Categorii
Important În Moldova Social

Șase mituri despre persoanele cu probleme de sănătate mintală 

Persoanele care suferă de afecțiuni mintale sunt supuse unei duble provocări. Pe de o parte, ele se luptă cu boala, iar de pe altă parte sunt nevoite să înfrunte stereotipurile și discriminarea din societate. Toate astea le fac vindecarea și reintegrarea mult mai dificile. Caritas Cehia promovează drepturile persoanelor cu dizabilități și probleme de sănătate mintală din Moldova și sporește conștientizarea societății privind necesitatea de a reduce stigmatizarea și aplicarea de etichete negative persoanelor cu probleme de sănătate mintală. 

Miturile dezinformează și întârzie reintegrarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală

 Problemele mintale sunt afecțiuni complexe și dificil de înțeles. Din această cauză ele dau naștere multor mituri și prejudecăți care deformează percepția societății despre realitatea în care trăiesc persoanele cu astfel de afecțiuni. În continuare, am pus la un loc cele mai frecvențe mituri și prejudecăți legate de sănătatea mintală.

1) Persoanele cu boli mintale sunt violente și periculoase 

Faptul că cineva suferă de o boală mintală nu înseamnă că acea persoană are și un comportament violent. Personale care suferă de boli mintale și care urmează un tratament nu sunt periculoase. Statisticile arată că, la nivel de grup, persoanele care suferă de boli mintale nu sunt mai violente decât orice altă categorie a populației. Dimpotrivă, foarte des, anume aceste persoane devin victime ale violențelor și agresiunilor celor din jur, din cauza unor efecte secundare precum sărăcia, izolarea socială sau consumul de substanțe periculoase.

2) Bolile mintale nu pot fi tratate 

Acesta prejudecată este falsă. În pofida convingeriilor generale, o mare majoritate a persoanelor cu probleme de sănătate mintală se pot recupera dacă primesc suportul și tratamentul potrivit. Cu sprijinul necesar, persoanele cu probleme de sănătate mintală se pot recupera și pot duce un trai fericit. Recuperarea le permite să trăiască o viața satisfăcătoare, productivă și ele pot îndeplini în continuare diferite roluri: de părinte, soț/soție, prieten, fan al unui tip de sport etc.

Marea majoritate a persoanelor cu dizabilități sau probleme de sănătate mintală sunt apte de a duce o viață independentă în comunităte dacă au parte de sprijinul necesar.

3) Persoanele cu probleme de sănătate mintală au o inteligență scăzută 

Acest mit este un mare neadevăr. Problemele mintale nu pot fi asociate cu nivelul de inteligență, statut socio-economic, educație, cultură, religie sau gen. Bolile mintale pot afecta pe oricine, oriunde și la orice vârsta.

Fiecare dintre noi este expus riscului de a dezvolta o problema de sănătate mintală pe parcursul vieții.

In schimb, este adevarat că o boală mintală netratată poate influența stilul de viață normal al unei persoane. Tocmai din acest motiv, diagnosticarea precoce și tratamentul început la timp este extrem de important pentru a putea menține calitatea anterioară a vieții.

4) Persoanele cu probleme de sănătate mintală trebuie internate în instituții medicale 

Până de curând persoanelor cu afecțiuni mintale erau internate în instituții medicale specializate. Începând cu anii ‘60, țările occidentale au început a renunța la această practică. Cercetările au demonstrat că în izolare și în lipsa libertății, recuperarea este mult mai anevoioasă.

Și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) susține că marile instituții de boli mintale nu mai reprezintă cea mai bună opțiune pentru pacienți și familii. Aceste instituții duc la pierderea abilităților sociale, la restricții excesive, la încălcarea drepturilor omului, la dependență și la reducerea oportunităților de reabilitare. În schimb, OMS recomandă să fie dezvoltat un sistem comunitar al tratamentului cu sprijinul specialiștilor, familiei și al prietenilor. Însă în cazul în care e necesară internarea la spital, aceasta se va limita în general la câteva săptămâni, și anume în situațiile în care aceste persoane nu se simt bine.

Datorită medicației și procedurilor de tratament moderne, majoritatea oamenilor cu probleme de sănătate mintală se pot trata în comunitatea în care trăiesc, acolo unde este acasă pentru ei. Totuși, ar trebui să ne asigurăm că aceste persoane beneficiează de sprijin suficient în cadrul comunității în ceea ce privește cazarea, reabilitarea, petrecerea timpului liber sau reintegrarea lor în câmpul muncii.

