Categorii
Important În Moldova Social

Creșterea eficienței luptei cu corupția de nivel înalt se află în atenția Guvernului

Vor fi delimitate competențele Procuraturii Anticorupție (PA) și ale Centrului Național Anticorupție (CNA) la investigarea cauzelor de corupție de nivel înalt. La inițiativa Ministerului Justiției, guvernul a aprobat modificări la Codul de procedură penală.

„Modificările urmăresc centrarea capacităților anumitor instituții pe corupția mare și au fost necesare ținând cont de faptul că, în prezent, atât CNA, cât și PA sunt supraîncărcate cu dosare de corupție mică”, comunică reprezentanții Guvernului.

Așadar, investigarea penală pentru corupția de nivel înalt va fi realizat de PA, pe când CNA va investiga corupția sistemică. Corupția mica va fi investigată de către organul de urmărire penală al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) care va coopera, în acest sens, cu CAN.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Без категории

Guvernul a aprobat indexarea pensiilor cu 15 % din 1 aprilie

Pensiile și alocațiile sociale vor fi indexate cu 15% de la 1 aprilie curent, potrivit unei hotărâri aprobate azi de către Guvern. Prin urmare, pensia minima pentru limită de vârstă va fi aproximtiv cu 342 de lei mai mult decât în anul 2022.

Coeficientul de indexare a fost stabilit în funcție de creșterea procentuală a veniturilor proprii ale bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2022 față de anul 2021 și se aplică pentru partea de pensie care nu depășește salariul mediu lunar pe economie prognozat pentru anul 2023 – 11 700 de lei.
Pentru indexarea prestațiilor sociale, sunt necesare aproximativ 3,06 miliarde de lei, dintre care 2,35 miliarde vor fi alocate din mijloacele bugetului de asigurări sociale de stat, iar restul sumei – din bugetul de stat.

De asemenea, vor fi indexate cu 28.74 % indemnizațiile zilnice pentru copiii plasați în servicii de plasament de tip familial, precum și  în serviciile sociale „Casa comunitară pentru copii în situaţie de risc” și „Centrul de plasament pentru copiii separați de părinți”. În anul curent, aceste indemnizații vor fi de 20 de lei pentru zilele obișnuite, 167 de lei pentru ziua de naștere a copilului și 119 lei pentru zilele de sărbătoare.

Tot de la 1 aprilie curent, va fi majorat cu 15% venitul lunar minim garantat, utilizat pentru stabilirea dreptului la ajutor social și la ajutor pentru perioada rece a anului. După indexare, valoarea acestuia va fi de 1 568 de lei pentru un adult și 1 631 de lei pentru un copil.

Amintim că, proiectului de hotărâre aprobat, mai stabilește cuantumul pensiei minime de dizabilitate: în cazul unei dizabilități severe –1 965 lei; în cazul unei dizabilități accentuate – 1 834 lei și în cazul unei dizabilități medii – 1 310 lei.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Important În Moldova Social

Moldova a primit 283,3 milioane de lei din Suedia și Elveția pentru compensarea facturilor

Republica Moldova a primit circa 283,3 milioane de lei, promiși de Suedia și Elveția. Banii vor fi folosiți pentru compensarea facturilor celor mai vulnerabile gospodării.

Tranșa a fost debursată pe contul Ministerului Finanțelor. Acest suport financiar va asigura oferirea de compensații utilizând mecanismul public Fondul de reducere a vulnerabilității energetice.

Marți, 21 noiembrie, la Paris, s-a desfășurat o Conferință ministerială „Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova”. Suportul respectiv a fost enunțat de către Guvernele Suediei și Elveției. Resursele financiare nerambursabile au fost puse la dispoziție prin intermediul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), acestea fiind planificate în bugetul de stat pentru anul curent.

Fondul de reducere a vulnerabilității energetice a fost instituit de Guvernul Republicii Moldova, cu sprijinul financiar al UE și al Guvernului Slovaciei.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Important În Moldova Social

Moldovagaz vine cu explicații privind achizițiile de gaze în martie pentru malul drept al Nistrului

Reprezentanții companiei ,,Moldovagaz” au publicat un comunicat de presă, după conferința de presă a ministrului Energiei Victor Parlicov, din 21 martie. Prin care explică din ce motiv malul drept al Nistrului a consumat în ultimele zile gaz cumpărat.

La hotarul Ucraina-Republica Moldova, volumul de gaz natural livrat de SPA ,,Gazprom” este recepționat de SA ,,Moldovagaz”. Din acest motiv, în luna martie 2023, un volum de 176,7 milioane m3 sau 5,7 milioane m3 pe zi, APA ,,Gazprom” a asigurat livrarea către SA ,,Moldovagaz” a gazelor naturale. Astfel, volumele livrate integral au fost redirecționate către SRL „Tiraspoltransgaz” pentru consumatorii din partea stângă a Nistrului, inclusiv întreprinderea „Moldavscaia GRES”, care produce energie electrică pentru partea dreaptă a Nistrului.

