Categorii
În Moldova Social

DOC Remunerare egală pentru femei și bărbați. Proiectul de lege, aprobat de Comisia de profil

Comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie a aprobat pe 9 februarie inițiativa legislativă privind transparentizarea sistemului de salarizare și asigurarea egalității de remunerare între salariați, indiferent de gen, pentru o muncă de valoare egală. Inițiativa a fost lansată de deputata PAS Doina Gherman.

Proiectul vizează modificarea Codului muncii, a Legii cu privire la asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați și a Legii cu privire la asigurarea egalității.

Se propune definirea principiului de plată egală pentru muncă de valoare egală între femei și bărbați,  prin introducerea, în Legea cu privire la asigurarea egalității, a noțiunilor de remunerare, muncă egală și muncă de valoare egală.

Angajații vor avea posibilitatea de a solicita și obține informații cu privire la nivelurile de remunerare, în funcție de gen, pentru prestarea muncii egale sau muncii de valoare egală.

La rândul lor,  angajatorii vor avea obligația să informeze salariații sau reprezentanții lor, cel puțin o dată la doi ani, despre remunerația medie pe categorii de salariați sau de funcții, segregată în funcție de gen.

Proiectul urmărește transpunerea, în legislația națională, a angajamentelor asumate de țara noastră prin Acordul de asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană,  în domeniul asigurării egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în câmpul muncii și remunerare egală.

Proiectul va fi supus examinării în plenul Parlamentului.

Sursa: newsmaker.md

Categorii
În Moldova Politică

Negruța, după ce Gazprom a acuzat Chișinăul de „abordare unilaterală”. „Un audit independent este în interesul tuturor”

Și Veaceslav Negruța, membru în Consiliul de administrație al Moldovagaz, a venit cu o reacție după ce Gazprom a acuzat Chișinăul de „abordare unilaterală”, în privința efectuării unui audit al datoriilor acumulate de Moldovagaz. Într-un mesaj pe Facebook, Negruța a menționat că Gazprom a convocat unilateral ședința Consiliului de observatori, programată pentru 2 februarie.

Totodată, pentru a nu admite contradicții cu cadrul legal și normativ de care se conduce „partea moldovenească” în efectuarea unui audit independent, precum și pentru a evita aprobarea unilaterală de către acționarul majoritar a unor decizii „contrare unor înțelegeri anterioare între acționari, s-a decis neprezentarea în ședința”din 2 februarie.

„Acționarul majoritar a convocat unilateral, pentru data de 2 februarie 2022, o ședință a Consiliului de Observatori pentru aprobarea documentației de organizare a auditului datoriilor, contrar prevederilor p. 5 din Protocol, care prevede coordonarea de către Consiliu doar a raportului final de audit, efectuarea procesului de audit fiind în competența „părții moldovenești”.

Pentru a evita aprobarea unilaterală de către acționarul majoritar a unor decizii contrare unor înțelegeri anterioare între acționari, precum și pentru a nu admite contradicții cu cadrul legal și normativ de care se conduce „partea moldovenească”/Guvernul Republicii Moldova în efectuarea unui audit independent, s-a decis neprezentarea în ședința din 2 februarie, respectiv neadmiterea cvorumului necesar acționarului majoritar pentru astfel de decizii”, a scris Negruța într-o postare pe Facebook.

În opinia lui Veaceslav Negruța, un audit independent al datoriilor și penalităților pretinse între cei doi agenți economici este în interesul tuturor, inclusiv „Gazprom” și „Moldovagaz”.

Marți, 8 februarie, reprezentanții Gazprom au emis un comunicat de presă în care au anunțat că ședința Consiliului de Supraveghere al SA „Moldovagaz” programată pentru 2 februarie, în cadrul căreia umau a fi discutate modul de auditare a datoriei Moldovagaz către Gazprom pentru gazele furnizate, nu a avut loc din cauza absenței reprezentanților Guvernului Republicii Moldova. Potrivit Gazprom, Consiliul de Supraveghere ar fi trebui să convină asupra abordărilor de auditare a datoriei companiei față de Grupul Gazprom pentru gazele furnizate consumatorilor de pe malul drept al Nistrului, prevăzute de Protocolul de negocieri privind soluționarea problemelor problematice din industria gazelor din 29 octombrie 2021.

