Autor: Redactor

Despre etichete și prejudecăți legate de dreptul la sănătatea sexual-reproductivă a femeilor cu dizabilități am discutat cu Mariana Țîbulac-Ciobanu, care este istoriciană și jurnalistă.  Având o dizabilitate locomotorie din copilărie, Mariana a continuat să investească în cunoștințele sale și să ajute alte persoane cu dizabilități. Când are timp liber Mariana sonorizează cărți pentru persoanele nevăzătoare. La momentul de față, are deja sonorizate peste 150 de cărți.  De obicei, Mariana merge sprijinită de brațul soțului său Ion, iar în lipsa lui o ajută premergătorul. Ion are deficiență de vedere. În 2016 în viața ei și a lui Ion a apărut un nou univers pe nume Constanța. Ei se ajută reciproc atunci când e vorba de activități casnice, de creșterea și educația Constanței, conștientizând faptul că fiica lor este o responsabilitate comună.

Mariana, cum e să fii soție, mamă și femeie cu dizabilitate fizică în RM?

Prin propriul exemplu mereu am încercat să demonstrez că femeia cu dizabilități poate avea responsabilități, poate lua decizii și se poate implica în activitățile comunității. Sănătatea sexual-reproductivă este dreptul nostru de a alege să avem grijă de corpul și emoțiile noastre. Cele mai multe istorii de viață ne arată că femeile cu dizabilități pot da naștere la copii sănătoși, deci, de ce să nu fie susținută femeia care a decis să aibă un copil, în ciuda faptului că ea are o anumită deficiență. Sunt sigură că, atunci când faci o astfel de alegere, conștientizezi riscurile, dar și responsabilitățile pe care urmează să le îndeplinești.

Mariana consideră că unul din stereotipuri răspândite în țara noastră este că femeia cu dizabilități nu își poate purta de grijă, ea fiind considerată de societate „un pic mai infantilă” sau „copil mai mare” al familiei. Tânăra a explicat că acest stereotip adânc înrădăcinat în mintea oamenilor face ca membrii familiei să-și atribuie dreptul de a lua decizii în locul persoanei cu dizabilități, fapt care nu este corect, în opinia Marianei.

În societate există și stereotipul că o femeie cu dizabilități severe, inclusiv care este utilizatoare de scaun rulant, nu poate avea copii. Cum explici acest lucru?

Trebuie să fie clar că nu toate dizabilitățile se transmit fătului, nu toate sunt de natură genetică. De obicei, aici e marea dilemă și frică… dacă se transmite și la copil?!, dar investigațiile îți pot da răspuns la o astfel de întrebare. Plus, există atâtea alte dizabilități care nu se văd, iar boala este una genetică, și totuși multe femei dau naștere unui copil. Avantajul este că ele nu sunt atât de blamate ca în cazul când dizabilitatea este vizibilă.

Care ar fi un alt mit răspândit despre dreptul femeilor cu dizabilități la familie și copii?

Adesea se consideră că o femeie cu dizabilități nu va fi în stare să facă față provocărilor aduse de o sarcină sau nu va fi în stare să îngrijească de un copil, fapt care nu este corect. Totul depinde de specificul dizabilității femeii. Oare femeile fără dizabilități, nu tot sunt ajutate și susținute de cineva pentru început, când apare primul copil?! Sigur că da, doar că lor nu li se atribuie fraza: „Ea nu poate crește singură copilul și are nevoie de ajutor!”. Personal, continui să fac față acestei provocări de a crește un copil împreună cu soțul meu, care are dizabilitate de vedere, pentru a ne demonstra atât nouă cât și celor din jur că se poate!

Dacă e să ne referim la instituțiile medicale, ce bariere întâmpină persoanele cu dizabilități, care doresc să creeze o familie?

În primul rând lipsa de accesibilitate fizică în instituțiile medicale de stat, majoritatea dintre care nu sunt adaptate în modul corespunzător. Ele ar putea să nu aibă rampă, ascensor, fotoliu ginecologic accesibil sau veceu adaptat. Pe de altă parte, în instituțiile private de obicei cabinetele ginecologice sunt adaptate la necesitățile persoanelor, indiferent de faptul dacă au sau nu dizabilitate. Din păcate, nu toate femeile își pot permite financiar să nască în astfel de instituții. În opinia mea, ar fi bine să existe cel puțin o instituție medicală privată, care ar putea acorda anumite servicii pentru persoane cu dizabilități la prețul de stat. La fel, mi-aș dori ca medicii din Moldova să fie mai bine instruiți, sa ne ofere mai mult sprijin și să nu se grăbească la făcut   concluzii.

