Categorii
Diverse Istorii

Migrația și diaspora: cum își sprijină oamenii plecați satele din raionul Basarabeasca

Fenomenul migrației în Republica Moldova rămâne încă unul actual. Cel mai des, oamenii pleacă peste hotare în căutarea unui trai mai bun, lăsând în urmă sate tot mai pustii și comunități îmbătrânite. Totuși, o parte dintre cei plecați nu rămân indiferenți față de localitatea de baștină și contribuie, de la distanță, la realizarea unor proiecte importante. Primarii unor localități din raionul Basarabeasca și reprezentanți ai diasporei ne-au povestit despre impactul migrației asupra localităților lor, dar și despre implicarea diasporei. Redacția BAStv a decis să afle cum anume migrația afectează comunitățile locale și cum oamenii plecați continuă să sprijine dezvoltarea satelor natale.

Potrivit rezultatelor oficiale ale Recensământului Populației și Locuințelor 2024, raionul Basarabeasca numără în prezent 14.914 locuitori, în scădere semnificativă față de recensământul precedent din 2014, când populația raionului era de 19.950 de persoane.

În doar un deceniu, raionul a pierdut 5.036 de locuitori, ceea ce reprezintă o diminuare de aproximativ 25%. Aceste cifre reflectă realitatea dură a depopulării și îmbătrânirii demografice, un fenomen strâns legat de migrația masivă a tinerilor.

Discutând cu primarul satului Carabetovca, Sergiu Răcilă, acesta ne-a mărturisit că oamenii pleacă din Carabetovca nu doar peste hotare, dar și spre alte localități ale țării.

„În primul rând, migrația trebuie împărțită în două: migrația cetățenilor în afara țării și în interiorul țării. Din păcate, noi nu ducem o evidență strictă a persoanelor care migrează, dar în general se simte migrația cetățenilor atât în orașele mari, cât și peste hotarele țării.”

Întrebat de diaspora din localitate, primarul a ținut să menționeze implicarea acestora în comunitate, chiar dacă sunt stabiliți deja cu traiul peste hotare. De asemenea, există și persoane care se întorc înapoi la baștină, după o perioadă lungă de migrație.

„Avem deja cetățeni care se întorc de peste hotare, din Europa, și se stabilesc cu traiul aici. Într-adevăr, avem norocul de cetățenii plecați, cei din diasporă, împreună cu care am implementat un proiect și anume «Construcția parcului din satul Carabetovca». A fost un proiect finanțat de Guvernul Republicii Moldova, unde ca o condiție era contribuția diasporei. Vreau să vă spun că din ceea ce am planificat, s-au strâns bani de două ori mai mult decât a fost stabilit inițial. Asta dovedește că cei plecați nu sunt indiferenți de dezvoltarea localității de baștină.”

Pe lângă acest proiect de amploare, localnicii plecați în străinătate se implică periodic în inițiative mai mici, la solicitarea primăriei sau venind chiar ei cu idei.

În Sadaclia, situația demografică este la fel de dificilă.

„Din păcate, oamenii pleacă la fel ca înainte, tot mai mulți pleacă. Pot să spun că practic 40% sunt plecați. Mortalitatea este pe primul loc, iar nașterile pe locul doi. Copii nu prea sunt. La moment avem două grădinițe, dar, cu părere de rău, vom fi nevoiți să lichidăm una din cauza lipsei copiilor. Tinerii pleacă, își stabilesc familiile peste hotare și asta afectează tabloul demografic”, explică primarul Ion Galeru.

Chiar dacă numărul celor din diasporă activi scade, ei continuă să contribuie. În fiecare vară, diaspora revine acasă, participă la competiții sportive și întâlniri cu autoritățile locale.

„Cu sprijinul diasporei am implementat proiectul «Viața Sănătoasă», în cadrul căruia a fost procurat echipament sportiv pentru tineri și vârstnici. Au fost create alee în fața liceului și azilului de bătrâni, procurate urne și bănci. Avem în plan iluminarea stradală la intrarea în localitate și instalarea unei inscripții cu numele satului”, adaugă edilul.

De asemenea, diaspora contribuie cu pachete sociale pentru bătrâni la sărbătorile de Paște sau Crăciun.

Plecarea oamenilor peste hotare nu este o excepție nici pentru satul Abaclia. Majoritatea locuitorilor acestui sat sunt plecați în Italia, unde formează comunități întregi de abaclieni. Totuși, aceștia se regăsesc și în Germania, Franța sau Marea Britanie. Diaspora de aici are o dragoste aparte pentru localitatea natală și se implică în diferite proiecte sau înaintează diferite inițiative.