De asemenea, gigantul rus Gazprom a criticat „abordarea unilaterală” a Chișinăului de a organiza un audit al datoriilor Moldovagaz. Potrivit companiei din Federația Rusă, aceasta contravine înțelegerii dintre cele două părți, în octombrie 2021, la Sankt Petersburg. Gazprom a mai subliniat că „abordarea unilaterală a părții moldovenești în privința condițiilor licitației pentru serviciile de audit nu pot garanta un audit obiectiv și transparent al datoriilor „Moldovagaz” pentru gazul livrat consumatorilor din R. Moldova”.

Astfel, „Gazprom” avertizează că s-ar putea ca rezultatul auditului pe care urmează să îl facă Republica Moldova să nu fie aprobat de Consiliul de Observatori al „Moldovagaz”.

Agenția Proprietăți Publice (APP) a anunțat la sfârșitul lunii ianuarie despre inițierea procedurii de achiziție a serviciilor de audit a datoriei Moldovagaz către Gazprom. Agenția Proprietății Publice a pregătit documentația de atribuire aferentă procedurii de achiziție publică privind achiziționarea serviciilor de audit a datoriei SA „Moldovagaz” față de SA „Gazprom” și SRL „Factoring Finance” pentru gazele livrate consumatorilor de pe partea dreaptă a Nistrului.

Anunțul de intenție și caietul de sarcini a fost expediat Agenției de Achiziții Publice pentru a fi publicat în Buletinul de Achiziții Publice și Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Guvernul a dispus efectuarea unui audit independent privind datoria S.A. Moldovagaz față de S.A. Gazprom și compania Factoring-Finance pentru gazele livrate consumatorilor de pe malul drept al Nistrului la sfârșitul anului trecut.

Miercuri, 26 ianuarie, presa de la Chișinău scria că furnizorul rus Gazprom se opune unui audit al datoriilor Moldovagaz, așa cum era prevăzut în protocolul semnat dintre vicepremierul Andrei Spînu și șeful concernului rus, Alexei Miller.

Potrivit unei scrisori, care a intrat în posesia reprezentanților presei de la Chișinău, Gazprom nu ar agrea ideea unui audit extern la Moldovagaz.

Sursa:tv8.md

Categorii
În lume În Moldova Politică

Zelenski a numit un reprezentant special al Ucrainei pentru reglementarea diferendului transnistrean

Liderul de la Kiev Vladimir Zelenski a numit un reprezentant special al Ucrainei pentru reglementarea diferendului transnistrean. Este vorba despre Iurii Klimenko, potrivit serviciului de presă al Administrației Prezidențiale din țara vecină. 

Iurii Klimenko a lucrat în ambasada Ucrainei din țările Benelux și din SUA. În perioada anilor 2005-2006 a fost consul general al Ucrainei la Salonic (Grecia), iar între 2006-2020 a fost consul general al Ucrainei la Barcelona (Spania).

Între 2011-2013 Klimenko a fost șef-adjunct al Direcției relații internaționale din cadrul Administrației Prezidențiale de la Kiev.

Din 11 octombrie 2013 până pe 6 aprilie 2021 a fost reprezentant permanent al Ucrainei la ONU și alte organizații internaționale de la Geneva.

Sursa: newsmaker.md

Categorii
În Moldova Politică

Sondaj: Raiting-ul lui Ilan Șor continuă să crească, iar Maia Sandu pierde din încrederea cetățenilor

Președintele Maia Sandu se pare că pierde din încrederea cetățenilor, care îi creditează mai mult pe unii lideri politici de opoziție, precum Ilan Șor și Ion Ceban. Cel puțin, asta arată datele unui sondaj de opinie realizat de CBS Research, la comanda IDIS Viitorul și ISPRI din România. Potrivit cercetării, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în Legislativ ar accede formațiunile politice care se află deja acolo.