Care a fost atitudinea medicilor față de tine când te pregăteai să devii mamă?

Prima oară când am abordat acest subiect cu un medic expert în paralizie cerebrală infantilă din Moldova, am rămas profund indignată și convinsă că copii mei ar putea avea o problemă asemănătoare cu a mea. Viața a făcut ca să ajung la un curs internațional în SUA, unde am discutat cu un expert în neurologie. Ea m-a încurajat să fac acest pas, asigurându-mă că nu vede nici o problemă în a avea copii sănătoși! Fapt care m-a întărit mult și m-a făcut să iau atitudine!

Întoarsă în țară, medicul de familie, care m-a monitorizat pe parcursul sarcinii, la fel a fost foarte deschisă, apreciind faptul că vin însoțită de soț la consultații, spunând că suntem niște viitori părinți foarte responsabili ca și și-ar dori să vadă cât mai multe cupluri manifestând atâta grijă față de viitorul lor copil. Mi-a plăcut că medicul meu de familie avea o altă atitudine față de dizabilitatea mea, comparativ cu mulți alții, care o puneau pe prim plan.

Care a fost atitudinea părinților tăi, atunci când ai decis să dai naștere unui copil?

Una foarte deschisă și plină de bucurie. Sunt una la părinți, iar ei își doreau nepoți care să le inunde casa de gălăgie și zâmbet de copil. Pentru mine o încurajare foarte mare a fost mămica mea, pe care într-o discuție am întrebat-o: „Și dacă copilul se va naște cu dizabilități, ca și mine?!”, la care mămica mea a spus: „Ei și ce?, Eu cum te-am crescut pe tine și mă bucur acum că te am, așa ai să-l crești și tu!”. Mulțumesc mult Domnului, pentru că a ales să ne dea un copil sănătos, deștept și frumos!

Contează foarte mult susținerea soțului tău, dar și a familiei acestuia. Atunci relația de cuplu e mult mai armonioasă și mai trainică. Iar atunci când familia este cea care îți pune anumite bariere, ce să mai vorbim despre schimbarea din societate. Prin compasiune, excludere și ignoranță nu vom putea crea o societate puternică.

Care este de obicei reacția altor părinți, care văd un cuplu cu dizabilități, ce are un copil perfect sănătos?

Din propria experiență de mamă și din comunicarea mea cu alte femei cu dizabilități care au copii, pot spune că suntem privite uneori de alți părinți cam suspect, de parcă ar avea frica că voi scăpa jos copilul sau îi voi dăuna. Deci, dacă ai o dizabilitate vizibilă, tu ca părinte în RM ești privit de unii ca fiind periculos pentru securitatea copilului tău.

Sunt și părinți care rămân mirați, alții apreciază curajul și puterea de a înfrunta provocările și situațiile vieții în ceea ce privește creșterea unui copil. În mare parte reacțiile sunt pozitive și inspiraționale, pe alocuri. Personal nu mă consider eroină fiindcă am născut un copil. Știu că sunt femei cu probleme de sănătate mult mai grave care au dat naștere la copii sănătoși.

„Eu și soția ne ajutăm reciproc! – a menționat Ion, soțul Marianei – Este o implicare firească și sănătoasă, cred eu, pentru că copilul este responsabilitatea ambilor părinți, nu doar a mamei. Lucrurile care pentru mine sunt ușoare, iar pentru ea, inaccesibile, le fac eu, și invers, ce este inaccesibil pentru mine, se implica ea!”

Ce părere ai ca jurnalistă despre faptul că la noi media practic nu abordează tema dreptului la sănătatea sexual-reproductivă a persoanelor cu dizabilități?

Nu se abordează pentru că este un subiect sensibil. Nu știu cum să întrebe fără a atinge aspectele emoționale și nici cum ar trebui prezentat corect subiectul. În plus, mulți dintre ei nici nu conștientizează că acest subiect ar fi o problemă socială, care trebuie să fie abordată.

Cum ar putea o femeie cu nevoi speciale să scape de frica că nu va putea întemeia o familie sau nu va putea da naștere la copii?

Frica că nu va întâlni pe nimeni potrivit, că nu se va descurca, că nu va fi acceptată – toate încep în familia biologică, cum membrii acesteia îți insuflă părerile lor. De obicei, fetele care au crescut într-un mediu psihologic sănătos, sunt mai curajoase și au încredere în a face un pas în căsătorie, în a crește un copil, pentru că au suportul familiei. Totuși, nimeni nu ar trebui să fie descurajat în a-și urma visele. Peste hotare unele femei cu dizabilități aleg să adopte un copil, pentru că ele cred că aceasta este o cale bună de a deveni mamă și de a crea o familie.