5) Persoanele care au suferit de o boala mintală nu mai pot munci 

Persoanele recuperate au potențialul de a reuși în întregul spectru al locurilor de muncă, similar ca oamenii sănătoși. Motivația de a munci a persoanelor recuperate este în general mare, iar pentru a se realiza în viața profesională aceste persoane au nevoie de un mediu care le oferă sprijin și de o abordare fără prejudecăți.

6) Sănătatea mintală nu are legătură cu sănătatea fizică 

Și această afirmație este un neadevăr. Sănătatea mintală este interconectată cu sănătatea fizică și acestea nu ar trebui tratate separat, deoarece una o influențează pe alta. Un stil de viață sănătos, o rutină activă care implică alimentație sănătoasă, exerciții fizice, mers pe jos, plimbări în aer liber, somn suficient sunt părți importante din procesul de recuperare, atunci când vine vorba de sănătate mintală.

Caritas Cehia, în parteneriat cu Centrul pentru Dezvoltarea Sănătății Mintale din Praga, consolidează capacitățile actorilor locali pentru a asigura schimbări durabile în sistemul serviciilor sociale și de sănătate mintală din Republica Moldova. În cadrul noii inițiative, 8 persoane care au experiență proprie cu probleme de sănătate mintală urmează a fi instruite pentru rolul de susținător de la egal la egal și angajate în serviciile de sănătate mintală.

Acest articol a fost creat pe baza resursele din cadrul Cursului de formare „Împuternicirea susținătorilor de la egal la egal” desfășurat în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților pentru asigurarea  schimbărilor durabile în sistemul serviciilor sociale din Moldova” implementat de către Caritas Cehia în Moldova și Centrul pentru Dezvoltarea Sănătății Mintale din Praga și și finanțat de Agenția Cehă pentru Dezvoltare și Ministerul Afacerilor Externe din Republica Cehă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Important În Moldova Politică Social

Comuniștii și Socialiștii au protestat împotriva înlocuirii sintagmei “limbii moldovenești” cu “limbii române”

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au protestat astăzi în fața sediului Curții Constituționale. Acțiunea a avut loc în legătură cu legea care prevede că în toată legislația Republicii Moldova, inclusiv în Constituție, sintagma „limba română” să ia locul „limbii moldovenești”. La care, purtătoarea de cuvânt al Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Adriana Vlas a reacționat asupra protestului, declarând că BCS folosește limba română ca un alt instrument de destabilizare.

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor au protestat astăzi, în legătură cu proiectul de lege, adoptat în prima lectură de Parlament, pe 2 martie, care prevede că în toată legislația Republicii Moldova, inclusiv în Constituție, sintagma „limba română” să ia locul „limbii moldovenești”.

Vladimir Voronin a fost unul dintre cei care au ținut discursuri în fața manifestanților. Potrivit lui, schimbarea denumirii limbii în Constituție trebuia să fie decisă la un referendum național.

„Guvernanții, care v-au promis vremuri bune, nu au găsit altceva decât să se ocupe de limbă. Eu am ieșit în fața dumneavoastră cu Constituția Republicii Moldova. Deși am avut majoritate parlamentară de două ori, dar nu am schimbat nimic. Toți care nu iau act de Constituție o să fie trași la răspundere”, – a declarat Vladimir Voronin.

La rândul lor partidul PAS a comentat demonstrația, numind-o un instrument de destabilizare.

„Socialiștii şi comuniștii au găsit încă un instrument de a ne dezbina și destabiliza situația în țară – limba pe care o vorbim. În aceste timpuri complicate, în loc să unească societatea, ei fac jocul Federației Ruse. Proiectul privind limba română este unul mult aștept de societatea noastră, proiect pe care-l vom vota hotărâți și în a doua lectură. Este un proiect care face, în sfârșit, dreptate limbii române și cetățenilor acestei țări”, – a declarat Adriana Vlas.

Deputatul PAS Radu Marian a reacționat separat demonstrația. Acesta consideră că punerea la îndoială a faptului că în Moldova se vorbește limba română este rezultatul „spălării de creier din timpul ocupației sovietice și a conducerii comuniste”.

„Asta e rezultatul spălării de creiere de pe timpul ocupației sovietice și a conducerii comuniste dintre 2001-2009. E timpul să lăsăm în urmă această „dezbatere” și să ne căutăm de treaba”, a conchis acesta.