Un exemplu este Eugenia Leu, stabilită în Italia de 18 ani, care a creat în 2020 grupul de binefacere „Abaclienii cu inimă mare”. Împreună cu alți reprezentanți ai diasporei, ea colectează pachete cu alimente, cu produse de igienă și multe altele pentru locuitorii vulnerabili social din satul Abaclia. De asemenea, cu sprijinul soțului ei, Eugenia a căutat modalități de a ajuta și de a susține copiii cu nevoi speciale. Startul activității sale a fost îmbunătățirea condițiilor secției de pediatrie al spitalului raional Basarabeasca, și anume donarea paturilor de terapie, astfel aducând schimbări pozitive.

Din acel moment, femeia a continuat să se implice activ în acțiuni solidare și caritabile, devenind o voce puternică pentru drepturile și bunăstarea copiilor speciali din comunitatea ei. Cu devotament și încredere, ea a înființat proiecte și inițiative pentru a promova incluziunea și acceptarea în societatea din Moldova.

„Fericirea înseamnă să faci bine. Binele nu se măsoară în bani, ci în dorința sinceră de a ajuta. Știu că cineva de sus vede și le așează pe toate. Sper ca prin gesturile mele să inspir și alți oameni să se implice. Cel mai important este că pot fi de folos comunității mele. Simt o bucurie imensă atunci când văd zâmbetul celor pe care i-am ajutat,” spune ea.

Pe lângă aceste acțiuni, Eugenia este cea care se implică în organizarea diferitor evenimente, precum Hramul satului, Ziua Copilului, Ziua Independenței și altele. Pentru a aduce oferi bucurii copiilor, a procurat un aparat pentru vată de zahăr și, mai recent, unul pentru popcorn, iar la evenimentele organizate în sat vinde aceste delicii la preț simbolic. Banii strânși sunt folosiți pentru a recompensa voluntarii care i se alătură, iar restul este direcționat către cazuri sociale, persoane cu probleme de sănătate sau în dificultate materială.

O inițiativă asemănătoare există și în satul Bașcalia, unde activează Comunitatea voluntarilor. Această comunitate și-a început activitatea din anul 2021, ideea pornind de la mai multe femei din localitate, stabilite peste hotare, printre care și Zinaida Vornic, care gestionează și promovează acțiunile grupului. Inițial, femeile duceau pachete alimentare cu produse de bază, însă, ulterior, pachetele au fost înlocuite cu mese calde. Ideea a fost inspirată de cuscra Zinaidei, venită din Grecia, care a preferat să ajute nevoiașii în loc să facă pomeni la cimitir.

„De Paște toată lumea se duce la cimitir. Dar oamenilor sărmani cine le v-a da de mâncare? Acolo atâta mâncare se aruncă… Mormane întregi de colaci, dar lor nimeni nu le duce nimic. Lăsați că fac eu o pomană așa”, relata femeia.

Potrivit Zinaidei Vornic, donațiile vin atât din sat, cât și de la oamenii plecați peste hotare.

„Eu mă strădui și eu să arunc câte o vorbă aici, unde lucrez. Chiar anul trecut, niște americani au închiriat o vilă și mă gândeam cum să fac să le arăt cu ce mă ocup. Am aflat de la ei că se ocupă cu voluntariatul și le-am arătat și eu lor cum ajutăm împreună cu oamenii din sat pe cei nevoiași. Și înainte de a pleca ei înapoi, mi-au dat 200 de euro și-au zis „Asta pentru ceea ce faci tu”. Clar, mi-au dat lacrimile de bucurie” mărturisește Zinaida.

De atunci, timp de 4 ani, circa 25 de beneficiari primesc săptămânal un prânz cald, pâine, suc și fructe.

Comunitatea voluntarilor din s. Bașcalia nu doar că ajută oamenii nevoiași cu câte un prânz cald în fiecare săptămână, ci și, în limita posibilităților, ajută familiile cu mulți copii sau cu dizabilități, oferindu-le lunar câte un pachet de produse alimentare sau câte o donație bănească, pentru a-și acoperi singuri nevoile.

Chiar dacă raionul Basarabeasca pierde locuitori într-un ritm alarmant, iar multe sate riscă să se depopuleze complet în câteva decenii, diaspora rămâne un sprijin vital.