Stereotipurile înrădăcinate în societatea noastră, precum că dacă te căsătorești cu o persoană cu dizabilități riști să nu poți avea copii, sau să îi ai, dar cu anumite deficiențe, trebuie schimbate! Schimbarea depinde de fiecare dintre noi! Fiecare avem dreptul să fim iubiți pentru ceea ce suntem, nu pentru ce putem sau nu putem face, sau cum arătăm! Nu-ți reprima emoțiile și nu lăsa fricile să-ți limiteze alegerile, trăiește viața din plin!

Cum s-a schimbat viața voastră cu Ion după nașterea fetei?

După apariția Constanței viața noastră cu Ion s-a schimbat radical. Ea m-a învățat să zâmbesc mereu și să fiu pozitivă, indiferent de situație. E un sentiment absolut magic când te trezești dimineața, iar lângă tine e un pui care te cuprinde cu două brațe mici de gât și îți zâmbește.

Sursa foto: arhiva personală

Olga Afanas, psiholog-couch: „În societatea noastră de regulă dizabilitatea este percepută superficial. Adică, persoanele cu dizabilități sunt tratate din prisma milei și a neputinței, nu a punctelor sale forte. La noi femeile care nu sunt într-o relație sau nu au copii, de obicei, sunt mai discriminate decât bărbații în aceeași situație. Tema dizabilității în acest sens în general este una tabu. Femeile cu dizabilități se confruntă cu mai multe provocări ca viitoare mame și soții, fiindcă, în opinia celor din jur, ele nu pot avea grijă de sine, nemaivorbind de casă, soț sau de copil.

O soluție în acest sens ar fi ca părinților să li se explice din start specificul dizabilității copilului, ca părinții să fie asistați în înțelegerea și abordarea corectă a dizabilității, să i se ofere tot sprijinul necesar, astfel ca să aibă o atitudine corectă față de copil și necesitățile lui. Este vital pentru întreaga familie ca părinții să trateze copilul corect, să nu îl infantilizeze, să nu îl considere neputincios și inapt. Dizabilitatea reprezintă anumite bariere și necesități speciale. La depășirea acestor bariere copilul/persoana are nevoie de sprijin și ajutor. În rest, este absolut ca toți ceilalți. Când e tratat corespunzător se va dezvolta încrezător, își va putea valorifica potențialul. Atunci când copilul crește și se dezvoltă într-un climat sănătos în familie, când va ajunge la maturitate, cel mai probabil el se va angaja într-o relație armonioasă de cuplu”.

Chiar dată țara noastră a semnat și ratificat majoritatea Convențiilor din sistemul de tratate ONU privind drepturile omului, inclusiv privind protejarea drepturilor sexuale și reproductive ale persoanelor cu dizabilități, Moldova încă mai are de muncit la acest capitol.

Raportul privind realizarea practică a drepturilor sexual-reproductive de către femeile și fetele din Centrele de plasament temporar al persoanelor cu dizabilități (adulte) și Spitalele de psihiatrie din Republica Moldova, elaborat de Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova în 2020 (https://idom.md/wp-content/uploads/2021/02/raport-reprorights-wwd-md_dis.pdf), a scos în evidență mai multe situații critice din cadrul instituțiilor rezidențiale de profil și spitale de psihiatrie din RM și faptul că personalul medical din aceste instituții nu este destul de bine informat privind drepturile sexual-reproductive ale fetelor și femeilor din centrele de plasament temporar.

Conform „Raportului de analiză situațională a problemelor cu care se confruntă femeile și fetele cu dizabilități ale aparatului locomotor din Moldova” (https://www.cidsr.md/wp-content/uploads/2016/10/Raport_Evaluare-DSR-persoane-cu-dizabilitati_FINAL_27.02.17.pdf), elaborat de Centrul de Instruire în Domeniul Sănătății Reproductive în 2016, accesul fizic dificil în instituțiile medicale pentru persoanele cu dizabilități ale aparatului locomotor, lipsa rampelor instalate conform cerințelor, lipsa ascensorului până la etajul unde se află cabinetul medicului de familie/ginecologului, etc., reprezintă bariere de acces, menționate de peste o jumătate din beneficiari.

O treime din femei și membri de familie consideră că atitudinea lucrătorilor medicali la adresarea persoanelor cu dizabilități pentru serviciile de SSR este neprietenoasă și acuzativă și aceasta este bariera majoră de acces a serviciilor medicale. În opinia majorității femeilor intervievate, pentru a ridica nivelul de adresabilitate, prestatorul de servicii medicale trebuie să fie tolerant, de încredere, înțelegător, competent în acest domeniu, să ofere consiliere eficientă, să găsească cele mai potrivite soluții și/sau să refere persoana către alți medici, la necesitate.