Inițiativa a fost adoptată de 54 de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate. Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a protestat și a încercat să blocheze tribuna centrală. Prin urmare, între cele două fracțiuni s-au produs îmbrânceli.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Important În Moldova Social

În raionul Basarabeasca s-a înregistrat cea mai mică rată de divorț din țară

Potrivit Biroului Național de Statistică, din anul 2022, în Moldova sunt multe familii care sau sfârșit cu divorț. Din acest motiv, redacția BAStv a cercetat raioanele unde sunt înregistrate cele mai multe și cele mai puține divorțuri.

Cele mai multe divorțuri, conform Biroului Național de Statistică, au fost înregistrate în Bălți, Ungheni, Căușeni, Orhei și Hîncești, unde rata divorțurilor este de aproximativ 65%, comparativ cu cea a căsătoriilor.

Care sunt raioanele din Moldova cu cea mai mare și cea mai mică rată de divorț. Pe ce loc se plasează Basarabeasca

Raionul Basarabeasca s-a plasat pe locul I, cu cele mai trainice căsătorii în anul 2022. Amintim că, în Basarabeasca au fost înregistrate în anul 2022, 12 divorțuri și 115 căsătorii, cu 72 de cupluri mai puține, decât în aceeași perioadă a anului 2021.

 

Care sunt raioanele din Moldova cu cea mai mare și cea mai mică rată de divorț. Pe ce loc se plasează Basarabeasca

Autor: Cristina Lupașcu

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Important Social

Aflaţi ce spune Părintele Valentin despre Postul Mare

Postul Sfintelor Paști a început anul acesta pe 27 februarie. Acest post, se consideră cel mai lung şi cel mai aspru din posturile de durată, întâlnite în Biserica Ortodoxă. Pentru a înțelege semnificația acestei perioade, Părintele Valentin, protopopul Bisericii ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Abaclia, ne-a mărturisit ce înseamnă Postul Mare.

După spusele Părintelui Valentin, postul este o faptă de virtute, un exercițiu de înfrânare a poftelor trupului și de întărire a voinței, o formă de pocăință, deci, mijloc de mântuire. Dar este, în același timp, și o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că el este o jertfă, adică o renunțare de bună voie la ceva care ne este îngăduit, izvorâtă de iubirea și respectul pe care îl avem față de Dumnezeu.

Potrivit Părintelui, postul Mare, este perioada de pregătire pentru Sfintele Paști, fiind asemănat adesea cu o călătorie duhovnicească către Săptămâna Patimilor și Învierea din morți a Domnului nostru Iisus Hristos. Are o perioadă de 40 de zile, începând cu ziua de luni a primei săptămâni, până la Sâmbăta lui Lazăr, după care urmează Săptămâna Patimilor și sărbătoarea sărbătorilor – Învierea Domnului.

 

“Este o perioadă de înnoire duhovnicească, o perioadă a pocăinței, a curățirii inimii și minții, de reîntoarcere către poruncile Domnului și către aproapele nostru. Biserica ne cheamă în aceste zile să ne nevoim, iar nevoința fiind împotriva trupului cu poftele lui rele, a lumii cu tentațiile şi încercările ei, și a diavolului, precum zice Sfântul Apostol Petru – „ca un leu răcnind umblă căutând pe cine să înghită” (I Petru 5)”, a spus Părintele Valentin.

Părintele ne-a mărturisit că, postul este un aşezământ vechi. Este, precum zice Marele Vasilie, „de aceeaşi vârstă” cu omul, atât de vechi ca şi omul. Când Dumnezeu i-a făcut pe Adam şi pe Eva, le-a spus să mănânce din roadele tuturor pomilor din rai, în afară de unul. Ei, asta nu înseamnă post? Dar, din nefericire, Adam şi Eva nu au păzit acest post uşor şi au fost pedepsiţi: „au fost izgoniţi din rai”. Au postit Moise, Ilie, toţi profeţii şi patriarhii şi drepţii din Vechiul Testament. Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos după botez s-a dus în pustie, și a postit acolo 40 de zile, s-a luptat cu satana şi l-a învins; şi acolo a postit aspru, atâtea zile, unde nici nu a mâncat, nici nu a băut nimic.

