fructe din lume. Acum, acestora le revin 97% din toate livrările. În anul 2016 producătorii ucraineni comercializau merele la cel mai ridicat preț în țările asiatice, în mediu de 0,44 dolari SUA per kg, în UE – 0,22 dolari per kg. În Belarus, companiile exportatoare din Ucraina livrau cele mai ieftine mere, la un preț mediu de 0,17 dolari per kg. Prețul mediu pe piața internă a țării, în anul 2016, era de 0,18 dolari SUA per kilogram.

Cele mai multe mere, sau fructe ale tinereții, se consumă în SUA și în Marea Britanie. Acest fruct este protagonistul pe mesele familiilor din aceste țări. Aici, se consideră că mărul conține cea mai mare cantitate de vitamine necesară pentru sănătate, de aceea, este atât de prețuit fructul. Și acum în piețele și supermarketurile din aceste țări, la compartimentul „Furnizor” este etalat drapelul nostru albastru-galben.

Dar nu este totul atât de bine în afacerile fructifere, precum pare. Timp de 16 ani, în Ucraina aproape că nu au fost create terenuri noi, căci a planta un hectar de meri, sau peri – e deloc ieftin, iar profitul va trebui așteptat câțiva ani. Precum zic experții: „să planteze o livadă și să obțină profit din asta, îți permit doar cei bogați”. Volumul livrărilor a crescut, pentru că livezile ucrainene sunt roditoare, dar în câțiva ani, acestea se vor epuiza, iar despre altele, noi, nimeni nu se îngrijorează.

De altfel, în acest caz, o mare nișă o ocupă agricultorii individuali. Căci în gospodăriile lor mici ei cultivă cantități nu mai mici, decât marii producători. Pur și simplu să procure produsele de la micile întreprinderi, pentru comercianți e mai problematic. Dar merele ucrainene nu vor dispărea nicăieri.

Cu pomușoarele și fructele de pădure lucrurile se aranjează și mai interesant. Astfel, 8,5 mii de tone au constituit livrările de afine, vișine, cireșe și alte fructe (+70%), în sumă totală de 10,8 milioane dolari SUA (+63%). Producătorii de zmeură și mure au vândut peste hotare produse în volum total de 2,5 mii de tone (+154%) pentru 3,3 milioane de dolari SUA (+123%).

De altfel, pomușoarele ucrainene au deschis piața livrărilor din țările Orientului Apropiat și EAU. Dar cel mai important impediment în calea sporirii vânzărilor în rețelele comerciale ale UE este costul mare al certificatului Global Gap, care permite exportarea produselor proaspete. Potrivit directorului general al companiei „UcrAgroConsut”, Serghei Feofilov, afacerea fructiferă rămâne a fi un segment al sectorului agrar din Ucraina atractiv pentru investiții.
Cauzele principale ale acestei tendințe sunt marja mare, creșterea cerinței pe piețele internă și externă, condițiile climaterice favorabile și tendințele alimentației sănătoase.

  Verticala fructelor

Desigur, ramura ucraineană de creștere a fructelor ar putea avea mai multe oportunități, dacă ar exista o verticală bine definită: CÂMP – VÂNZARE – RĂMĂȘIȚELE SPRE PRELUCRARE. Dar iată că ultimul punct aproape că nu e dezvoltat în Ucraina. Acea cantitate mare de materie primă, care nu a putut fi vândută, ar putea deveni gem, dulceață, suc, fructe uscate sau produs congelat. Iar companii, care practică o asemenea afacere, sunt foarte puține. Dar și aici există propriul specific. În anul 2007, în orașul Jovkva din regiunea Lvov, a fost creată o companie ucraino-elvețiană, care a construit aici un depozit frigorific și a început congelarea și sublimarea fructelor.

Produsele sale congelate (căpșunele și zmeura), compania le vinde atât în Ucraina cât și peste hotare. Iar pentru fructele sublimate, piața noastră încă nu este pregătită, ne asigură aici. Căci astfel de căpșuni, zmeură sau afine, de obicei, costă de câteva ori mai scump decât cele proaspete. Pe lângă asta, nu s-au obișnuit încă ucrainenii noștri să consume așa bunătăți. În schimb în europenilor afinele ucrainene sublimate le sunt pe plac.

 

 

 

 

 

 

„Galfrost” lucrează atât cu fructele cultivate, cât și cu cele de pădure. Desigur că procesul de livrare a afinelor sau murelor montane e cel mai complicat. Pentru asta e necesar de a aranja colectarea acestora și livrarea rapidă la fabrică. Căci aici, în primul rând, au grijă de calitate. Fructele alterate sau mucegăite nu sunt acceptate.