În timpul evaluării din cadrul „Raportului de analiză situațională a problemelor cu care se confruntă femeile și fetele cu dizabilități ale aparatului locomotor din Moldova”, au fost relatate cazuri concrete de încălcare a DSR ale persoanelor cu dizabilități:

• Femeilor intervievate le-a fost sugerat să nu planifice sarcina sau nașterea din cauza dizabilității. ,,Recomandările” de așa gen, în majoritatea cazurilor vin din partea medicului ginecolog sau medicului de familie;
• Medicul de familie a refuzat să ofere îndreptare la ginecolog, motivând că femeia cu dizabilitate nu are nevoie de această vizită;
• Medicul a sugerat unei femei cu dizabilități să întrerupă sarcina pe motiv de dizabilitate, argumentând că ulterior nu va avea cine să aibă grijă de copil;
• În timpul vizitei la ginecolog, acesta a refuzat să ia frotiul femeii, din motiv că nu este obligat să o ajute să urce pe fotoliul ginecologic, care nu este adaptat pentru femeile cu dizabilități ale aparatului locomotor etc.

Printre recomandările din partea respondenților pentru ameliorarea respectării DSR au fost necesitatea medicilor de a cunoaște subtilitățile de consiliere ale pacienților cu dizabilități, mai ales când e vorba de prescrierea contraceptivelor, indicațiile și contraindicațiile în funcție de tipul de dizabilitate, oferirea gratuită sau contra plată. Printre recomandări a figurat și dotarea instituțiilor medicale cu echipament medical adaptat nevoilor persoanelor cu dizabilități, fortificarea rolului școlii în educarea tinerilor în sănătatea sexuală și reproductivă, dar și educarea și sensibilizarea societății despre DSR ale persoanelor cu dizabilități, prin mediatizarea istoriilor de succes.

Proiect susținut de către Ambasada Finlandei. Informațiile prezentate nu reprezintă opiniile Ambasadei Finlandei. Coaching-ul este oferit de experții de la HomoDiversus și Media Center. 

Sursa: motivatie.md

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt! 

La data de 15 mai 2022 în Republica Moldova a fost marcată Ziua Internațională a Familiei. Această zi are rolul de a promova valorile majore ale familiei precum dragostea, respectul, egalitatea, parteneriatul, prevenirea/combaterea violenţei în familie și a discriminării. În acest context, am realizat o serie de interviuri cu mai multe persoane cu dizabilități, care au creat familie sau/și au născut copii. Recent am avut ocazia să discut cu o tânără din RM, soțul căreia este utilizator de scaun rulant. Ea m-a rugat să păstrez numele lor în anonimat.

În opinia ta, cât de respectat în Moldova este dreptul la familie și la sănătatea sexual-reproductivă al persoanelor cu dizabilități?

Avem o problemă în RM cu calitatea serviciilor medicale prestate de stat. Noi cu soțul ne dorim copii și ne-am consultat cu mai mulți specialiști din sectorul medical privat, fiindcă acolo noi nu simțim discriminarea. Cred că sunt mulți medici buni și în instituții de stat, doar că ei au rămas în urmă ca mentalitate. Deși o problemă aparte rămâne a fi accesibilitatea instituțiilor de stat, problema cea mai mare, în opinia mea, este modul de abordare al medicilor. Soțul meu este în scaun rulant și când medicul lui de familie pentru prima dată l-a văzut, ea era șocată și adresa întrebări mie, nu lui direct, iar soțul era descurajat de acest medic ca să aibă copii, fiindcă are diagnoză.

Cum a fost acceptat soțul tău de către familia ta?

Am o familie mare și unită, în care e obișnuit ca fiecare membru nou să fie primit cu brațele deschise. Am avut noroc de un tată cu viziuni progresive. Avea printre prieteni și persoane din comunitatea LGBT. Datorită părinților mei am învățat ce înseamnă diversitatea din copilărie. În plus, tatăl meu era un om mărinimos. El m-a învățat să iubesc cu adevărat oamenii din jur, să pun valoare pe suflet nu pe partea materială.

Dacă s-ar găsi persoane care ar vorbi urât despre soțul meu, aceste cuvinte nu ar avea pentru mine nici o valoare. Dacă cineva din cuplu, cu sau fără dizabilități, are dubii și se întreabă ce va spune restul oamenilor despre partenerul său, asta înseamnă că relația nu este sănătoasă. Ori accepți în totalitate omul de lângă tine ori nu-l accepți. Aici nu există mijloc de aur.

Cum a fost pentru tine această acceptare?

