Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(Infografic) Criminalitatea în raionul Basarabeasca este în scădere. Ce infracțiuni au fost comise de la începutul anului 2024

În prima jumătate a anului 2024, raionul Basarabeasca a înregistrat o scădere semnificativă a numărului de infracțiuni comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Conform datelor oferite de Inspectoratul de Poliție Basarabeasca, au fost documentate 58 de infracțiuni, față de 75 în 2023. Dintre aceste cazuri, 43 au fost soluționate, ceea ce reprezintă un procent de 74,14%.

De la începutul anului au fost raportate 11 furturi, în scădere față de cele 18 din 2023. Cazurile de huliganism au scăzut considerabil, de la 10 în 2023 la doar 4 în acest an. Totuși, numărul cazurilor de violență în familie a crescut alarmant, ajungând la 8, comparativ cu doar 3 anul trecut. Escrocheriile au rămas constante, cu 6 cazuri înregistrate în prima jumătate a anului.

În privința infracțiunilor rutiere, au fost raportate 22 de accidente, față de 27 în 2023. Numărul cazurilor de omor a rămas constant, cu un singur caz raportat în fiecare an. De asemenea, a fost documentat un caz de raport sexual cu un minor sub 16 ani în 2024, în timp ce în prima jumătate a anului 2023 nu au fost înregistrate astfel de cazuri.

Cazurile de viol la domiciliu au scăzut de la 6 în 2023 la 5 în acest an. Infracțiunile de delapidare a averii străine au rămas constante, cu câte un caz raportat în fiecare an. În 2024 au fost înregistrate două cazuri de circulație ilegală a drogurilor, comparativ cu unul în 2023. Un caz de corupere activă a fost documentat în 2024, fără astfel de cazuri raportate anul trecut. Infracțiunile legate de confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale au rămas constante, cu câte un caz în fiecare an.

Violența în familie rămâne o problemă semnificativă în raionul Basarabeasca. La evidența Inspectoratului de Poliție Basarabeasca se află 50 de agresori familiali, dintre care 47 sunt bărbați și 3 femei. De asemenea, sunt înregistrați 20 de minori delincvenți și 8 familii needucogene.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Basarabeasca, în 3 luni de monitorizare au fost raportate două cazuri de abandon de domiciliu, comparativ cu zero cazuri în perioada analogică a anului trecut. Infracțiunile comise de minori au scăzut de la patru în 2023 la două în acest an. În plus, a fost înregistrat un caz de infracțiune în care minorul a fost victimă, la fel ca și anul trecut.

Poliția ne-a mai comunicat că, în prezent, în raionul Basarabeasca se află la evidență 375 de posesori de arme, deținători a 477 de arme.

Autor: Lilia Zabolotnîi

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Anunțuri Util

În s. Carabetovca va fi organizată „Ziua sportului împreună cu diaspora”. Care este programul activității

Duminică, 11 august, în satul Carabetovca, pe stadionul central va avea loc „Ziua sportului împreună cu diaspora”. La sărbătoare sunt invitați toți consătenii și oaspeții satului. Cu un astfel de anunț a venit primăria localității.

Evenimentul se va începe de la ora 11:00, iar în program sunt incluse mai multe activități sportive:

  • Volei;
  • Armwrestling;
  • Lupte libere;
  • Alergarea la viteză;
  • Tragerea funiei pentru maturi și copii.

De asemenea, în cadrul sărbătorii vor fi disponibile tobogane și dulciuri pentru copii. Bucatele tradiționale vor fi nelipsite pentru toții participanții.

În același timp, seara, după încheierea programului sportiv, va fi organizată „Hora satului” și o discotecă în aer liber.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Noțiunea de „femicid” va fi introdusă în legislația Republicii Moldova. Proiect de lege votat în lectură finală

Parlamentul Republicii Moldova a votat în cea de-a doua lectură, pe 31 iulie, un proiect de modificare a Legii privind prevenirea și combaterea violenței în familie. Proiectul, inițiat de vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, în colaborare cu Centrul de Drept al Femeilor, introduce noțiunea de „femicid” în legislația națională.

Femicidul este definit ca un act de violență împotriva femeilor, inclusiv fetelor, care se soldează cu decesul victimei din motive de gen.