De altfel, calitatea proastă – este cea mai mare problemă, cu care se confruntă compania. „Galfrost” deține certificatele speciale, care permit comercializarea fructelor congelate și sublimate ucrainene peste hotare. Aceste certificate garantează că produsul este organic, curat și calitativ. Dar fermierii autohtoni, care colaborează cu această companie ucraino-elvețiană, deseori nu respectă cerințele impuse.

Maxim Belozerov, Director general al companiei Galfrost

Tocmai de asta, „Galfrost” și-a creat un partener – „AgroFrutiku”, care furnizează depozitului frigorific căpșuni și zmeură proaspete. Fructele se cultivă tot în raionul Jovkva, în satul Bîșkiv. Această companie are grijă de organicitatea și calitatea produselor. Dar fabrica poate prelucra mai multe fructe, de aceea e pregătită să colaboreze cu mulți fermieri, care vor respecta regulile. Irina Kobrîneț, agronomul-șef al „AgroFrutiki”, asigură că: zmeura și căpșunii lor, ei le cultivă, le îngrijesc și colectează conform tuturor standardelor europene. Căpșunul, ca și în alte gospodării moderne, nu stă aplecat pe solul gol, ci pe un acoperământ din paie.

Mai mult, căpșunele și zmeura, aici, sunt colectate în mănuși de unică folosință, sau imediat după spălarea pe mâini, ceea ce este o condiție obligatorie. Dar cel mai important este că aici se cresc produse organice, cu respectarea tuturor regulilor. Fructele coapte, în funcție de soi, sunt aranjate într-un mod specific, astfel încât să nu se altereze sau umezească și rapid sunt livrate la fabrică. Fiecare partidă este verificată adițional chiar în laboratorul din câmp. Și o atitudine la fel de responsabilă, „Galfrost” solicită și de la alți potențiali furnizori de fructe.

Păi cum am putea învăța agricultorul ucrainean să activeze potrivit unei noi scheme și încă astfel, încât aceasta să fie avantajos și pentru el însuși? În lume deja au fost găsite răspunsurile acestor întrebări. Fiecare țară a găsit soluție în corespundere cu propria legislație. Dar o idee – cooperarea – ni se potrivește pe deplin și nouă.

Din anumite motive, mulți asociază cooperarea cu colhozurile și doar unii cunosc că anume primele cooperative în Ucraina au luat naștere până la Uniunea Sovietică. Dar mai apoi, sub conducerea bolșevică, aceste asocieri clasice au dispărut. Sensul cooperărilor constă în crearea ciclului complet: de la producător – la consumator, precum și în minimalizarea cheltuielilor neproductive. Astfel se stabilește cea mai scurtă cale de la producător spre cumpărător și are loc un schimb reciproc avantajos: producătorul obține profit, iar consumatorul economisește.
Mai mult, cooperarea modifică abordarea de formare a economiei statului. Principiul controlului „de sus – în jos” este înlocuit de cel opus – creșterea economiei de sus în jos. În Ucraina, acum, activează peste două mii de cooperative cunoscute, dintre care aproximativ 200 se ocupă de fructe și pomușoare.

Irina Kuhtina  Un bărbat de lângă Lvov cultivă planta-„magică” – căpșunul, care rodește până în decembrie

Nikolai Stețkiv a fost al doilea din regiunea Lvovului, care a fondat o cooperativă. Nikolai avea studiile în construcții și drept, dar în anul 2014, războiul i-a schimbat viața radical. El a mers benevol în batalionul „Lvov”, iar când a revenit, orașul i-a oferit în folosință un teren în satul Rakoveț. Nikolai nu a stat mult pe gânduri și a decis ferm să-și schimbe spre bine atât propria viață, cât și să aducă schimbări pozitive în viața țării. Pe propriul teren de 10 sote a început să crească căpșuni organice, ca pentru sine. Când procesul a început, s-a cooperat cu încă 2 foști luptători din zona ATO, care aveau terenuri prin apropiere.   Acum, Nicolai are doar 4 rânduri de căpșuni și o seră cu fructe remontante, care dă roadă până aproape de Revelion. El recunoaște că această activitate nu i se dă deloc ușor, dar merită a fi practicată. În următorul an, tânăra cooperativă planifică să planteze încă un hectar de căpșuni și să organizeze aici sărbători de familie – un fel de distracție turistică în câmp. Nikolai Stețkiv, Fondator al cooperativei