“Aşadar, postul se întemeiază şi pe Vechiul şi pe Noul Testament. Iar în Evanghelie Mântuitorul ne învață cum să postim, prin cuvintele: ,,Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.” (Matei 6, 16 – 18), şi – mai mult – prin faptele şi pildele Sale. De aceea, creştinul trebuie să postească”, a menționat Preotul.

Potrivit Părintelui, alimentele care nu sunt permise, tradițional, sunt carnea și produsele din lapte, pește, vin și ulei. Din punct de vedere canonic, postul strict este opri

ipn.md

t sâmbăta și duminica, vinul și uleiul se dezleagă în aceste zile. Excepţie fac doar bolnavii, cei înaintaţi în vârstă şi femeile care alăptează copii. Biserica noastră este iubitoare de oameni. Nu vrea să-l nimicească pe om. Canonul apostolic zice că aceştia sunt scutiţi; toţi ceilalţi sunt chemaţi să postească. De sărbătoarea Bunei vestiri și a Întrării Domnului în Ierusalim, se permite pește, vin și ulei.

Pe lângă slujbele religioase desfășurate în biserică, se consideră necesar să se acorde o atenție sporită de către credincioșii ortodocși rugăciunilor de acasă, adică mai multe și mai dese decât de obicei. Părinții considerau postul fără rugăciune ca fiind „postul demonilor”, deoarece demonii fiind duhuri nu mănâncă, dar nici nu se roagă.

Autor: Cristina Lupașcu

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Cartierul Tineretului Important

(VIDEO) Cartierul Tineretului-123

În această ediție a Cartierului Tineretului veți afla: cum a fost primul bal al persoanelor cu nevoi speciale organizat la Chișinău, ce au aflat despre proiecte europene tinerii la Cahul, cum se trăiește în Germania, cum în liceele din raionul Basarabeasca se serbează „Dragobete” și multe alte lucruri interesante vor fi prezente aici.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Important În Moldova Social

Cum va fi (nu) sărbătorit anul acesta 8 martie în oraș și în satele din raionul Basarabeasca

În luna martie, în Moldova au loc în mod tradițional concerte festive dedicate „Mărțișorului” și Zilei Internaţionale a Femeii. Redacția BAStv a decis să afle ce evenimente vor avea loc în această perioadă la nivel de raion și în fiecare dintre primării.

Concertul dedicat zilei de 8 martie, în oraşul Basarabeasca, nu este planificat să fie susținut de secţia cultură a raionului Basarabeasca, în acest an. Șefa secției, Olga Baciu, a explicat acest lucru prin faptul că Casa de Cultură a orașului, unde au loc de obicei astfel de evenimente, este închisă pentru reparații, și în Basarabeasca nu există altă sală potrivită. Nici Primăria oraşului nu va organiza un concert în cinstea femeilor. După cum a remarcat primarul orașului Basarabeasca, Valentin Cimpoeș, pentru a organiza o sărbătoare la un nivel decent este nevoie de fonduri, iar bugetul orașului pentru desfășurarea evenimentelor culturale are doar 40.000 de lei pentru tot anul. Cu toate acestea, pe 7 martie, de la ora 16.00, în sala mare a Primăriei, pentru toată lumea va avea loc un concert numit „Muzica Primăverii”, organizat de voluntarii Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea.

Primarul din Carabetovca, Sergiu Răcilă, a explicat că satul sărbătorește ziua de 8 martie, doar dacă nu cade în perioada Postului Mare, iar, întrucât acum este post, după Paști vor avea loc evenimente festive.

În satul Bașcalia, se pregătește un mic concert pentru Ziua Femeii, cu participarea artiștilor locali. Potrivit primarului satului, Petru Tarlev, acest lucru va contribui la crearea unei atmosfere de sărbătoare.

După cum a remarcat primarul din Iserlia, Ludmila Rotar, 8 martie va fi sărbătorit în comună anul acesta într-o atmosferă familială: aici se pregătește un eveniment numit „Lumină”. Programul va cuprinde dansuri și cântece interpretate de talentele locale.

În satul Iordanovca, în incinta gimnaziului, acum inactiv, duminică, 5 martie, de la ora 15:00, va avea loc sărbătoarea numită „Haideți fetelor”. Potrivit primarului Anatol Mereanu, toate cântecele și poeziile din această zi vor fi dedicate femeilor dragi.