Documentul redefinește și alte noțiuni, precum victimă-adult, victimă-copil, agresor și violență psihologică. De asemenea, sunt introduse principii de bază, printre care legalitatea, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, egalitatea și nondiscriminarea, și confidențialitatea.

Legea obligă autoritățile să reacționeze prompt la orice sesizare de violență și să informeze victimele despre drepturile lor și serviciile disponibile. De asemenea, se va crea un mecanism de colectare a datelor statistice privind violența împotriva femeilor, gestionat de Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței.

Noua legislație va intra în vigoare pe 15 august 2024. Conform statisticilor, în 2022, peste 89.000 de femei au fost omorâte la nivel global din motive de gen, dintre care 48.800 de către soți sau parteneri.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

S-a început perioada electorală pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional

Astăzi, 1 august, debutează perioada electorală pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie, conform Programului calendaristic pentru organizarea scrutinului.

Conform Codului electoral, perioada electorală se întinde până la confirmarea rezultatelor de către organele competente, fără a depăși 120 de zile. În această perioadă, se vor ajusta și aproba actele normative subsecvente legii electorale, se vor constitui organele electorale ierarhic inferioare și se vor asigura resursele necesare pentru desfășurarea scrutinului. De asemenea, se vor organiza instruiri pentru funcționarii electorali și activități de informare pentru alegători. Vor fi desemnați și înregistrați candidații, generate listele electorale și pregătite materialele electorale.

Perioada de desemnare și colectare a semnăturilor pentru susținerea candidaților la alegerile prezidențiale și pentru depunerea documentelor de participare la referendum începe pe 21 august. Campania electorală pentru ambele scrutinuri va începe pe 20 septembrie 2024.

Alegerile prezidențiale și referendumul constituțional vor avea loc pe 20 octombrie 2024. În cadrul referendumului, cetățenii vor răspunde la întrebarea „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Victimele represiunilor politice vor primi alocații mai mari

Alocațiile lunare de stat acordate victimelor represiunilor politice vor crește cu 250 de lei. Majorarea va fi aplicată din 1 ianuarie 2025. Decizia a fost aprobată astăzi de Parlament. 

Astfel, suma alocată va crește de la 1000 la 1250 de lei, sau cu circa 25%. Modificările vizează victimele represiunilor politice din perioada anilor 1917-1990. Astfel, de alocații majorate urmează să beneficieze 6073 de persoane, potrivit datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale. 

Resursele necesare pentru achitarea alocațiilor vor fi acordate din bugetul de stat. Autoritățile estimează că va fi nevoie de peste 18,2 milioane de lei.

Inițiativa legislativă aparține deputatei din Fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Maria Pancu, și a fost elaborată în scopul susținerii financiare a victimelor represiunilor politice.

Proiectul de lege urmează a fi examinat de Parlament și în lectura a doua.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Noi reguli privind declararea mărfurilor din trimiterile poștale internaționale cu valoarea de peste 150 de euro

Începând cu 1 august 2024, se introduc noi reguli pentru declararea mărfurilor din coletele internaționale care au o valoare între 150,01 și 1000 de euro. Aceste mărfuri vor trebui declarate folosind o declarație vamală electronică simplificată numită H6, care poate fi completată online în sistemul „ASYCUDA World” printr-un reprezentant, cum ar fi un broker vamal sau un operator poștal.

Serviciul Vamal a precizat că această declarație vamală electronică elimină necesitatea interacțiunii fizice între persoană și funcționarul vamal. Formalitățile vamale, inclusiv depunerea declarației, prezentarea documentelor suplimentare și plata taxelor de import, pot fi realizate de operatorul poștal, iar destinatarul va plăti taxele prin serviciul MPay.

Prin această procedură, persoanele fizice pot declara coletele internaționale de la distanță, fără a se deplasa la sediul operatorului poștal sau al brokerului vamal, prin intermediul unui reprezentant împuternicit.

Conform legii, persoanele fizice nu trebuie să plătească taxe de import pentru mărfurile din coletele internaționale care au o valoare de până la 150 de euro. Cu toate acestea, pentru a beneficia de această scutire, nu trebuie să primească mai mult de un colet pe săptămână de la același expeditor. De asemenea, aceste reguli nu se aplică dacă coletele nu conțin mărfuri identice cu cele din trimiterile anterioare.