Până când, Nikolai nu are probleme la capitolul comercializarea fructelor. Le vinde în satul, în care le crește, precum și în Lvov. Când volumul se va extinde, vor căuta noi piețe de desfacere, dar despre faptul că nu-i va reuși să vândă căpșunele la timp, el nu își face griji. Visează la producerea gemului de casă. Căci întreprinderi de prelucrare a fructelor și pomușoarelor, în Ucraina, nu sunt multe, și nici de câteva sute de kilograme nimeni nu va vrea să se ocupe, de asta va face totul în condiții casnice. Și încă mai vrea să procure camere frigorifice și să le vândă locuitorilor Lvovului căpșuni congelate.

Desigur că cooperare – nu este panaceu pentru Ucraina, dar este o oportunitate pentru agricultorii ucraineni de a-și începe propria afacere în condiții bune.

Evenimentul de deschidere a sălii a început cu tăierea panglicii roșii și cu o slujbă bisericească.
Pentru că sala de sport se afla în reparație, orele de educație fizică de la început de an școlar s-au desfășurat afară, pe teren, sau în clasă.

Odată, ea trăia în rai. Până când, de la înălțimea privirii dumnezeiești, a văzut cum călăii încearcă să înfigă în trupul lui Iisus Hristos încă o țintă. Albina nu a rezistat, a părăsit raiul, l-a înțepat de mână pe ucigașul lui Hristos și a murit.
Pentru curajul ei, Dumnezeu a promis că aceste insecte vor locui mereu pe pământ, ele vor fi respectate, își vor construi propriile regate, vor vindeca oamenii și le vor purta de grijă. Mai mult, a promis că doar ele vor cunoaște rețeta nectarului edenic.

Într-un sezon, dintr-un stup se pot obține peste 40 de litri de miere. Pe durata vieții, o hărnicuță dungată produce mai mult de un kilogram.

Albinele s-au stabilit pe întregul Pământ. În munți, în stepe, în văile râurilor și pădurile dense. Ele, ca și oamenii, și creau rase și propriile tradiții. Se obișnuiau cu oamenii, în timp ce aceștia încercau să le descopere secretele.
Cu „Insecta sacră” ucrainenii prietenesc demult. Se pară că încă în cântecele despre Dajibog se menționează aceste hărnicuțe dungate. Și nu e de mirare, căci încă din cele mai vechi timpuri, aceste insecte muncitoare hrăneau străbunii noștri. Mierea era hrană, obiect de lux, dar și valută. Și peste secole, nimic nu s-a schimbat, poate că doar condițiile. Dar dulcele aur ucrainean până acum este prețuit în întreaga lume.

Acesta este Iurii Kovalskii, profesor universitar la Academia de medicină veterinară din Lvov, care știe totul despre albine. Pentru el, aceste insecte sunt și știință și afacere. Iurii deține peste 400 de stupi. Adevărat că, o mare parte dintre ele acum sunt în proces de „stupărit pastoral” prin satele din Carpați.

Apicultorul, care dorește să colecteze mai multă miere pe durata sezonului, e nevoit să-și transporte albinuțele spre diferite câmpuri. Căci hărnicuța zboară în rază de doi kilometri de la căsuța sa. Înainte de zbor, insecta își ia prânzul sau dejunul și, cu cât mai lungă îi este calea, cu atât mai multă miere deja produsă ea consumă.
De aceea, apicultorii aplică unele șiretlicuri și își aduc insectele muncitoare mai aproape de resursele melifere. Astfel, în funcție de locul în care „a păscut” albinuța – va fi și mierea: de rapiță, de hrișcă, de salcâm sau florală. Fiecare dintre aceste tipuri de produs dulce își are propria valoare specifică.

Totuși, mierea – nu este unicul produs al „insectelor sacre”. Cel mai valoros este lăptișorul de matcă. Cu acesta, insectele, care își cresc urmași, își hrănesc puii.

Și mai prețioasă este păstura – hrana albinuțelor. Aceasta o produc din polenul colectat de pe plante, pe care îl umezesc cu nectar, apoi îl depozitează în celule fagurelui. Păstura este bogată în minerale, hormoni, vitamine și fermenți. Și, desigur, unde sunt albinele, acolo este și ceara. Și acestea sunt doar produsele de bază, căci, indubitabil, sunt și cele, care se obțin din miere, dar la asta revenim mai târziu.