În același timp, „Moldovagaz” a asigurat în martie aprovizionarea consumatorilor cu cantități de gaze naturale necesare în baza contractului cu SA „Energocom”.

„În legătură cu încălzirea temperaturii aerului de afară și totodată reducerea cererii SA „Energocom” de procurare a energiei electrice de la „Moldavscaia GRES” în a doua jumătate a lunii curente, consumul de gaze naturale pe partea stângă a Nistrului s-a diminuat considerabil. În consecință, gazele naturale contractate au început să se acumuleze pe contul de echilibrare operațională (OBA) la punctele de interconectare ale sistemelor de transport gaze ale Ucrainei și Republicii Moldova, în pofida prevederilor Acordului de Interconectare semnat de operatori, care prevede că conturile OBA trebuie să tindă spre zero”, a declarat Moldovagaz.

Abaterile de la volumele stabilite pot fi maximum în limita de ,,minus” 5%, conform condițiilor contractuale cu SPA ,,Gazprom”. Iar calculele au arătat că volumul prelevărilor efective era sub „minus” 6,8%.

„În vederea neadmiterii încălcării condițiilor contractuale cu SAP „Gazprom”, SA „Moldovagaz” a preluat gazele naturale neprelevate de SRL „Tiraspoltransgaz” în decursul a 4 zile a câte 500 mii m3/zi. Pe data de 21 martie 2023, în cadrul ședinței comune dintre SA „Moldovagaz” și SRL „Tiraspoltransgaz”, s-a constatat revenirea din 22 martie 2023 la consumul integral al gazelor naturale livrat de SAP „Gazprom” zilnic de către partea stângă a Nistrului și s-a punctat asupra oportunității solicitării în termeni prevăzuți a revizuirii volumelor contractate”, a explicat  Moldovagaz.

Contractului de furnizare a gazelor naturale pentru Republica Moldova dintre SA „Moldovagaz” și SAP „Gazprom” este valabil până la 30 septembrie 2026.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Important Social

(FOTO) Pacienții vor fi tratați în baza unor scheme actualizate de tratament

În baza unor scheme perfecționate de tratament vor fi tratate persoanele cu boli ale aparatului digestive, sistemului osteo- articular, ale mușchilor și țesutului conjunctiv, aparatului urinar, cu boli endocrine, de nutriție și metabolism.

  1. Potrivit Ministerului Sănătății, pentru tratamentul maladiilor aparatului digestive vor fi incluse preparatele cu denumirile comune internaționale (DCI):
  • rabeprazolum;
  • pantoprazolum;
  • diuretice;
  • antibioticele ceftriaxonum.
  1. Pentru tratamentul artritei reumatoide, psoriazică, reactivă, precum și a gutei la adulți, vor fi incluse preparatele:
  • antiinflamatoare nesteroidiene;
  • medicamente din grupa glucocorticosteroizilor.

Copii cu maladii osteo-articulare la fel, vor beneficia de medicamente copensate.

Pentru medicamentul sulodexidum în tratamentul diabetului zaharat + angiopatiilor, nefropatiei diabetice.

Medicamentul cu DCI leflunomidum, va fi compensat integral pentru adulți și copii. Va fi  indicat nu doar în cazul tratamentului episodic al artritei, dar și la tratamentul de durată al bolilor de sistem şi autoimune.

Tratamentul antibacterian, va fi în formă injectabilă inclusiv pacienții cu pielonefrită cronică, atât adulți, cât și copii.

Schemele de tratament sunt actualizate în baza protocoalelor clinice naționale și standardelor medicale de tratament.

Începând cu 1 aprilie, decizia de actualizare a schemelor de tratament prin includerea în acestea a unor noi medicamente, existente în lista celor compensate, aparține Consiliului pentru medicamente compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Important Social

„Retrospectiva săptămânii” de la BAStv: majorarea pensiilor, mitingul partidului Șor”, concurs de granturi și multe altele

„Retrospectiva săptămânii” – o secțiune în care postăm cele mai importante știri publicate pe site-ul nostru în ultimele 7 zile. Acest lucru te va ajuta să fii mereu la curent și să nu ratezi nimic important pentru tine.

(FOTO) Nu-i buletin, nu-i miting – președintele partidului “Șor” din Basarabeasca

Astăzi, în orașul Basarabeasca, în jurul orei 15:00, a avut loc un miting a Partidului “Șor”, unde au participat aproximativ 60 de oameni. Scopul acestuia a fost de a arăta nemulțumirea participanţilor față de președinta Maia Sandu și de acţiunile Inspectoratului de poliție, care i-au împiedicat să ajungă la mitingul de ieri, din Chișinău. Detalii le găsiți aici.