Coletele expediate simultan de același expeditor către același destinatar și care fac parte din același contract de transport sunt considerate un singur colet și vor fi taxate corespunzător dacă valoarea totală a mărfurilor depășește 150 de euro.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Cetățenii străini cu probleme judiciare nu vor mai putea evita extrădarea din Republica Moldova

Cetățenii străini care au probleme cu justiția nu vor mai putea să se folosească de drepturi juridice pentru a evita extrădarea din Republica Moldova și eschivarea de la răspundere penală. Un proiect de lege menit să depășească problemele identificate în cadrul evaluării procedurilor de extrădare, inclusiv cererile de azil, a fost votat astăzi în a doua lectură de 71 de deputați.

Potrivit inițiativei legislative, până acum era imposibilă deținerea persoanei extrădabile în arest până la predarea către statul solicitant, iar infractorii profitau de această lacună.

În acest context, autorii proiectului au propus majorarea de la 180 de zile la 12 luni a termenului maxim de deținere în arest preventiv a persoanei în vederea extrădării. De asemenea, Legea privind azilul în Republica Moldova va fi completată cu o nouă categorie de cereri, care vor fi examinate în procedură rapidă. Este vorba despre cererile persoanelor pentru care a fost inițiată procedura de extrădare. Astfel, se va reduce termenul de examinare a cererilor de azil depuse de aceste persoane.

În plus, autorii propun modificarea termenelor de examinare și a căilor de atac aplicabile hotărârilor emise de instanțele judecătorești privind contestațiile împotriva deciziilor Inspectoratului General pentru Migrație. Decizia de respingere a cererii de azil va putea fi atacată pe calea contenciosului administrativ, fără procedură prealabilă, în termen de cinci zile lucrătoare de la data comunicării.

Hotărârea instanței de judecată privind menținerea sau anularea deciziei de respingere a cererii de azil va putea fi atacată la Curtea de Apel, iar hotărârea Curții de Apel nu va putea fi supusă niciunei căi de atac, fiind irevocabilă. Vor fi modificate doar termenele care vizează cererile de azil examinate de Inspectoratul General pentru Migrație în procedură rapidă

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

CEC vrea să colaboreze cu TikTok pentru a combate falsurile în perioada electorală

Comisia Electorală Centrală (CEC) va colabora cu platforma TikTok pentru a combate dezinformarea în perioada electorală, în contextul alegerilor programate pentru 20 octombrie. În cadrul unei întâlniri cu reprezentantul TikTok, Azamat Burjuev, membrii și funcționarii CEC au discutat despre politicile și instrumentele platformei pentru prevenirea răspândirii mesajelor false și a publicității electorale ilegale.

În același timp, au fost analizate mecanismele prin care CEC poate utiliza TikTok pentru informarea și educația electorală și modul în care poate sesiza platforma pentru a contracara amenințările la adresa integrității alegerilor.

În context, președinta CEC, Angelica Caraman, a subliniat importanța acestei colaborări, având în vedere creșterea fenomenului dezinformării, mai ales în mediul online, în timpul campaniilor electorale.

„CEC este deschisă să adopte măsuri pentru asigurarea transparenței și corectitudinii procesului electoral, folosind TikTok pentru informarea și educarea alegătorilor”, se menționează în comunicat.

Inițiativa are ca scop să sporească transparența și integritatea alegerilor și să informeze corect cetățenii Republicii Moldova, în contextul în care platforma TikTok devine tot mai populară în țară.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

BAC-2024: Care sunt liceele din raionul Basarabeasca cu cele mai bune rezultate și rată de promovare

Perioada examenelor de bacalaureat în acest an a ajuns la final. Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare au făcut public clasamentul instituțiilor de învățământ, bazat pe media și rata de promovare a examenului de bacalaureat. În raionul Basarabeasca, pe primul loc în rândul instituțiilor cu ceea mai înaltă rată de promovare se află Liceul Teoretic „Matei Basarab” din or. Basarabeasca. În ceea ce privește media pe examen, pe primul loc se află Liceul Teoretic „Constantin Stere” din s. Abaclia.