Prin proiecte comunitare, donații și implicare directă, cei plecați peste hotare încearcă să păstreze vie legătura cu locul de baștină și să ofere un viitor mai bun celor rămași acasă.

Autor: Lilia Zabolotnîi

Acest material a fost realizat cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „TRIMEDIA – Jurnalism de încredere, media de impact, comunități implicate”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ). Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Curent mai ieftin cu aproape 15%: ANRE propune tarife mai mici decât cele solicitate de furnizori

Facturile la energia electrică ar putea scădea cu aproape 15% pentru consumatorii din Republica Moldova. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a prezentat propuneri de tarife mai mici decât cele solicitate de furnizorii Premier Energy și FEE Nord.

Pentru locuitorii din centrul și sudul țării, ANRE propune un tarif de 3,54 lei/kWh, cu 56 de bani mai puțin decât tariful actual. Furnizorul Premier Energy ceruse un tarif de 3,93 lei/kWh, cu doar 17 bani sub nivelul în vigoare.

Și consumatorii din nordul țării ar putea plăti mai puțin: ANRE propune un tarif de 4,00 lei/kWh, cu 68 de bani sub tariful actual, în timp ce FEE Nord solicitase un preț de 4,22 lei/kWh.

Noile tarife urmează să fie supuse aprobării în cadrul unei ședințe publice. Ultima modificare a prețurilor a avut loc în ianuarie 2025, când acestea au fost majorate semnificativ. Anterior, consumatorii Premier Energy achitau 2,34 lei/kWh, iar cei din nord – 2,84 lei/kWh.

Între timp, până în luna decembrie, toate gospodăriile din țară beneficiază în continuare de compensații guvernamentale. Pentru primii 110 kWh consumați lunar, se aplică tariful de dinaintea majorărilor – o măsură menită să reducă presiunea asupra bugetelor familiale.

Dacă tarifele propuse de ANRE vor fi aprobate, scăderea ar putea intra în vigoare în perioada următoare.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Transport public aproape inexistent în satele izolate din Basarabeasca și alte regiuni rurale. Ministerul promite soluții

Locuitorii mai multor sate din Republica Moldova, inclusiv din raionul Basarabeasca, se confruntă cu lipsa acută a transportului public. În unele localități, autobuzele ajung doar o dată pe zi, de câteva ori pe săptămână sau chiar deloc. Situația afectează grav accesul oamenilor la servicii medicale, educație, locuri de muncă și alte necesități esențiale.

În raionul Basarabeasca, localități precum Iserlia, Carabiber, Ivanovca și Bogdanovca sunt exemple concrete unde problema transportului public este critică. Reprezentanții Consiliului Raional Basarabeasca au declarat că, în lipsa rutelor regulate, oamenii sunt nevoiți să se deplaseze exclusiv cu transport personal. Până nu demult, trenul oferea o alternativă, dar această legătură a fost sistată.

Aceeași problemă se regăsește și în alte raioane precum Cantemir (Lărguța, Acui, Bobocica), Leova (Tomaiul Nou, Băiuș), Soroca (Rudi, Nimereuca) și Râșcani (Lupăria, Ivănești), menționează Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), transmite IPN.

Potrivit MIDR, cauza principală a lipsei de transport în aceste regiuni este scăderea numărului de locuitori. Pentru operatorii de transport, rutele devin nerentabile, iar starea proastă a drumurilor agravează situația. În fața acestor dificultăți, MIDR își propune să intervină cu o serie de măsuri concrete.

Una dintre noutățile anunțate este modificarea mecanismului decizional privind rutele: dacă până acum doar transportatorii puteau propune noi trasee, în prezent consiliile locale pot solicita direct înființarea unor rute adaptate nevoilor comunității.

În paralel, se analizează formarea asociațiilor intercomunitare care să gestioneze în comun serviciile de transport și să asigure o rețea funcțională în zonele slab conectate. De asemenea, MIDR ia în calcul extinderea mecanismului Public Service Obligation (PSO), care să permită subvenționarea rutelor regulate în zonele rurale izolate.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Moldova

Calea Ferată din Moldova anunță trecerea printr-un amplu proces de reorganizare

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) anunță că se află într-o etapă avansată de reorganizare instituțională, menită să optimizeze procesele tehnologice, să reducă costurile de operare și să îmbunătățească serviciile oferite. Noile măsuri vizează creșterea veniturilor și atragerea de noi segmente de piață către transportul feroviar.