Mi-am acceptat soțul în totalitate și, de multe ori, chiar uit că are dizabilitate. În special asta se manifestă atunci când el urcă la volan, iar eu mă așez lângă el și-mi amintesc că afară a rămas scaunul rulant pe care am uitat să-l pun în portbagaj. Cred că mulți oameni, care pentru prima oară îl văd pe soțul meu, nu se așteaptă că el să fie atât de muncitor și desinestătător. După ce îl cunosc mai bine, ei tot uită că el are scaun rulant.

Cum de obicei decurge comunicarea voastră cu medicii?

Un medic-androlog ne-a întrebat: „Dar cum voi faceți dragoste?”. De fapt, nu cred că e o mare diferență la noi cu alte cupluri, fiindcă soțul are mâni puternice și, chiar dacă el nu merge, noi putem experimenta mai multe poziții. Noi suntem foarte deschiși cu medicii, care ne adresează astfel de întrebări, pentru a înțelege mai bine lucrurile din punct de vedere profesional, iar întrebarea nu are la bază vreun stereotip.

Pe plan intim, de exemplu, noi cu soțul ne-am apropiat destul de repede. Cred că s-a întâmplat din a 3-a sau a 4-a întâlnire. Nu am avut în capul meu nici o barieră legată de dizabilitate și l-am perceput ca pe un bărbat integru în toate sensurile, fiindcă știam că dacă ceva nu va merge, el îmi va spune și viceversa.

Care este nivelul de accesibilitate în RM?

Casa în care locuim este total accesibilă pentru soț. El are acces la orice obiect din casă, oricând ar avea nevoie. Una din probleme este că, atunci când plecăm la odihnă, suntem foarte limitați în alegerea destinației, mai ales în Moldova. Chiar dacă la noi în țară se dezvoltă turismul, avem încă un nivel de accesibilitate foarte mic. Dacă un membru al familiei este în scaun rulant, deja nu ne putem permite odihnă cu buget redus, fiindcă avem nevoie de condiții. Dizabilitatea nu ne crează atât de multe provocări, cât o face mediul inaccesibil.

De la ce crezi că ar trebui să începem schimbarea?

Cred că generația nouă de copii este foarte diferită de părinții săi. Dacă cu 5-6 ani în urmă atunci când copiii arătau pe soțul meu cu degetul, părinții le spuneau „Pe nene îl dor picioarele”, acum observ că viziunea societății se schimbă. Asta cred că se datorează faptului că cetățenii noștri pleacă peste hotare și acolo își schimbă percepția. În prezent, copiii deja reacționează altfel. Ei zâmbesc și se apropie de soț, pun mâna pe scaunul lui rulant. Soțul îi întinde mâna și îi explică de ce are nevoie de scaunul rulant.

Schimbarea va fi eficientă atunci când părinții corect vor transmite mesajul copiilor săi. Dacă îi spui copilului „Nu te uita la nenea” sau „Oh, cred că îl doare piciorușul”, la copil în mod automat ar putea să apară sentimentul de jale, frică și i se întipărește stereotipul că persoanele cu dizabilități sunt în suferință. În plus, cred că ar trebui să începem abordarea acestei teme încă din școală.

Dumitru Russu, consilier juridic la Promo-LEX: „Situația acestui cuplu, care s-a adresat la medicul de familie, este un semnal de alarmă pentru noi ca societate, ca să integrăm persoanele cu dizabilități la toate nivelurile, începând cu grădinița și școala. Izolarea/ascunderea persoanelor cu dizabilități de ochii lumii duce la faptul că prestatorii de servicii nu știu cum corect să comunice cu aceste persoane, ceea ce ulterior duce la discriminarea pe criteriu de dizabilitate în acces la servicii medicale. Statul și organele statului, care prestează servicii publice, trebuie să garanteze accesul și calitatea serviciul legate de dreptul la sănătatea sexual-reproductivă, la viața privată și de familie în acest context tuturor persoanelor. Medicul ar trebui doar să aducă la cunoștința persoanei toate riscurile legate de sănătatea persoanei, însă decizia finală o ia doar cuplul în cauză.

Recomand insistent pentru oricare persoane care nimeresc în situații de acest gen să nu le fie frică să înregistreze în format audio/video discuția cu medicul și să depună o plângere la Consiliul pentru Prevenirea şi Eliminarea Discriminării şi Asigurarea Egalităţii, conștientizând faptul că vor putea să se ciocnească cu asemenea situație în mod repetat în viitor. Dacă nu vom depune efort în a arăta inegalitățile cu care ne ciocnim, lucrurile nu se vor schimba în societatea noastră”.

