Fără tăgadă e nespus de greu să fii refugiat. Însă imaginați-vă cum e să fii refugiat cu disfuncții auditive: să nu auzi sirenele, să nu poți comunica prin limbajul verbal și să nu înțelegi ce se întâmplă în jur.
Tatiana și Alexandru nu aud
Tatiana și Alexandru sunt din Nicopoli, Ucraina și ambii suferă de disfuncții auditive. Ei nu aud și nu pot vorbi decât prin limbajul mimico-gestual și percep lumea în mod vizual, doar prin ce văd și simt.
Când a început războiul din Ucraina, Tatiana și Alexandru erau la muncă în Rusia. Din discuțiile cu comunitatea lor au înțeles că în Ucraina se întâmplă lucruri grave, iar din frica de a nu fi persecutați că sunt ucraineni, au decis să părăsească Rusia și să se adăpostească într-o țară învecinată cu Ucraina.
Pentru că le lipseau unele acte, drumul spre refugiu a durat 2 luni.
„Am ajuns în Moldova traversând Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria și România. Am avut posibilitatea să rămânem în UE, dar gândul de a fi cât mai aproape de Ucraina ne-a determinat să ne rămânem aici”, își amintește Tatiana.
Noi citim pacea de pe fețele oamenilor
În Moldova, familia lor a fost adăpostită în centrul de plasament din satul Greblești, raionul Strășeni. Rapid, Tatiana și Alexandru au înțeles că sunt în siguranță și că în jur este pace.
„Nu știm cum sună războiul, dar îl putem citi pe chipurile oamenilor și înțelegem că e pace atunci când fețele oamenilor sunt liniștite și senine. Pacea e atunci când copilul nostru râde cu voce tare, chiar dacă noi nu îl auzim, dar îi vedem fața luminată. Pacea pentru noi e atunci când Egor, băiețelul nostru salută oamenii, iar ei îi răspund zâmbind.”
Ucraina nu e un loc sigur pentru persoanele cu disfuncții auditive
Tatiana și Alexandru își doresc mult să revenim acasă în Nicopoli, regiunea Zaporojie, însă din cauza disfuncțiilor auditive ar fi expuși multor pericole.
”Noi nu am auzi sirenele și nici exploziile. S-ar putea întâmpla să ne trezim într-o dimineață cu geamurile sparte și cu ușa sfărâmată. E greu pentru noi să revenim în Ucraina acum… Nu ne-am putea apăra nici copilul de eventualele bombe care ar putea să cadă. Deocamdată am decis să rămânem în Moldova, unde e pace și să ne facem un viitor aici”, – spune Tatiana.
Acum îmi știu familia la adăpost
Alexandru de profesie e constructor. La început muncea cu ziua prin satele din împrejurimile raionului Strășeni și comunica cu angajatorii prin mesaje scrise pe foaie. Dar aceste munci erau sporadice întrucât mulți evită angajarea unei persoane cu disfuncții auditive din cauza barierei de comunicare. Banii pe care îi aveau puși deoparte s-au epuizat rapid în cele 2 luni de pribegie.
„Povara banilor ne măcina. Suportul financiar oferit de Caritas Cehia a venit ca o gură de aer pentru noi. Ne ajută să acoperim o parte din nevoile de bază și mai mult decât atât, mie mi-a oferit flexibilitate de a pleca la muncă în România pentru că îmi știu familia la adăpost,” – povestește Alexandru.
Se aud clopote de nuntă
Lucrurile par să intre în albia lor pentru Tatiana și Alexandru.
Egor, fiul lor de 2 ani, se pregătește să meargă la grădiniță din toamnă. Tatiana primește în continuare suportul financiar acordat de UE pe care îl folosește pentru nevoile de bază, iar banii pe care îi trimite Alexandru îi pune deoparte. În familia lor curând vor bate clopote de nuntă.
Tatiana și Alexandru vor să-și oficializeze relația și să întemeieze în mod legal o familie. Pregătirile de nuntă au și început. Tatiana își caută deja o rochie de mireasă, iar Alexandru are sarcina de a se ocupa de inele. Ei urmează să își spună „DA” și planifică să își cumpere o casă în care să adune amintirile copilăriei lui Egor.
Discuția dintre Tatiana, Alexandru și echipa Caritas Cehia a fost intermediată de Daria Achimova, fiica Tatianei, care locuiește actualmente în Praga, Republica Cehă.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!