Potrivit cercetării, la întrebarea “câtă încredere aveți în următoarele personalități politice?”, 29,3% dintre respondenți spun că au ”oarecare încredere” în primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban. Liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, cu 21,9% îi devansează pe fostul președinte Igor Dodon, care a acumulat 21,4% și pe actualul șef de stat Maia Sandu, în care au oarecaare încredere 20,7% dintre persoanele care au răspuns la această întrebare.

Totodată, la aceeași întrebare, 17% dintre respondenți au declarat că au “foarte multă încredere” în fostul șef de stat Igor Dodon. Pe locul doi, la mică diferență s-a clasat președintele țării Maia Sandu. Urmează primarul capitalei Ion Ceban, cu aproape 15% și președintele Partidului “ȘOR” în care au “foarte multă încredere” 9,1% dintre cei care au participat la sondaj.

 

La scurt timp, deputatul PAS Marian Radu a reacționat la rezultatele sondajului. Acesta a scris pe Facebook că

RADU MARIAN, deputat PAS: „Știm că ceea ce facem deranjează multe interese, înțelegem că facem greșeli pe drum, dar miza e să schimbăm lucrurile în țară spre binele cetățenilor”.

Același sondaj arată că dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, 40 la sută din totalul celor deciși ar vota cu Blocul Comuniștilor și Socialiștilor. 36% și-ar da votul pentru Partidul Acțiune și Solidaritate, iar aproape 13 la sută din respondenți ar bifa în dreptul Partidului ”ȘOR”. Alte formațiuni politice nu ar trece pragul electoral.

 

De asemenea, respondenții au fost rugați să răspundă la întrebarea „cum trăiesc oamenii în Republica Moldova, comparativ cu doi ani în urmă?”. Peste 41% au spus că trăiesc mult mai rău, iar peste 38 au declarat că mai rău. Doar puțin peste 13 la sută dintre cei intervievați consideră că moldovenii trăiesc mai bine.

Totodată, 65 la sută dintre cetățeni consideră că direcția în care se îndreaptă țara noastră în 2022 este una greșită.

Cercetarea a fost realizat în perioada 25 ianuarie – 5 februarie 2022 pe un eșantion de 1134 de persoane. Marja de eroare este de 3%.

Sursa: tv6.md

Categorii
În Moldova Politică

Grosu, despre scăderea ratingului PAS în sondaje: „Când oamenii vor vedea efectul, o să dea o apreciere”

Președintele Parlamentului Igor Grosu a comentat rezultatele sondajului publicat astăzi de IDIS „Viitorul”, care arată o scădere a simpatiei cetățenilor în Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și a încrederii în președinta țării, Maia Sandu. În cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă, speakerul Legislativului a menționat că cetățenii vor da o apreciere a acțiunilor partidului de guvernare după ce efectele reformelor se vor face simțite.

„Mă gândeam că o să mă întrebați de sondaj. Eu spun așa: când te afli la guvernare, într-o perioadă foarte complicată, cum este criza gazelor, criza prețurilor, ș.a.m.d. ar fi cinic pentru un partid de guvernare să se îngrijească în primul rând de ratingul din sondaje. Atunci când ești la începutul guvernării, în special, te apuci de treabă. Cu riscurile de a nu plăcea cuiva, unor lideri de opinie. Opoziției Doamne ferește să placi, că asta înseamnă că ceva nu e în regulă, unor mijloace de informare în masă… Nu e timpul să te uiți de fiecare dată în oglindă ca să vezi dacă stă bine coafura. Trebuie să răsufleci mânecile și să te apuci de treabă. Ulterior, când oamenii vor vedea efectul, o să dea o apreciere”, a declarat Grosu.

Igor Grosu s-a referit și la numirile în funcții publice, care provoacă uneori critici.

