Despre binefacere sau – obişnuinţa de a cere ajutor

În grupul „Inimi mari Abaclia” , recent, a fost publicată o postare despre o mamă cu doi copii gemeni, care cere ajutor localnicilor. Această postare a acumulat zeci de comentarii, unde a ieșit la iveală faptul că, această familie a fost ajutată, cu o lună în urmă, cu produse alimentare, cu articole vestimentare și produse de igienă, care nu pot fi consumate atât de repede.

Membrii grupului, la solicitarea administratoarei, sâmbătă au vizitat familia respectivă, aducându-le produse alimentare, cât și bani. Ulterior, s-au convins că această familie, de fapt, profită de ajutorul oamenilor. De asemenea, mai multe familii din Basarabeasca susţin că au ajutat această mamă, care continuă să ceară ajutor de la oameni.

„Au fost persoane din Basarabeasca, care au telefonat-o pentru a o întreba dacă este acasă, pentru a-i oferi produse alimentare. Li se răspundea că nu este acasa, și să lase toate produsele după “poartă”. Respectiv, după câteva minute, mama copiilor ieşea din casă și lua produsele, fără a avea curajul de a vorbi cu donatorii”, afirmă administratoarea grupului, Eugenia Leu.

„Pragul la așa familii nu vom trece niciodată”, spune Eugenia Leu.

Din păcate, asemenea cazuri neplăcute se întâmplă destul de des, din care cauză au de suferit oamenii care, într-adevăr, au nevoie de ajutor și care, sincer, sunt recunoscători pentru donaţiile oamenilor.

Autor: Cristina Lupașcu

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Important Social

„Toți cei care ați dus-o bine ani de zile, pregătiți-vă să întoarceți banii înapoi” , afirmă Ala Nemerenco

Ministrul Sănătății Ala Nemerenco afirmă că directoarea CNAMUP Natalia Catanoi și-ar fi depus cererea de demisie din proprie dorință pe 16 ianuarie, iar ea i-ar fi acceptat cererea și a dispus prin ordin demiterea susține.  Astfel, Nemerenco avertizează că „procesul nu s-a încheiat aici, cu o cerere de demisie”.

„Procesul nu s-a încheiat aici, cu o cerere de demisie. Cetățenii care plătesc contribuția în sistemul de asigurări medicale au dreptul să cunoască unde și cum sunt utilizați banii lor și cum în această instituție activau/activează și acum în aparatul administrativ, și nu doar, în diferite funcții familii și clanuri întregi – de la mame, tați, la copii, bunici, gineri, cumnați, soți, soții, nepoți, etc. Mulți dintre ei nici nu se arătau la serviciu. Lucrau în alte instituții și cumulau la CNAMUP. În vară existau și consilieri în cancelarie. Consilieri ai consilierilor. Cu salarii grase. O direcție de relații externe, de parcă instituția e minister de externe. Una de comunicare. Alta de relații cu presa. Asta nu e să îngheți pe UAZ la solicitare… Toți cei care ați dus-o bine ani de zile, pregătiți-vă să întoarceți banii inapoi. Stat în stat acest CNAMUP. De fapt o căpușă”, a scris pe rețelele de socializare Ministra Sănătății.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Cartierul Tineretului Emisiuni Important

(Video) Hobby-ul care a devenit profesie. Cu ce se ocupă înafara lecțiilor Mihaela Beresteanu?

Fiind elevă în Liceul Teoretic „Matei Basarab”, Mihaela Beresteanu, o tânără din s. Carabetovca, a decis, paralel cu învățătura, să însușească o profesie modernă, „puțin practicată în zona noastră”, menţionează ea. Ce poate face Mihaela, și cum le reușește pe toate, aflați din reportajul acesta.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Anunțuri Important

Fiți prudenți, protejați-vă famlia și locuința

Secţia Situaţii Excepţionale Basarabeasca, atenționează cetățenii că exploatarea buteliilor cu gaz propan în locuințe este periculoasă. Astfel, îndeamnă oamenii să evite utilizarea și încărcarea buteliilor. Pentru siguranţa D-stră, solicităm să respectaţi următoarele recomandări şi cerinţe la utilizarea buteliilor de gaze lichefiate şi instalaţiilor cu gaze naturale:

În cazul utilizării buteliilor de gaze lichefiate, se recomandă:

  • amplasați buteliile în exterior în dulapuri metalice;
  • după ce aţi terminat de gătit, asiguraţi-vă că aţi oprit din funcţionare cuptorul şi aragazul;
  • înainte de aprinderea focului, verificaţi dacă robinetul buteliei şi robinetele aparatului de utilizare sunt închise;
  • în cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, procedaţi de urgenţă la închiderea robinetului buteliei şi al aparatului de utilizare şi deschideţi uşile şi ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute;
  • alimentaţi buteliile doar cu combustibilul pentru care au fost proiectate.