Potrivit CFM, modernizarea include tehnologii avansate de monitorizare și întreținere a căii ferate, renovarea vagoanelor și stațiilor, precum și sporirea confortului pentru pasageri. Se estimează că reformele vor genera economii anuale de aproximativ 155 de milioane de lei.

Consiliul de Administrație a aprobat o restructurare profundă a întreprinderii, care implică reorganizarea activității și modificarea statelor de personal. Printre măsurile-cheie se numără comasarea Remizei de vagoane cu Depoul de locomotive și crearea unor depouri combinate în trei regiuni ale țării: nord (Bălți), centru (Chișinău) și sud (Basarabeasca). Astfel, se va eficientiza procesul de reparație și întreținere a materialului rulant, eliminând suprapunerile de activitate și valorificând la maximum infrastructura existentă.

Totodată, activitățile de semnalizare, telecomunicații, întreținere a liniilor și energie electrică vor fi consolidate într-un singur serviciu de infrastructură. Se prevede și unirea serviciilor de transport călători și marfă, precum și crearea unui serviciu comun de material rulant.

CFM speră că reorganizarea va aduce nu doar o mai bună gestionare a resurselor și economii în toate domeniile, inclusiv salarizare, ci și o transformare esențială a modului în care este perceput transportul feroviar în Republica Moldova.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Moldova

Curs valutar 18 iulie 2025: Dolarul continuă să crească, iar celelalte valute își mențin valoarea

Banca Națională a Moldovei a publicat cursul oficial de schimb pentru 18 iulie 2025, care indică o creștere continuă a dolarului american, în timp ce celelalte valute își mențin valorile.

Dolarul american (USD) este cotat la 17 lei și 4 bani, cu 4 bani mai mult decât în ziua precedentă.
Euro (EUR) are valoarea de 19,75 lei, cu 1 ban mai mult decât în ziua precedentă.
Rubla rusească (RUB) valorează 21 bani.
Leul românesc (RON) își menține valoarea de 3,89 lei.
Hrivna ucraineană (UAH) este cotată la 40 bani.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Populația raionului Basarabeasca s-a înjumătățit în ultimele decenii. Ce arată Recensământul 2024

Rezultatele finale ale Recensământului Populației și Locuințelor 2024 arată o scădere dramatică a numărului de locuitori în raionul Basarabeasca. Dacă în anii ’80 această zonă înregistra peste 30 de mii de oameni, astăzi abia mai sunt 15 mii.

În perioada postbelică, raionul Basarabeasca a cunoscut o creștere constantă a populației. În 1959 erau 24.814 locuitori, iar în 1989 s-a atins vârful demografic – 31.612 persoane. După destrămarea URSS, însă, tendința s-a inversat.

Recensământul din 2004 a indicat deja o scădere, la 28.978 locuitori, iar în 2014 numărul populației s-a redus la 19.950 de persoane.

Ultimele date, din 2024, confirmă continuarea declinului, doar 14.914 locuitori mai sunt înregistrați oficial în raion.

Comparând perioada 1989–2024, Basarabeasca a pierdut mai mult de jumătate din populație. Cele mai importante cauze sunt migrația externă, scăderea natalității și îmbătrânirea demografică.

Autor: Lilia Zabolotnîi

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Moldova

Republica Moldova va avea acces la fonduri europene pentru reducerea șomajului și sprijinirea persoanelor vulnerabile

Republica Moldova va putea accesa direct granturi europene pentru combaterea șomajului, îmbunătățirea calității locurilor de muncă și sprijinirea persoanelor cu dizabilități, după ce Guvernul a aprobat Regulamentul privind participarea țării la componenta „Ocuparea forței de muncă și inovare socială” (EaSI) din cadrul Fondului Social European Plus.

Acest document stabilește clar condițiile de participare la apelurile de proiecte lansate de Comisia Europeană, domeniile eligibile pentru finanțare și formele de sprijin disponibile.

După aprobarea regulamentului, autoritățile publice, organizațiile societății civile și alte instituții din Republica Moldova vor putea aplica pentru granturi în aceleași condiții ca și entitățile din statele membre ale Uniunii Europene.

„Este un proiect care ne ajută să creștem grija pentru categoriile vulnerabile din societate”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean.

Componenta EaSI are un buget total de 762 de milioane de euro pentru perioada 2021–2027.