Acum, să parcurgem la faima, pe care a obținu-o dulcele produs ucrainean. Sau, mai degrabă despre volumele comercializate peste hotare. În anul 2011 Ucraina a exportat miere în 39 de țări, în 2017 acest indice a atins cifra 60. „Dulcele aur” din Ucraina este solicitat peste hotare, în special în Europa, căci anume europenii consumă o cantitate mare de miere și produse apicole.

Timp de 6 ani, în care Ucraina activ comercializează miere, cota parte a Europei în procurarea acestui produs a crescut cu 16,6%, a Americii – cu 17%, a Asiei – cu 3,4%. Aproape complet a fost stopată livrarea spre țările CSI, deși în anul 2011 acestora le reveneau 37% din exportul ucrainean de miere. Și deocamdată aceasta este cea mai de succes ramură a agriculturii ucrainene.
Dar expertul în domeniul pieței agrare din cadrul Asociației „Clubul Ucrainean de Afaceri Agrare”, Daria Grițenco, consideră că volumul livrărilor de miere au crescut nu datorită calității produsului. „Creșterea livrărilor de miere în străinătate este, în primul rând, rezultatul devalorizării hrivnei. Producătorilor le este mai profitabil să-și vândă produsul contra valutei, decât pe piața internă. În al doilea rând, în lume crește cererea de miere. În ultimii 5 ani importul mondial de miere a crescut cu 32% și continuă să crească”, asigură specialista. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ucraina are dreptul de a exporta anumite cantități de miere în țările UE, fără achitarea taxelor. Iar asta înseamnă 5 mii de tone cu majorarea treptată în decurs de 5 ani. Adică, în 2017 Ucraina, în numai 10 zile ale lunii februarie, Ucraina a depășit normele de cote. Acum, în țară activează 73 de comercianți, care se ocupă de furnizarea „aurului dulce” către piețele mondiale.
Ei sunt în goană după mierea ucraineană prin orașe și piețe, cumpără, apoi revând. Căci, procurarea licenței de comercializare a mierii peste hotare, în special pentru astfel de apicultori cum este Iurii Kovalski, nu este avantajoasă. Costă prea scump. Și 400 de stupi – sunt prea puțini, e nevoie de cantități industriale.

Astfel, comercianții profită de acest fapt. Și este și teren pentru activitate, căci în Ucraina sunt peste 400 de mii de apicultori, care activează preponderent în 8 regiuni ale țării.

Și asta nu poate să nu bucure! Că doar în acest an vânzarea mierii a adus Ucrainei peste 1,5 miliarde de hrivne. Și e logic că dacă această afacere este atât de profitabilă, ea necesită a fi lărgită. Dar apar alte probleme – resursele umane. Pentru toți apicultorii naționali (sau aproape toți), apicultura – este un hobby, sau doar afacere. Aceștia sunt oameni, care au învățat singuri meseria, de aceea, adesea, în activitatea lor se întâmplă să dea greș. În Polonia, spre exemplu, dacă ai decis să lansezi o afacere apicolă, trebuie să faci studiile respective și doar apoi îți poți procura familia hărnicuțelor dungate. Mai mult, la vecinii noștri este prevăzut un control special – oameni, care periodic vizitează apicultorii și urmăresc condițiile, în care aceștia activează, cum colectează mierea, cât de sănătoase sunt albinuțele. La noi, asta, evident, nu există! 

Lipsa controlului influențează calitatea mierii. Apicultorii ucraineni, salvându-și albinuțele, adesea incorect aplică tratamentele (în special cu antibiotice), care ulterior ajung în miere. Și astfel de produse de nenumărate ori ajungea pe piața mondială, era întors, iar vânzătorul, evident, suporta pagube enorme. Și aici, apicultorii afirmă într-un glas: ei nu sunt împotriva controlului, dar vor și susținere din partea statului.
Căci, dacă guvernul ucrainean va avea grijă de apicultori, acordându-le subvenții pentru procurarea stupilor și acoperind o parte din creditul pentru această afacere, asta va fi avantajos pentru ambele părți. Mai mult, apicultorii vor să fie asigurați, căci există și ani „fără de miere”. Uneori, această lipsă de roadă este legată de moartea albinelor. Ele mor din cauza dăunătorilor sau a otravei.

 Dar, din fericire, în acest an, stupina profesorului nu a suferit pierderi. Astfel, acest an, el îl consideră roditor. Și în ultimele zile înainte de începerea anul de studii în Academia de medicină veterinară din Lvov el își păzește averea.