În cazul utilizării buteliilor de gaze lichefiate, se interzice:

  • utilizarea buteliilor necorespunzătoare sau defecte;
  • amplasarea buteliilor în interiorul clădirilor/caselor de locuit, acestea trebuie amplasate în exterior în dulapuri metalice;
  • racordarea aparatelor şi mijloacelor de încălzire direct, fără reductor de presiune;
  • amplasarea buteliilor în apropierea surselor de căldură, de radiaţii termice intense, ori sub acţiunea directă a razelor solare. Butelia nu se va depozita sau utiliza când temperatura depăşeşte 40 oC;
  • trecerea furtunului prin spatele cuptorului maşinii de gătit;
  • încălzirea buteliilor cu apă caldă, cu abur sau cu flacără, pentru mărirea presiunii gazului din butelii, întrucât aceasta ar putea provoca explozia buteliilor;
  • efectuarea verificării etanşeităţii buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului cu flacără. Verificarea se va face numai cu emulsie de apă cu săpun.

CERINŢE DE SECURITATE LA UTILIZAREA INSTALAŢIILOR CU GAZE NATURALE:

  • nu folosiţi improvizaţiile la instalaţii şi aparate, ele prezintă pericol real de explozie şi incendii;
  • la aprinderea focului respectaţi principiul „gaz pe flacără”. Întâi se aprinde flacăra, apoi se deschide robinetul de gaz;
  • evitaţi orice posibilitate de montare ilegală a unor racorduri la instalaţiile interioare de utilizare a gazelor naturale.

Acţiunile în cazul depistării mirosului de gaze naturale:

  • închideţi toate aparatele alimentate cu gaze naturale;
  • nu acţionaţi întreruptoarele şi aparatele electrice şi electrocasnice;
  • deschideţi toate uşile şi ferestrele pentru aerisirea spaţiului;
  • stingeţi toate focurile de la aparatele de preparare a hranei sau de încălzire, nu folosiţi chibrituri, brichete sau alte surse de foc deschis;
  • anunţaţi cât mai rapid posibil, din afara spaţiului afectat, serviciile de urgenţă(112)

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Anunțuri Important

În s.Abaclia nu va fi lumină: Când și pe ce străzi?

Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că miercuri, 25 ianuarie 2023, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos.

s. Abaclia: str. 31 August 1989 (Şopsa), Alecu Russo, Independenţei , Ion Iachir, Serghei Lazo, Spitalului parțial, în intervalul de timp între 09:30-17:00 pentru lucrări de defrișare şi tăiere a crengilor.

Administrația Premier Energy

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Important Social

“Familia unde predomină iubirea și armonia mereu va trece peste orice obstacole” – Dumitrița Cașu

Dumitrița Cașu, ne-a mărturisit care sunt secretele unei familii fericite și despre cum depășesc momentele dificile din viață.

Cum și unde v-ați întâlnit?

Ne-am cunoscut într-o cafenea, datorită prietenilor comuni. Noi suntem din aceeași localitate, dar nu ne cunoșteam. La început părea totul o glumă, dar după ceva timp am înțeles că ambii avem același scop în viață și că suntem făcuți unul pentru celălalt. Împreună trăim în armonie și liniște de care ambii aveam nevoie.

Sunteți împreună de mult timp. Spuneți-mi, sentimentele se estompează cu timpul?

Suntem împreună de aproape 6 ani minunați. Cu timpul sentimentele devin mai puternice și dragostea ajunge la un nivel mai înalt. Cel mai frumos este faptul că avem încredere unul în altul.

La câte luni sau ani după ce v-ați cunoscut ați decis să vă căsătoriți?

După un an și două luni Victor a decis să mă ceară în căsătorie. Eram doar noi doi când m-a cerut de soție. A fost un moment unic și foarte frumos.

De ce îl apreciezi pe soțul tău?

Îl apreciez pe soțul meu pentru ceea ce este el și pentru ceea ce face el pentru noi. Cel mai mult apreciez la el înțelepciunea de care dă dovadă în orice situație.

Cum a fost mutarea în altă casă și ce obstacole aţi depăşit?