„Evident, vor fi dintre cei care nu s-au regăsit în funcții publice sau au avut niște așteptări, și-au imaginat într-un fel sau altul o reformă… Noi vedem lucrurile în felul nostru și credem că trebuie de procedat așa cum am spus de fiecare dată: consecvent ne asumăm oamenii pe care îi promovăm în anumite funcții. O să greșim – o să recunoaștem greșelile”, a menționat președintele Parlamentului.

***

Amintim că un sondaj publicat pe 8 ianuarie și realizat de Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ioan I.C. Brătianu” al Academiei Române, în parteneriat cu Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” din Chișinău, arată că, dacă duminica viitoare în Republica Moldova s-ar organiza alegeri parlamentare, 25,2% din respondenți ar vota cu Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor. Alți 22,7% din respondenți ar vota cu Partidul Acțiune și Solidaritate, iar 8,1% și-ar da votul pentru Partidul Șor. Alte formațiuni politice nu ar trece pragul electoral.

Iar la întrebarea deschisă „numiți personalitatea politică în care aveți cea mai mare încredere”, 16,6% dintre respondenți au numit-o pe președinta țării, Maia Sandu. Ea este urmată de către președintele de onoare al PSRM Igor Dodon – 10,3%. La distanță mare de primii doi s-a clasat deputatul cercetat penal Ilan Șor – 2,1%. În liderul PCRM, deputatul Vladimir Voronin și în primarul de Chișinău Ion Ceban au încredere – 1,7% dintre participanții la sondaj.

De menționat că și-au amintit de președintele Parlamentului Igor Grosu la capitolul încredere doar 0,6% dintre respondenți, iar de premierul Natalia Gavrilița – 0,3%.

Datele arată un rezultat diferit atunci când cetățenii au fost rugați să dea apreciere într-un spectru mai larg al capitolului „încredere”.

Astfel, de această dată, lider al clasamentului s-a dovedit a fi primarul capitalei Ion Ceban. Au încredere în edil 44% dintre respondenți. La fel, edilul are cel mai mic rating negativ – 39,6%.

Ex-președintele țării Igor Dodon se bucură de încrederea a 38,4% dintre respondenți, însă rating-ul său negativ constituie 58,4%.

În Maia Sandu în acest caz au încredere 37,6% dintre respondenți. Nu au încredere în șefa statului 59,7%.

Sursa: newsmaker.md

Categorii
În Moldova Politică

Socialiștii propun compensații de 100 lei lunar pentru pâine. Ce categorii de persoane ar fi eligibile?

Socialiștii au elaborat un proiect de lege care prevede introducerea compensației pentru majorarea prețurilor la pâine în mărime de 100 lei lunar. De acești bani ar beneficia persoanele care au pensii mai mici de 3000 lei. Anunțul a fost făcut de către deputata PSRM Tatiana Cunețchi în cadrul unui briefing, pe 8 februarie.

La același eveniment, consilierul fracțiunii parlamentare a BCS, ex-ministrul Agriculturii, Ion Perju a cerut retragerea inițiativei Ministerului Economiei care prevede anularea prevederilor Legii comerțului interior care stabilesc că 50 la sută din lungimea raftului din unitățile comerciale trebuie oferite produselor agroalimentare autohtone.

Potrivit lui Ion Perju, modificările propuse vor avea „un efect dezastruos” pentru producătorii mici și mijlocii de produse agricole.

Amintim, că la data de 1 iulie 2021, comercianții de produse alimentare, cu excepția celor din unitățile de comerț ambulant, sunt obligați să vândă produse provenite din lanțul alimentar scurt în proporție de cel puțin 50% din lungimea liniară a raftului comercial.

La data de 14 iulie curent, Guvernul, în baza Legii menționate a aprobat lista produselor alimentare provenite din lanțul alimentar scurt, care include 129 de produse.