În cinstea venirii primăverii și a Zilei Femeii, pe 7 martie, de la ora 17:00, va avea loc un mare concert festiv în satul Sadaclia. După cum a spus primarul Ion Galeru, pe scena Casei de Cultură vor evolua trupele de dans „Struguraș”, „Speranța”, „Moștenitorii”. Invitații speciali ai festivalului vor fi interpreții populari moldoveni – Zinaida Julia și Gabriel Nebunu.

Primăria din Abaclia invită toți locuitorii și oaspeții satului pe 8 martie, la ora 13.30, la Casa de Cultură. Va avea loc un concert cu participarea grupului de dans folcloric „Lia” și a invitatului special al sărbătorii – interpretul Vitalie Dani.

Ziua Internațională a Femeii este sărbătorită anual pe 8 martie în peste 60 de țări din Europa, Africa, Asia, Australia și America. Festivalul național „Mărțișor” este marcat, în mod tradițional în Moldova, în primele zece zile ale lunii martie. În această perioadă se organizează concerte festive în multe orașe și sate ale țării.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Important În Moldova Social

Amenzi mai dure pentru neacordarea priorității pietonilor și cicliștilor

Șoferii vor primi amenzi de până la 1800 de lei, cu aplicarea a 5 puncte de penalizare, pentru neacordarea priorității legale pietonilor sau a cicliștilor. Dacă pe parcursul aceluiași an se va repeta încălcarea, amenda va crește până la 2500 de lei, fiind suspendat dreptul de a conduce de la 30 la 45 de zile.

Pentru neacordarea priorității pietonilor și a cicliștilor, la moment, conducătorii auto riscă amenzi de la 900 până la 1500 de lei și 4 puncte de penalizare. În termen de 3 luni de la publicarea proiectului de lege în Monitorul Oficial, vor intra în vigoare noile amenzi.

La fel, au fost unele modificări în ceea ce ține de sancționarea vitezomanilor. Cei care depășesc limita de viteză cu 40 km/oră, amenda va fi de la 1500 de lei, până la 1800 de lei, cu aplicarea a 5 puncte de penalizare. Șoferii care depășesc limita de viteză cu 68-80 km/oră, vor primi amendă de la 2250, până la 2500 de lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicole pe un termen de la 30 la 45 de zile. În cazul când viteza depășește cu 80 km/oră și mai mult, se va aplica amendă de la 3750 până la 5000 de lei, cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicole pe un termen de la 60 la 90 de zile.

În cursul aceluiași an depășirea repetată a vitezei de la 60 la 80 km/oră se va sancționa cu amendă de la 5000 până la 7500 de lei, cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicole pe un termen de 90-120 de zile. Depășirea în același an în cadrul vitezei cu 80 km/ oră și mai mult va fi sancționată cu amendă de la 7500 până la 10 000 de lei, cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe un termen de la 120 la 180 de zile.

Potrivit noilor prevederi, conducerea vehiculului care nu a fost înmatriculat în modul stabilit sau care nu a fost supus reviziei tehnice va fi sancționată cu amendă de la 460 la 600 de lei, dar fără aplicarea celor 3 puncte de penalizare. Pentru nerespectarea indicatoarelor rutiere de prioritate, a marcajului de pe partea carosabilă a drumului, privind acordarea dreptului prioritar de circulație, șoferii vor fi avertizați sau le vor fi aplicate amenzi de 500 la 600 de lei și 2 puncte de penalizare.

Până la intrarea în vigoare a noilor prevederi, se va aplica amenda de la 750 la 1500 de lei, cu 3 puncte de penalizare. Pentru staționarea sau parcarea în locuri interzise șoferii riscă aceeași amendă ca și în prezent, în mărime de la 900 la 1500 de lei, însă nu vor mai fi aplicate cele 4 puncte de penalizare.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Important În Moldova Social

Au fost distribuite furaje deținătorilor de vaci din Carabetovca

Satul Carabetovca este câștigătorul unui proiect implementat de FAO Moldova. Proiectul constă în a oferi deținătorilor de vaci, furaje. Pentru aceasta au fost anumite criterii.

În primul rând, primăria Carabetovca a selectat deținătorii de vaci care au nevoie de furage și care corespund criteriilor impuse de FAO. Cei care au corespuns criteriilor, au trimis o declarație câtre FAO Moldova. Satul a câștigat 5620 kg de furage pentru 15 deținători adică, 375 kg pentru fiecare deținător.