Mutarea în casa noastră nouă a fost un moment foarte așteptat. La început, desigur, erau greutăți, nu eram obișnuiți, mai erau unele chestii de pregătit. Dar împreună am trecut peste toate.

 

Ați avut momente dificile în relație?

În orice familie sunt momente dificile, desigur le-am avut și noi. Însă noi mereu am găsit o soluție din orice situație. Mereu înainte de a lua o decizie ne-am consultat unul cu altul, ambii ne-am zis părerile și alegem decizia cea mai corectă.

Cum credeți care este secretul unei familii fericite?

Secretul unei familii fericite este încrederea și respectul unul față de altul. Este foarte important să nu asculți părerile oamenilor, dar să-ți asculți inima ta ce zice. Familia unde predomină iubirea și armonia mereu va trece peste orice obstacole ca să-și realizeze visul lor.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Emisiuni Important

(Video) „Animeurile sunt pasiunea mea…” Evelina Bădănău despre dragostea sa pentru cultura japoneză

Tot mai mulți tineri sunt pasionați de desenele animate și benzile desenate „Anime”. Acestea prind popularitate și în rândul tinerilor din r. Basarabeasca. Evelina Bădănău este una dintre ei, fiind și ea pasionată de animeuri. De ce au devenit interesante pentru ea, vă invităm să vedeți în videoul de mai jos.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

 

Categorii
Important Social

Aflaţi care este rezultatul activității Inspectoratului de Poliţie din Basarabeasca pentru anul 2022

La începutul anului 2023, Inspectoratul de Poliție (IP) Basarabeasca, a desfășurat o ședință cu privire la totalizarea activității pentru anul 2022. Aceasta s-a desfășurat cu scopul de a informa cetățenii despre misiunea de apărare a drepturilor și libertăților fundamentale a persoanei, prin activități de menținere a siguranţei și stabilirea ordinii și securității publice.

În componența IP Basarabeasca intră două sectoare de poliție:

  1.  Sectorul de polție nr.1 Basarabeasca, în care sunt incluse localitățile:
  • Or. Basarabeasca;
  • S. Abaclia;
  • S. Bașcalia.

2. Sectorul de poliție nr.2 Sadaclia, în care sunt incluse localitățile:

  • S. Iordanovca;
  • S. Carabetovca;
  • S. Sadaclia;
  • Com. Iserlia.

IP Basarabeasca, în anul 2022, a înregistrat 245 de procese penale. Din ele, pe 166 au fost pornite cauze penale, pe 75 procese penale a fost emis refuz în pornirea urmăririi penale, unul a fost contestat și 3 – trecute în anul 2023. Din numărul total de cauze penale, 2 au fost trimise după competențe, 125 de cauze penale au fost finisate și remise, ceea ce constituie indicile 75,76%, din sută.

Reacționarea și direcționarea operativă a Inspectoratului de poliție Basarabeasca constituie, în mediu, 29,8 minute. Operativitatea deplasării grupului operativ de urmărire penală la fața locului pe timp de zi, de la ora 8:00, până la 16:00, constituie 15-20 min, pe timp de noapte de la 16:30 până la 8:00, constituie de la 25 până la 40 min.

Infracțiuni comise de către minori au fost 8 la număr, la care au participat 10 persoane minore, în grup au fost comise 3 infracțiuni. Domeniul asigurării ordinei publice din sectorul nr.1 Basarabeasca În acest sector au fost înregistrate136 de cauze penale, nedescoperite sunt 27 cauze penale, dintre care în:

• Basarabeasca – 18 cazuri;

• S. Abaclia – 7 cazuri;

• S. Bașcalia – 2 cazuri;

Au fost examinate în baza registrului nr 2, de către angajații sectorului de poliție nr.1 Basarabeasca, 1071 de materiale, dintre care 21 de materiale contravenționale, pentru aplicarea sumei totale de amendă în mărime de 293.175 lei. Domeniul asigurării ordinei publice din sectorul nr. 2 Sadaclia aici au fost înregistrate 29 de cauze penale: 2357 de materiale au fost examinate în baza registrului nr.2, întocmite 102 procese contravenționale, suma amenzilor aplicate – 59.650 lei.

Cu referire la starea de ebrietate la volan, în raionul Basarabeasca au fost comise 32 de infracțiuni: 165 de cauze penale înregistrate, 136 descoperite, pe 29 cauze penale se petrec în continuare măsuri de investigații, 39 grave, 70 mai puțn grave şi ușoare – 55.