În ceea ce ține de cadrul legal și actele normative de nivel național și internațional privind drepturile sexual-reproductive, le puteți găsi aici (https://cidsr.md/ro/drepturi-sexuale-si-reproductive/cadrul-legal/).

Experiența mea personală

„Sunt din Republica Moldova, dar îmi imaginez că nu doar în țara mea, dar și în țara ta, și a ta (arăt în sală către diferiți oameni), femeile cu dizabilități se respectă pe sine. Ele nu sunt arătate cu degetul, atunci când merg pe stradă, iar dacă se țin de mână cu omul iubit – nu sunt întrebate dacă acesta este fratele lor. Nimeni niciodată nu le oferă cu insistență bani, atunci când refuză clar acest lucru. Iar dacă femeia cu dizabilități dorește să nască un copil, nu este întrebată de medic „Cum o să ai grijă de el?” sau „Nu te temi că va fi la fel ca tine?” – anume așa au început cele mai emoționante trei minute din viața mea, atunci când am fost vorbitoare la unul dintre cele mai importante evenimente în domeniul populației și dezvoltării – Summitul ICPD25 (Conferința Internațională pentru Populație și Dezvoltare) din orașul Nairobi, Kenya.

Evenimentul a reunit mii de oameni din întreaga lume, lideri activi ai comunității, care au venit cu mesaje inspiraționale și peste 1.200 de angajamente din partea a 170 de țări, de a  crea un viitor mai bun pentru următorii 10 ani. La eveniment am împărtășit propria experiență, dar și stereotipurile, provocările cu care se confruntă zilnic mii de alte femei cu dizabilități din RM.

Discursul integral îl găsiți aici: https://botanvictoria.wordpress.com/2019/11/26/relaxeaza-te-si-lasa-stereotipurile-dupa-usa/

Dr. Galina Leșco este medic obstetrician-ginecolog de categorie superioară. Ea este fondatoarea Asociației Obștești „Sănătate pentru Tineri” și conduce unul dintre primele Centre de Sănătate Prietenoase Tinerilor din țară „Neovita” din Chișinău, care este în prezent Centrul de Resurse la nivel național în serviciile de sănătate prietenoase tinerilor.

Specialista lucrează de mulți ani ca medic ginecolog și spune că domeniul sexualității în general la noi în țară e o temă tabu, mai ales dacă vorbim despre persoanele cu dizabilități.

Dna Galina, care este specificul comunicării medicului cu o persoană cu dizabilități?

Cred că medicul ar trebui să-și clarifice propriile atitudini față de aceste persoane, să se documenteze bine până la consultație privind particularitățile specifice pentru fiecare dizabilitate sau chiar să treacă o instruire privind specificul comunicării cu persoanele cu dizabilități. Când medicul e suficient de bine pregătit psihologic și informațional, el va acționa profesionist.

Ce ați învățat din propria experiență de comunicare cu persoanele cu dizabilități, pe care le-ați consultat?

Este foarte important să tratăm persoanele cu dizabilități cu respect și demnitate, nu cu milă. Ele sunt puternice și merită să fie abordate la egal cu ceilalți. La examene medicale, eu de obicei întreb pe acești pacienți cu ce le pot ajuta și, dacă e nevoie, mă implic cu suport la urcarea lor pe fotoliul ginecologic. De regulă, fiecare om își dorește să fie cât mai autonom în viață. Dacă persoana este cu dizabilitate de auz, noi fie că identificăm o altă persoană care ne va ajuta cu traducerea, fie folosim scrisul pentru a comunica. Dacă ni se adresează o persoană cu dizabilitate psiho-socială și intelectuală, este foarte important să luăm în considerare și opinia acestei persoane și să o tratăm ca pe o persoană integră, chiar dacă are unele limitări în capacitatea de înțelegere a mesajului și de luare a deciziei. Nici o examinare medicală nu ar trebui să aibă loc contra voinței persoanei. Discuția noastră e bine ca s-o construim într-un limbaj simplu, pe înțelesul persoanei. Uneori și imaginile pot ajuta în comunicarea cu astfel de pacienți.

Cum ar trebui să comunice părinții cu copiii săi adolescenți la tema respectivă, mai ales dacă aceștia sunt cu dizabilități? 

Totul depinde de tipul dizabilității și în ce măsură sunt afectate capacitățile cognitive ale adolescentului. Noi am elaborat un curs incluziv pentru adolescenți, unde sunt implicați și părinții acestora. Este bine ca părinții să le vorbeacă cât mai devreme copiilor săi despre granițele corpului, despre igienă, cine poate să te atingă și cine nu, despre masturbare și tot așa. Sexualitatea este o parte firească și importantă din viața omului, inclusiv a persoanelor cu dizabilități. Fiecare persoană are dreptul să-și manifeste într-un mod sănătos și sigur sexualitatea, ca să nu fie vreodată manipulat și supus abuzului sexual.