„Guvernul Republicii Moldova, autoritățile locale și organizațiile societății civile vor putea propune proiecte care să sprijine ocuparea forței de muncă, investițiile în competențe și calificări, susținerea persoanelor cu dizabilități și protecția copilului. Este un pas important prin care integrarea europeană aduce beneficii concrete celor mai vulnerabili”, a subliniat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.

Potrivit Guvernului, participarea la program va oferi granturi nerambursabile, sprijin pentru dezvoltarea serviciilor sociale și oportunități de cooperare transnațională.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Populația raionului Basarabeasca a scăzut cu peste 5.000 de persoane în ultimii zece ani

Potrivit rezultatelor oficiale ale Recensământului Populației și Locuințelor 2024, raionul Basarabeasca numără în prezent 14.914 locuitori, în scădere semnificativă față de recensământul precedent, desfășurat în anul 2014, când populația raionului era de 19.950 de persoane.

Datele publicate de Biroul Național de Statistică relevă o reducere de 5.036 de persoane în decurs de un deceniu, ceea ce reprezintă o diminuare de aproximativ 25% a populației din raion.

În anul 2024, din totalul de 14.914 locuitori, 7.104 sunt bărbați (47,6%) și 7.810 sunt femei (52,4%). Comparativ, în 2014 raionul Basarabeasca înregistra 9.740 de bărbați (48,8%) și 10.210 femei (51,2%).

Astfel, scăderea este mai accentuată în rândul bărbaților – cu 2.636 de persoane, față de o scădere de 2.400 în rândul femeilor. De asemenea, proporția femeilor în totalul populației a crescut ușor în ultimii zece ani.

 

Recensământul Populației și Locuințelor 2024 a fost desfășurat în Republica Moldova în perioada 8 aprilie – 7 iulie 2024 și se încadrează în runda mondială 2020 a recensămintelor populației și locuințelor, deschisă pentru perioada 2015–2024.

Ultimul recensământ a avut loc în 2014, iar primul, în calitate de stat independent, a fost realizat în anul 2004. Scopul acestor exerciții statistice este de a furniza date esențiale pentru elaborarea politicilor publice și planificarea dezvoltării la nivel local și național.

Autor: Lilia Zabolotnîi

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Pompierii voluntari din Sadaclia – prezenți la Concursul Interjudețean din România

În perioada 14–16 iulie 2025, pompierii voluntari din Republica Moldova au participat, alături de colegii lor din România, la Concursul Interjudețean al Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, desfășurat în județul Botoșani. Printre participanții moldoveni s-au numărat și pompierii voluntari din satul Sadaclia – Ion Roibu și Sergiu Guranda – care au reprezentat comunitatea lor.

Competiția a inclus probe complexe, precum „Pista cu obstacole”, „Ștafeta 4×100 m” și „Dispozitivul de intervenție”, menite să testeze abilitățile fizice, dar și spiritul de echipă și capacitatea de reacție în situații reale de urgență.

Prezența pompierilor voluntari din Moldova a fost posibilă datorită sprijinului logistic și financiar oferit de Fundația Solidarity Fund Moldova, în cadrul unui program de cooperare transfrontalieră. De asemenea, organizatorii din județul Botoșani au fost apreciați pentru profesionalismul și ospitalitatea de care au dat dovadă pe parcursul desfășurării evenimentului.

„Această participare ne confirmă că pompierii voluntari sunt o resursă valoroasă, care trebuie susținută și dezvoltată la nivel național și local”, spune primarul localității, Ion Galeru.

Primăria Sadaclia adresează sincere mulțumiri tuturor celor implicați în organizarea evenimentului și felicită toți participanții pentru dedicare, curaj și spirit de echipă.

Autor: Lilia Zabolotnîi

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Moldova

Curs valutar 17 iulie 2025: Dolarul crește dramatic, iar celelalte valute își mențin valorile

Banca Națională a Moldovei a publicat cursul oficial de schimb pentru 17 iulie 2025, care indică o creștere semnificativă a dolarului american, în timp ce celelalte valute își mențin valorile.

Dolarul american (USD) este cotat la 16,99 lei, cu 8 bani mai mult decât în ziua precedentă.
Euro (EUR) are valoarea de 19,74 lei, cu 1 ban mai puțin decât în ziua precedentă.
Rubla rusească (RUB) valorează 21 bani.
Leul românesc (RON) își menține valoarea de 3,89 lei.
Hrivna ucraineană (UAH) este cotată la 40 bani.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