(FOTO) Cine a primit ajutor din partea Bulgariei în raionul Basarabeasca

99 de locuitori din raionul Basarabeasca, de naționalitate bulgară, au beneficiat de un ajutor financiar oferit de guvernul Bulgariei. Sprijinul financiar a fost oferit prin intermediul unui card bancar. De această asistență s-au bucurat pensionerii și persoanele cu necesități speciale din raionul Basarabeasca. Mai multe informații aici.

De la 1 aprilie, pensiile se majorează și se indexează. Cât va constitui pensia minima

Proiectul de Hotărâre a Guvernului prevede că, de la 1 aprilie 2023, prestațiile de asigurări sociale, inclusiv pensiile și unele prestații sociale de stat, vor fi indexate cu 15%. Detalii aici.

Care sunt prețurile semințelor în raionul Basarabeasca

Sosirea primăverii este semnul că se încep lucrările de sezon. În raionul Basarabeasca, gospodarii se adună la tarabele din piață pentru a cumpăra semințe. Însă acestea nu se mai procură în cantități mari, cauza fiind prețul. Informația o găsiți pe site-ul nostru.

(FOTO) Un nou Concurs de granturi pentru dezvoltarea satului Başcalia

În s.Bașcalia s-a dat start unui nou Concurs, pentru locuitorii care au idei de dezvoltare a infrastructurii locale. La realizarea inițiativei, Asociația Grupului de Acțiune Locală „Steaua Bugeac”, care activează în s.Bașcalia, oferă granturi. Acestea variază de la 60.000 lei la 300.000 lei. Detalii le găsiți aici.

(FOTO) Echipa din s.Abaclia a primit titlul de campion la Festivalul Jocurilor de Mișcare

Echipa IP LT “C. Stere” din s. Abaclia a devenit campioana etapei republicane a Festivalului Național al Jocurilor de Mișcare. Competiția s-a desfășurat în perioada 9-12 martie, la Chișinău. La această activitate au participat elevi din diferite gimnazii, licee, centre de excelență și școli profesionale din toată țara. Informația este pe site-ul BAStv.

Cei care susțin redacția BAStv în realizarea comținuturilor de calitate, oferim un link către un articol despre cum se poate face acest lucru.

Asta este tot ce am vrut să vă reamintim. Sperăm să fie interesant. Urmărește publicațiile noastre și fii mereu la curent cu ceea ce se întâmplă!

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Important Social

Popcornul: o gustare sănătoasă și cu multe beneficii

Popcornul reprezintă una dintre cele mai bune gustări, atât când mergi la cinematograf, cât și când urmărești filme acasă, întins în pat sau pe canapea. Poți consuma popcorn în cantități destul de mari, mai ales când te-a prins acțiunea filmului, dar este acest aliment, într-adevăr, unul sănătos?

În forma lor naturală, floricelele de porumb sunt o gustare sănătoasă. Însă odată ce producătorii de floricele de porumb au creat varianta pentru cuptorul cu microunde, această gustare și-a modificat aproape total aportul nutritiv.

Când popcornul devine nesănătos?

Totuși, atunci când popcornul este gătit în ulei sau unt și i se adaugă zahăr, sare sau condimente cu un conținut crescut de aditivi, conservanți și E-uri, se poate transforma într-o gustare nesănătoasă. De exemplu, 30 de grame de popcorn cu unt furnizează peste 10% din cantitatea zilnica recomandată și, totodată, crește aportul de grăsimi săturate, întrucât uleiurile bogate în acizi grași de tip omega 6 – cum sunt uleiul de porumb, uleiul de soia, uleiul de floarea-soarelui sau uleiul de sofranel – au atribute pro-inflamatorii, arată cercetările. În ceea ce privește popcornul peste care au fost adăugate sare și zahăr, acesta depășește cu mult necesarul zilnic recomandat.

Care sunt beneficiile consumului de popcorn?

Poate reduce riscul de a face diabet

Cerealele integrale sunt cunoscute pentru faptul că oferă beneficii, iar unul important dintre acestea este că pot reduce diabetul zaharat de tipul 2, care, potrivit studiilor, apare în special la bărbații și femeile de vârstă mijlocie.

Micșorează riscul de a dezvolta afecțiuni cardiovasculare

Aportul ridicat de fibre, care predomină în cazul popcornului, este asociat cu scăderea riscului de boli cardiovasculare și boala coronariană. Fibrele sunt o parte importantă dintr-o dietă echilibrată, iar consumul de popcorn este gustarea potrivită care poate contribui la aportul zilnic necesar de fibre.