Din cele grave fac parte jafurile care sunt 8 la număr, huliganism – avem 17, considerate grave – 7 la număr. Problematica huliganismului este lipsa camerelor de supraveghere video, cu ajutorul lor noi ar fi putut să-i monitorizăm.

La momentul actual stau la evidența de monitorizare 33 de minori aflați în situații de risc sau care au comis delicte la IP Basarabeasca. 20 minori sunt luați sub monitorizare pentru comportament violent, 11 pentru abandon de domiciliu, 2 pentru abandon școlar și 9 familii needucogene.

Pe teritoriul raionului Basarabeasca au fost înregistrate 59 de accidente rutiere care s-au soldat cu 3 persoane decedate, 6 persoane traumatizate ușor și, 5 persoane traumatizate grav, stabilindu-se o descreștere a accidentelor rutiere cu 9,23%, față de anul 2021.

Conform analizei, cele mai multe cazuri de violență avem în sectorul 2, Sadaclia, unde necesită măsuri preventiv profilactice și suplimentare întreprinse de către șeful de sector și întreprinse de urgență.

Așa dar, în 2022 sunt înregistrate 1315 de infracțiuni, fiind înregistrate cu 482 de rapoarte, mai puțin decât în 2021. Suma amenzilor în 2022 a constituit 859.375 lei, din ei 552.355 lei au fost achitaţi la fața locului și neachitaţi – 307.355 lei.

Autor: Cristina Lupașcu

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Important Social

În Moldova a apărut prima hartă online a locurilor de muncă — Lucru.md

Chiar la începutul anului, echipa Rabota.md a lansat un nou produs care cu siguranță va fi util pentru cei care caută de lucru: este vorba despre proiectul Lucru.md, care vă permite să vedeți toate posturile vacante din Chișinău (și în curând din toată Moldova!) pe aceeași hartă, să comparați locația lor și să găsiți un loc de muncă aproape de casa voastră.

Echipa Rabota.md lucrează perseverent pentru a vă face procesul de căutare a unui loc de muncă cât mai comod posibil. Prin urmare, mai întâi au introdus pe site-ul Rabota.md un nou filtru de căutare a joburilor după sectoarele și suburbiile Chișinăului. Văzând succesele de care se bucură, au decis să meargă și mai departe creând o hartă interactivă a posturilor de muncă pe Lucru.md. 

Găsirea unui loc de muncă aproape de casă este un vis al multor oameni, asta fiind o soluție pentru a nu mai pierde atât de mult timp și nervi pe drum dimineața și seara, ajutând la îmbunătățirea echilibrului dintre viața profesională și cea personală și oferind posibilitatea de a dedica mai mult timp lucrurilor cu adevărat importante în viață — familiei, hobby-urilor și odihnei. 

Ca de obicei, nu trebuie decât să introduceți profesia care vă interesează în caseta de căutare — posturile vacante potrivite vor fi afișate pe hartă și într-o listă de sub la aceasta. Acum aveți posibilitatea de a vă plimba virtual, să zicem, pe Alba Iulia și să vedeți posturile vacante existente pe această stradă sau pe cele din apropiere. 

Dar este important să ținem cont de faptul că, deși de cele mai multe ori locația biroului companiei și locul de muncă coincid, există situații în care acestea sunt situate în locuri diferite, iar cel mai bine este să concretizați acest aspect cu angajatorul.

Caută de lucru aproape de casă pe Lucru.md!

(Publicitate)

Categorii
Important Social

Câte căsătorii și divorțuri s-au înregistrat în raionul Basarabeasca anul trecut? Divorțurile sunt în continuă creştere

Pe parcursul anului 2022, a scăzut numărul căsătoriilor înregistrate la Direcția de Stare Civilă, în raionul Basarabeasca, în timp ce, divorțurile sunt în continuă creștere.

În 2022, în raionul Basarabeasca, au fost înregistrate 115 căsătorii – cu 72 de cupluri mai puține, decât în aceeași perioadă a anului 2021.

Potrivit Agenției, numărul de divorțuri a fost mai mare, comparativ cu anul 2021. În 2021 au fost înregistrate 12 acte de divorț, cu 9 acte mai puține, decât în 2022.

Câte căsătorii și divorțuri s-au înregistrat în raionul Basarabeasca anul trecut? Divorțurile sunt în continuă creştere

Durata cea mai scurtă a unei căsătorii înregistrate în anul 2022, în Republica Moldova, a fost de 50 de zile. Datele au fost prezentate, de către Agenția Servicii Publice Basarabeasca.

Autor: Cristina Lupașcu

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