Mai târziu, toată această miere va fi expediată pe piața ucraineană. În acest an, prețul produsului va varia între 120 și 180 de hrivne pentru un litru. Din miere se mai produce delicioasa băutură ucraineană – medovuha.

Iurii și fratele său planifică pe viitor să-și lărgească afacerea. Ei vor să transforme cultura apicola în una tradițională și deschisă, căci ucrainenii încă nu realizează ce avere dețin. În planuri sunt „stațiune” de miere, terapie cu albine, precum și lecții despre cum poate fi utilizat nectarul albinelor în alimentație, căci în Europa, mierea – este un dejun energic, medicament contra răcelii, antiseptic și un somnifer eficient.

În curând va fi iarnă… De aceea, după colectarea roadei, profesorul universitar își va pregăti protejatele dungate de sezonul rece. Important este ca ele să supraviețuiască în perioada grea. Căci „Insectele sacre” – sunt artera de aur a businessului ucrainean.

„Insectele sacre” – reprezintă artera de aur a businessului ucrainean, dar care are niște puncte slabe. Unul dintre acestea este pierderea câmpurilor pentru „păscutul” albinuțelor. Administrațiile regionale tot mai des au început a atrage spre utilizare acele câmpuri, care până acum erau pustiite. Domnul Iurie deja de mai mulți ani își transportă albinele în satul Voloșcea. Acolo, pe sutele de hectare infinite, crește splinuța – plantă meliferă medicinală.

 

 

 

În afară de Iurii, în aceste locuri, își mai lasă pe vară albinuțele încă 100 de apicultori. De altfel, pe aceste pământuri au început a se plantate culturi, care nu pot fi polenizate – porumb, cartofi, sfeclă. Anual, apicultorii pierd hectar după hectar și deja în 2-3 ani, albinele pur și simplu nu vor mai avea unde se hrăni.
Această situație persistă nu doar în Lvov. Motivul fiind lipsa programelor bine gândite. O salvare pentru apicultori ar putea fi cooperarea cu fermierii, care cultivă culturi melifere.

O astfel de colaborare parțial există în sudul Ucrainei. Acolo, deținătorii câmpurilor de floarea-soarelui cooperează cu apicultorii. Căci datorită insectelor, se majorează cu 20-30% numărul florilor polenizate de hrișcă, rapiță și floare-soarelui. Apropo, peste hotare, această colaborare este oficială, iar pentru „servicii”, apicultorul este achitat, întrucât albinele sale îi sporesc venitul agricultorului, iar apicultorul are spațiu pentru „Stupăritul pastoral”. În Ucraina aceasta este imposibil din cauza incorectitudinii fermierilor, de aceea apicultorii lucrează doar cu agricultorii în care au încredere. Iar toate din cauza că în urma prelucrării culturilor cu substanțe chimice există riscul imens de a pierde roiul. Unica soluție – reglementarea acestei colaborări la nivel legislativ, sau crearea cooperărilor aidoma celor fructifere și legumicole, care se dezvoltă acum în Ucraina. Apropo, astfel de uniuni au oferit posibilitatea de a controla comercianții, care procurând mierea, fac analizele necesare și apoi, produsul calitativ îl duc peste hotare, iar cel prost îl expun pe piața internă la un preț mic.Dar cel mai probabil că toate aceste probleme, ar putea și ar trebui să le soluționeze statul, care așa și nu a elaborat un sistem de asigurare a agricultorilor, de asemenea să acorde asistență sau cel puțin să protejeze apicultorii de riscuri.

Săptămâna curentă, 150 de copii din raionul Basarabeasca au primit în dar încălțăminte. Această acțiune de caritate vine din partea Organizației Internaționale CERI.

Imagini șocante pe traseul Iordanovca – Basarabeasca. Un automobil de marca SEAT Ibiza a tamponat 14 capre dintre care 10 au decedat pe loc, iar 4 au fost traumatizate. În momentul când animalele traversau drumul, șoferul nu s-a asigurat și a pierdut controlul, după care s-a răsturnat în șanț.

Să fii medic în prezent este greu. Deoarece un medic bun trebuie să posede simțul responsabilității, compasiune, profesionalism, cunoștințe bine întemeiate, aptitudini de comunicare și bune maniere. Actualmente, în Republica Moldova, se simte acut o insuficiență a cadrelor medicale calificate. Iar vârsta medie a doctorilor este de 53 de ani. Spitalul raional Basarabeasca nu este o excepție, fiind asigurat cu medici în proporție de numai 57 la sută.