Pentru a schimba atitudinea și comportamentul societății față de persoanele cu dizabilități, inclusiv în rândul furnizorilor de servicii de sănătate a reproducerii, dar și a factorilor de decizie, Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova a lansat în acest an proiectul „Acces pentru toți la servicii incluzive de sănătate sexuală și reproductivă”. Acesta va contribui la dezvoltarea modelelor de îmbunătățire a calității și accesului la serviciile de sănătate sexuală și reproductivă pentru persoanele cu dizabilități din raioanele Soroca și Cahul.

În cadrul vizitei de lucru în teritoriu, Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova a semnat Memorandumul de colaborare cu reprezentanții Direcției Asistență Socială din Soroca. Scopul acestei acțiuni constă în unificarea eforturilor din partea factorilor de decizie și ai societății civile în vederea asigurării accesului pentru toți la servicii incluzive de sănătate sexuală și reproductivă.

„Prin intermediul acestui proiect ne dorim ca reprezentanții autorităților publice de toate nivelurile să înțeleagă că accesul persoanelor cu dizabilități la serviciile de sănătate a reproducerii este o problemă în Republica Moldova și să realizeze că sunt necesare măsuri specifice și urgente în acest domeniu. De asemenea, ne dorim să sporim gradul de conștientizare a oamenilor cu privire la drepturile egale pentru toți și să schimbăm atitudinile și comportamentul față de persoanele cu dizabilități” spune Ludmila Iachim, directoarea executivă a Asociației „MOTIVAȚIE” din Moldova.

Pentru a promova dreptul persoanelor cu dizabilități la serviciile incluzive de sănătate sexuală și reproductivă din Cahul și Soroca, Echipa Asociației „MOTIVAȚIE” din Moldova organizat la Centrul medicilor de familie din or. Cahul simularea unei consultații medicale cu participarea unei persoane cu dizabilități, utilizatoare de scaun rulant, pentru a identifica problemele și obstacolele pe care aceasta le întâlnește pe parcursul procesului de adresare la medic.

„Medicul de familie cu care am discutat în or. Cahul a avut experiență de lucru cu persoane cu diferite necesități, incluziv cu dizabilitate psiho-socială. În ceea ce privește accesibilitatea Centrului medicilor de familie din or. Cahul, am constatat că rampa de la spital este parțial accesibilă, fiindcă lipsește cea de-a doua bară de suport, iar unghiul de înclinație este prea mare – a menționat Liuba Țîu, participantă la această simulare”.

Conform materialului informativ „Am drept egal la familie și copii”, elaborat de Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova în cadrul proiectului sus-menționat, accesul egal la sănătatea sexuală și reproductivă reprezintă accesul liber la instituții medicale, pentru a beneficia de servicii de calitate și comportamentul non-violent și non-discriminatoriu din partea societății, inclusiv a familei, a personalului medical, privind dreptul la sănătatea reproductivă a persoanelor cu dizabilități. În acest material găsiți informații utile unde să vă adresați dacă drepturile voatre sau a celor dragi la sănătatea sexual-reproductivă au fost încălcate și care pot fi sursele de încredere în domeniul dat.

Mai multe informații găsiți pe:

https://motivatie.md/media/Publicatii/Carti_brosuri_rapoarte_analiza/Brosura_in_SDC.pdf

Proiect susținut de către Ambasada Finlandei. Informațiile prezentate nu reprezintă opiniile Ambasadei Finlandei. Coaching-ul este oferit de experții de la HomoDiversus și Media Center.

Fiecare angajat are dreptul la egalitate de tratament/atitudine la locul de muncă, începând cu prima etapă – recrutarea și pe parcursul desfășurării întregii activități – condițiile de muncă, promovarea, remunerarea, dezvoltare profesională, concediu. 

Ce este discriminarea la locul de  muncă?

Discriminarea la locul de muncă se referă la o atitudine/abordare diferită, care defavorizează o persoană sau un grup, în comparație cu o altă persoană sau un grup, în situații similare sau în același context. 

Când poate să apară discriminarea?