Scade riscul de hipertensiune

Consumul de popcorn fără sare adăugată sau unt, poate contribui la scăderea hipertensiunii arteriale și scade riscul de apariție a acestei afecțiuni.

Ajută la gestionarea greutații

Pierderea în greutate este o provocare pentru multe persoane. Popcornul reprezintă o gustare care te ajută să eviți să acumulezi kilograme în plus, pentru că este sățios. Datorită conținutului bogat în fibre și a numărului scăzut de calorii.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Important Social

În Republica Moldova ar putea fi creată o Curte Anticorupție

Președinta țării, Maia Sandu, a solicitat Parlamentului și Guvernului să creeze o Curte Anticoruăție. Care să investigheze cazurile de corupție întâlnite în Moldova.

”Solicit Parlamentului și Guvernului să creeze Curtea Anticorupție, o instanță specializată care să investigheze cazurile de corupție mare și corupție în sistemul justiției. Nu mai avem timp să lăsăm corupții din sistem să amâne la nesfârșit propria curățare”, a declarat Maia Sandu.

 

“Doar atunci când legea va fi în capul mesei, iar fiecare își va face treaba la locul lui vom reuși să corectăm răul făcut țării noastre. Aceasta înseamnă Uniunea Europeană – să lucrezi pentru țară și țara să lucreze pentru tine. Această stabilitate vreau să o asigurăm în Moldova – stabilitatea păcii, a salariilor bune, a locurilor de muncă, a calității vieții”, a spus președinta.

De menționat că președintele Republicii Moldova Maia Sandu a ținut un discurs la Parlamentul Republicii Moldova, pe 17 martie. Anterior despre vizita șefei statului la Parlament nu s-a anunțat.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Important Social

De la 1 aprilie, pensiile se majorează și se indexează. Cât va constitui pensia minimă

Proiectul de Hotărâre a Guvernului prevede că, de la 1 aprilie 2023, prestațiile de asigurări sociale, inclusiv pensiile și unele prestații sociale de stat, vor fi indexate cu 15%.

Cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă va constitui 2.620, începând cu 1 aprilie 2023, prevede documentul elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS).

De la 1 aprilie 2023, cuantumul pensiei minime în cazul unei dizabilități severe, va fi – 1.965,47 lei. Cei cu dizabilități accentuate, vor primi – 1.834,43 lei și 1.310,31 lei, va fi în cazul unei dizabilități medii.

Dacă cuantumul pensiei calculat conform legii este mai mic decât cea minimă, sub forma unui supliment de solidaritate, diferența dintre acestea, se acoperă din bugetul statului. Suplimentul dat, reprezintă o componentă a pensiei care nu se indexează. Cuantumul suplimentului de solidaritate variază anual în funcție de indexarea și majorarea pensiei calculate și de evoluția pensiei minime, prevede documentul.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Important Social

(FOTO) Un nou Concurs de granturi pentru dezvoltarea satului Başcalia

În s.Bașcalia s-a dat start unui nou Concurs, pentru locuitorii care au idei de dezvoltare a infrastructurii locale. La realizarea inițiativei, Asociația Grupului de Acțiune Locală (GAL) „Steaua Bugeac”, care activează în s.Bașcalia, oferă granturi. Acestea variază de la 60.000 lei la 300.000 lei.

Potrivit primarului s. Bașcalia, Petru Tarlev, locuitorii satului au fost informați de toate regulile acestui Concurs, ieri, 15 martie, în incinta sediului primăriei. Cele mai interesante idei care vor ajuta la dezvoltarea satului, vor fi selectate şi finanțate de GAL.

“Acesta nu e primul proiect în s.Bașcalia, finanțat de GAL. Locuitorii sunt foarte mulțumiţi de această organizație, fiindcă cu ajutorul ei, am construit terenul de joacă din fața Casei de cultură. Am construit sala de fitness și, de asemenea, cinema de vară pentru locuitori. Toate acestea, graţie GAL-ului, a remarcat Petru Tarlev.

Primarul s.Bașcalia a adăugat că, la implementarea acestui proiect, au fost acordate 2 mil de lei. Cel mai mic grant este de la 60.000 lei, până la 300.000 lei, în dependență de câtă finanțare va solicita antreprenorul. Termenul limită este până la 30 martie. Ideile vor fi analizate de o comisie din 12 membri.

“Concursul de granturi este organizat în cadrul Programului LEADER pentru antreprenori, autorități publice locale și organizații non-guvernamentale”, a spus primarul.

GAL« Steaua Bugeac», activează în localitățile: s. Bașcalia, s. Borogani, s. Bugeac, s. Dezghingea, com. Congazcic de Sus, s. Cioc Maidan. Prin acest concurs, GAL-ul își propune să susțină ideile de dezvoltare a localităților din microregiune.

Autor: Cristina Lupașcu

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