Liceul Teoretic „Matei Basarab” din or. Basarabeasca este primul în raion în baza ratei de promovare a bacalaureatului. Din cei 17 candidați, toți au reușit să promoveze examenul, rata fiind de 100%. Liceul ocupă locul 89 în clasamentul național.

Pe locul II în clasament se află Liceul Teoretic „Nicolai Gogol” din or. Basarabeasca. Rata de promovare a examenului este de 100%, fiind înregistrați 16 candidați. În clasamentul național, liceul ocupă locul 95.

Liceul Teoretic „Constantin Stere” din s. Abaclia, al treilea la număr, a înregistrat o rată a promovării examenului de 91,66%. Aici, din cei 12 candidați înscriși la examen, 11 au reușit să promoveze examenul, 1 candidat rămânând restanțier. Instituția se află pe locul 234 printre liceele din țară.

Pe ultimul loc în raion privind rata de promovare a examenului se află Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din s. Sadaclia. Din cei 9 candidați înregistrați la examen, 8 au reușit să susțină testul, iar un candidat a rămas restanțier. Astfel, rata promovării în acest liceu este de 88,88%. În clasamentul național, instituția ocupă locul 255. 

Totuși, în ceea ce privește media pe examen, clasamentul liceelor din raion îl constituie următorul:

  1. Liceul Teoretic „Constantin Stere” – 7,59
  2. Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” – 7,28
  3. Liceul Teoretic „Matei Basarab” – 6,94
  4. Liceul Teoretic „Nicolai Gogol” – 6,9

În cadrul examenului au participat 367 de instituții de învățământ, dintre care 312 de licee teoretice, 49 de colegii și 6 instituții de învățământ superior.

Reamintim, în raionul Basarabeasca, pentru examenul BAC 2024, au fost înregistrați 54 de elevi din 4 licee. În acest an, Liceul Teoretic „Alexandr Pușkin” din or. Basarabeasca nu a avut absolvenți ai clasei a XII-a.

Autor: Lilia Zabolotnîi

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(Diagramă) Care este statistica demografică în raionul Basarabeasca pentru prima jumătate a anului 2024

De la începutul anului 2024, în raionul Basarabeasca s-au născut 64 de copii, însă numărul de decese a constituit 140 de persoane. Astfel, bilanțul natural constituie unul negativ. Redacția BAStv a decis să afle care este statistica demografică pentru prima jumătate a anului 2024 în raionul Basarabeasca.

Potrivit datelor oferite de către Agenția Servicii Publice, în perioada ianuarie-iunie a anului 2024, în raionul Basarabeasca au fost înregistrați 64 de nou-născuți, dintre care 22 în orașul Basarabeasca, 7 în satul Abaclia, 5 în satul Bașcaclia, 11 în satul Carabetovca, 4 în satul Iordanovca, 14 în satul Sadaclia și un singur copil în comuna Iserlia.

În ceea ce privește numărul deceselor înregistrate, în prima jumătate a acestui an au fost documentate 140 de decese. Cel mai mare număr de decese se numără în orașul Basarabeasca – 51 de persoane, urmat de satul Abaclia cu 32 de decese. În rândul localităților cu cele mai multe decese se numără satul Sadaclia – 23 la număr, Bașcalia – 16 decese, urmat de Carabetovca – 9 decese. În comuna Iserlia au fost înregistrate 7 decese, iar cele mai puține, două la număr, în satul Iordanovca.

De asemenea, în prima jumătate a anului au fost oficializate 41 de căsătorii. La Serviciul Stare Civilă din or. Basarabeasca s-au înregistrat  26 de căsătorii. La primăria satului Sadaclia au fost înregistrate 5 căsătorii, urmat de primăria satului Abaclia, unde au fost emise 3 acte de căsătorie. Câte 2 căsătorii au fost înregistrate în satele Bașcalia, Carabetovca și Iordanovca. În comuna Iserlia a fost înregistrată o singură căsătorie.

Referindu-ne la numărul divorțurilor, în prima jumătate a anului au fost înregistrate 9 cazuri.

Autor: Lilia Zabolotnîi

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