Sursa: newsmaker.md

Categorii
În Moldova Social

(video)Imagini filmate cu camera ascunsă. Cum Doi angajați ai Poliției de Frontieră și trei angajați ai Serviciului Vamal primeau mită

Doi angajați ai Poliției de Frontieră (IGPF) și trei angajați ai Serviciului Vamal (SV) sunt documentați pentru comiterea a 64 și respectiv 26 de acțiuni de corupere.

Oamenii legii au efectuat în această dimineață 21 de percheziții în birourile de serviciu, domiciliile și mijloacele de transport a 9 angajați ai IGPF și 3 ai SV, implicați în săvîrșirea infracțiunilor de corupere activă și corupere pasivă și au reținut 3 angajați ai SV și 2 angajați ai IGPF.

Acțiunile de documentare au avut loc în perioada lunilor octombrie 2021 – februarie 2022, fiind vizați mai mulți angajați ai organelor de forță din cadrul punctului de trecere a frontierei de stat “Leușeni”. Ca rezultat al măsurilor speciale de investigație, au fost documentați 9 angajați ai IGPF al MAI, pentru comiterea a 64 de acțiuni de corupere (sumele primite variau între 10-200 euro), precum și 3 angajați ai SV al RM, pentru comiterea a 26 de acțiuni de corupere, (sumele primite variau între 50-200 euro).

Acțiunile corupționale contracarate de către SPIA și PA au fost orientate în special pe următoarele categorii de persoane și paliere:

– de la transportatorii de pasageri și colete originari din Republica Moldova care nu dețin licență pentru prestarea acestor servicii, în scopul favorizării trecerii autovehiculelor fără control vamal, sau după caz efectuarea unui control superficial al autocamioanelor și autoturismelor încărcate cu mărfuri și colete, prin aparatul de scanare cu raze X-Ray;

– de la cetățenii Republicii Moldova cu pașapoarte biometrice, pentru a le permite traversarea frontierelor spre statele europene, și respectiv, pentru a le permite deplasarea spre Republica Moldova fără a le fi aplicate sancțiuni pentru depășirea termenului de ședere în Uniunea Europeană;

– de la persoane fizice rezidente și nerezidente, pentru favorizarea trecerii frontierei de stat în contextul restricțiilor impuse de situația epidemiologică.

În cadrul perchezițiilor au fost depistate și ridicate telefoanele mobile, mijloace bănești și alte obiecte ce au importanță pentru cauza penală.

video: SPIA – Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI

sursa: newsmaker.md

Categorii
Bani În Moldova Social

Experții prognozează un an greu pentru agricultori

 

Seceta din ultimele luni și iarna fără umeditate, le dă mari bătăi de cap agricultorilor din raionul Basarabeasca. Fermierii nu au putut ara pământurile din toamnă și nu au semănat grâul și orzul de toamnă.

Gheorghe Mațcu, conducător  SRL  ELSAGO din satul Abaclia raionul Basarabeasca, susține, că din cauza vremii secetoase a fost nevoit să renunțe la  semănatul grâului de toamnă.

În raionul Basarabeasca au fost însămânțat cu grâu și orz de toamnă, doar 60 la sută din terenuri. Din 6700 de ha preconizate au fost semănate 4500 de ha, specialiștii sunt alarmați deoarece pe 2300 de ha nu a răsărit deloc semănăturile de toamnă, iar restul au răsărit doar 30%.

Categorii
Anunțuri În Moldova

Nici 800 de lei, dar nici pe gratis! Lista laboratoarelor din țară care efectuează teste PCR cu doar 300 de lei

În mai multe laboratoare din Chișinău și de pe teritoriul țării pot fi efectuate teste PCR cu tariful de 300 de lei. Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), în total există 8 astfel de laboratoare, dintre care 3 dintre ele sunt la Chișinău. Laboratoarele au program de lucru de luni până vineri, unele sunt deschise și sâmbăta. Pentru a beneficia de teste cu 300 de lei aveți nevoie de un act de identitate.