• la stabilirea și modificarea condițiilor de muncă; 
• în momentul stabilirii salariului;
• la conturarea sarcinilor de serviciu și a responsabilităților;
• atunci când se fac selecții pentru programe de formare și dezvoltare profesională; 
• la promovare. 
• La una dintre etapele recrutării și selecției

Cele mai des întâlnite motive ale discriminării la locul de muncă

• gen (concediu parental, promovare, remunerare)

• origine rasială sau etnică

• religie sau convingeri

• handicap

• vârstă

• orientare sexuală

Tipuri de discriminare la locul de muncă

Discriminarea directă se manifestă în cazul în care angajatorul aplică un tratament incorect asupra unui membru al echipei, pe baza unuia din motive menționate mai sus. Angajatorul ar putea să refuze să angajeze sau să promoveze o persoană, din motiv că aceasta face parte dintr-o minoritate etnică sau are alte convingeri religioase.

Discriminarea indirectă se observă atunci când o practică, politică sau normă care se aplică tuturor are un efect negativ asupra unui anumit grup de persoane sau asupra unei persoane. Caracteristic discriminării indirecte este faptul că acele norme menționate mai sus, care aparent au un caracter neutru și care se aplică tuturor din echipă, dezavantajează o anumită persoană.

Hărțuirea este una dintre formele des întâlnite ale discriminării, fiind caracterizată printr-un un comportament agresiv, ostil și intimidant față de o persoană / grup de persoane. În asemenea condiții, persoanei hărțuite i se creează un mediu de lucru stresant. Un exemplu ar fi atunci când superiorul sau alți angajați fac mereu glume cu tentă discriminatorie, în raport cu o persoană care are o altă etnie, de exemplu romă. 

Victimizarea are loc atunci când supervizorii sau colegii exercită măsuri de constrângere asupra unei persoane care a depus o plângere privind un caz de discriminare. Acest lucru se întâmplă, de exemplu, când o persoană a fost concediată sau nu a fost promovată, ca urmare a faptului că a depus o plângere împotriva superiorului său.

Forme de discriminare la locul de muncă, apărute recent

mobbing-ul – hărţuirea psihologică la locul de muncă, manifestată prin izolare, ignorare completă, atac la persoană, umilire, discreditare, ridiculizare, critici nefondate etc.,În asemenea situație,  angajatul hărţuit psihologic va accepta condiţiile incorecte, nedemne de lucru și salarizare;

bullying-ul – la locul de muncă, reprezintă un comportament abuziv, repetitiv și persistent, manifestat de o persoana aflată într-o poziție mai înaltă, mai favorabilă decât victima. 

Dacă am atins subiectul locurilor de muncă, îți amintim o dată în plus că în cazul în care ești în căutarea unui job, îți vine în ajutor platforma delucru.md, unde găsești  o varietate largă de locuri de muncă după categorii (cum ar fi: IT, marketing, vânzări, transport și logistică etc). 

În cazul în care vă doriți un contor de căutare mai restrâns, în conformitate cu orașul în care vă doriți să obțineți un job, companie sau alt criteriu, vă recomandăm să căutați: locuri de muncă după profesii, locuri de muncă după orașe, locuri de muncă după companii. În acest sens, menționăm că persoanele de  la resurse umane/managerii, trebuie să acorde o atenție deosebită, atunci când completează și plasează anunțurile de angajare, astfel încât utilizatorul să poată găsi ușor un anunț sau altul. 

De o importanță majoră este starea de bine a angajatului, atât pentru productivitatea muncii, cât și pentru un mediu plăcut la locul de muncă . În cazul în care ați fost ținta unui act de discriminare sau unul dintre colegi este marginalizat, luați în considerare că vă puteți adresa la „Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității” sau ulterior în Instanța de judecată. 

Indiferent de job-ul pe care îl ai, de circumstanțele și tipul de discriminare, este absolut important să ții cont de faptul că discriminarea la locul de muncă este o anormalitate, iar orice manifestare de asemenea caracter trebuie să fie oprită prin luare de măsuri și o atitudine corespunzătoare. 

Un accident rutier soldat cu decesul unei persoane s-a produs miercuri, 29 iunie, în apropierea satului Iordanovca din raionul Basarabeasca. Victima este un tânăr de 26 de ani, ofițer de sector din cadrul Inspectoratului de Poliție Basarabeasca.

În urma unui accident rutier în apropierea satului Iordanovca din raionul Basarabeasca, ofițer de sector al Inspectoratului de Poliţie Basarabeasca, Vladislav Samoil, a decedat, la doar 26 de ani. Accidentul a avut loc miercuri, 29 iunie.
Inspectoratul de Politie Basarabeasca relatează că tânărul era pasager într-un automobil implicat în accident.

Vladislav și-a început cariera profesională în forțele de ordine în anul 2020.

În legătură cu incidentul, Inspectoratul General de Poliție, Inspectoratul de Poliție Basarabeasca și Politia de Frontiera au transmis rudelor și prietenilor lui condoleanțe.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!