Proiectul face parte din Programul de Răspuns de Urgență al FAO în Republica Moldova și va contribui, împreună cu alte două proiecte, la atenuarea efectelor crizei în curs. Beneficiarii proiectului vor primi inputuri agricole pentru cultivarea cerealelor și creșterea legumelor și pentru întreținerea animalelor. De asemenea, pentru ei vor fi organizate instruiri privind bunele practici agricole de creștere a rezilienței la schimbările climatice.

Menţionăm că acest proiect a fost câștigat de toate satele din raionul Basarabeasca. Cel mai recent raport FAO privind evaluarea impactului secetei și a prețurilor ridicate la inputurile agricole asupra culturilor și nivelului de aprovizionare a țării cu alimente constată că micii fermieri sunt producătorii agricoli care sunt afectați cel mai grav din cauza secetei și a războiului. Accesul lor la semințe, la hrană pentru animale și îngrășăminte este limitat, iar ratele mari ale dobânzilor la credite le limitează capacitatea de a utiliza serviciile de finanțare. Ca răspuns, proiectul va furniza micilor fermieri inputuri agricole și va folosi expertiza FAO pentru a le consolida reziliența la șocuri economice.

Din martie 2022, FAO implementează în Republica Moldova un program de asistență de urgență cu un buget total de aproape 3,5 milioane de dolari, din care 500 de mii au fost alocați din fondurile proprii ale Organizației, iar restul fondurilor au fost mobilizate cu suportul altor donatori.

Autor: Cristina Lupașcu

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Important În Moldova Social

Nistor Ixari: 7 sfaturi pentru agricultori de la fermier

Persoanele care înțeleg potențialul unei afaceri personale, indiferent de greutățile pe care le pot întâlni, merg înainte spre atingerea obiectivelor propuse. Unul dintre sfaturile inițierii unei afaceri este dorința antreprenorului de a-și dezvolta o afacere profitabilă în domeniul pe care și l-a ales. De aceea, vă propunem câteva sfaturi pentru agricultori de la Nistor Ixari, fermier din satul Sevirova, raionul Florești.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

 

Categorii
Important În Moldova Social

(FOTO) În Basarabeasca au comemorat 31 de ani de la războiul din Transnistria

Astăzi în centrul orașului Basarabeasca la monumentul “În memoria apărătorilor independenței Moldovei 1992”, s-a organizat o activitate de comemorare a eroilor care au participat în conflictul armat din Transnistria. Cu prilejul Zilei de Comemorare a celor căzuți în Transnistria, apărând integritatea și independența Moldovei, la Basarabeasca a avut loc un miting.

După cum a remarcat șeful poliției Basarabeasca, Iurie Bursuc, în anul 1992 Republica Moldova nu deținea armată națională şi, din acest motiv, primii care au fost chemați pentru apărarea integrității și suveranității Republicii au fost polițiștii.

«A fost foarte greu. Poliţiştii nu erau pregătiți, nu erau înarmați, au fost niște situații dificile, nu era țara prigătită de un așa eveniment», – a menționat şeful IP Basarabeasca, Iurie Bursuc.

Cu discursiri în faţa publicului adunat la monument au venit reprezentanți ai autorităților locale, precum și președintele Asociației veteranilor ai războiului pentru independență și integritate din raionul Basarabeasca, Vladimir Railean. Potrivit dumnealui, în cadrul Asociației la moment sunt 82 veterani.

«Din raionul Basarabeasca au participat la război peste 100 de oameni, dintre care majoritatea au fost polițiști, soldați rezerviști și voluntari. În 1992 toți s-au întors acasă nevătămați, însă de atunci și până acum, timp de 31 de ani, au decedat 20%», – a spus președintele Asociației veteranilor ai războiului pentru independență și integritate din raionul Basarabeasca, Vladimir Railean.

În această luptă au căzut 287 de combatanți, dintre care 89 polițiști, din Armata Națională – 198. Circa 300 de veterani au rămas invalizi.

Amintim că, pe data de 2 martie 1992, în raioanele de Est ale Republicii Moldova, a început războiul de pe Nistru – un conflict militar care, în pofida tuturor sacrificiilor umane și a eforturilor politice de atunci, s-a încheiat rușinos pentru moldoveni, devenind, în scurt timp, un conflict înghețat prin care Federația Rusă își exercită influența și presiunea geopolitică în regiune.

Autor: Cristina Lupașcu

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