Laboratoarele din municipiul Chișinău

  1. Laboratorul virusologic al Agenției Naționale Pentru Sănătate Publică (str. Cosmescu 3) prelevă materialul biologic pentru testul PCR COVID-19, de luni până vineri în intervalul orelor 08:00-11:00, iar sâmbătă – de la ora 08:00 până la 10:00, doar cu programare prealabilă la numărul de telefon 022 729 714.
  2. Laboratorul de Diagnostic Clinic al Centrului Republican de Diagnosticare Medicala (str. Constantin Vîrnav 13) prelevă materialul biologic pentru testul PCR COVID-19 de luni până vineri, în intervalul orelor 08:00–12:00, doar cu programare prealabilă la nr. de telefon 022 888 363.
  3. Laboratorul Spitalului Dermatologie și Maladii Comunicabile (str. Costiujeni 5/1) prelevă materialul biologic pentru testul PCR COVID-19 de luni până vineri în intervalul orelor 08:00-12:00, doar cu programare prealabil la nr. de telefon 078613590.

Lista laboratoarelor din raioanele țării

  1. Secția diagnostic de laborator a CSP Comrat (str. Pobeda 26) prelevă materialul biologic pentru testul PCR COVID-19, de luni până vineri, în intervalul orelor 08:00-10:00, dar și sâmbătă, de la ora 08:00 până la 09:00, doar cu programare prealabilă la nr. de telefon 029 825 371.
  2. Secția diagnostic de laborator a CSP Edineț (str. Pușkin 16) prelevă materialul biologic pentru testul PCR COVID-19 de luni până sâmbătă, în intervalul orelor 08:00-09:30 doar cu programare prealabilă la nr. de telefon: 024 623 966.
  3. Secția diagnostic de laborator a CSP Soroca (str. Alexandru cel Bun 42) prelevă materialul biologic pentru testul PCR COVID-19 de luni până sâmbătă, în intervalul orelor 08:00–10:00, fără programare prealabilă.
  4. Secția diagnostic de laborator a CSP Cahul (str. Prospectul Republicii 20) prelevă materialul biologic pentru testul PCR COVID-19 de luni până sâmbătă, în intervalul orelor 08:00–10:00, doar cu programare prealabilă la nr. de telefon 029 922 434.
  5. Secția diagnostic de laborator a CSP Bălți (str. Ivano Franco 46) prelevă materialul biologic pentru testul PCR COVID-19 de luni până sâmbătă, în intervalul orelor 08:00-10:00, doar cu programare prealabilă la nr. de telefon 023 171 106.

sursa: realitatea.md

Categorii
În Moldova Social

Riscă până la 10 ani de închisoare pentru vătămare intenționată gravă (video)

Un bărbat în vârstă de 41 de ani,  locuitor al capitalei, a fost reținut de poliție și plasat în arest pentru 30 de zile, pentru vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.

Poliția a fost sesizată despre faptul că într-un apartament de pe  str. P. Unirii,  sectorul Buiucani, trei bărbați au fost bătuți. La fața locului  s-a deplasat grupul operativ fiind solicitat și un echipaj medical.

În cadrul investigațiilor  polițiștii au stabilit că suspectul, profitând de starea de neputință a victimelor cu vârstele de 38 , 43 și 56 de ani, le-a aplicat multiple lovituri peste diferite părți ale copului cu un obiect contondent. După care a părăsit locul comiterii infracțiunii.

Victimele în stare gravă au fost transportate la spital.

Urmare a măsurilor speciale de investigație și urmărire penală întreprinse de polițiști de comun cu procurorii Procuraturii mun. Chișinău, Oficiul Buiucani,  suspectul a fost identificat, reținut și escortat la inspectorat pentru audieri.

În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina, comunicând că anterior a avut un conflict mai vechi cu victimele. Bărbatul nu este la prima abatere de la lege,  anterior fiind judecat pentru comiterea infracțiunilor analogice.

Conform legislației în vigoare acesta riscă închisoare  de la 10 la 12 ani.

video: POLITIA RM

sursa: mesaj.md

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