Categorii
În Basarabeasca În Moldova

(FOTO)Șapte tentative de trafic ilicit cu mărfuri la vamă. Printre bunurile depistate, electrocasnice, țigări și accesorii

Conform informației oferite de vameși, pe Aeroportul Internațional Chișinău în valiza unui pasager de 32 de ani de pe cursa aeriană Chișinău-Londra, au fost depistate 240 de pachete de țigări.

Iar un cetățean rus de 50 de ani, care venise în Moldova tot pe cale aeriană avea în valize haine și accesorii în cantități comerciale pe care nu le-ar fi declarat.

Alte trei astfel de cazuri au avut loc la vama Leușeni. Acolo au fost ridicate electrocasnice, plăci video, materiale de construcții, dar și produse chimice și de igienă. Iar la posturile vamale Otaci și Costești, vameșii au confiscat plase de pescuit, piese auto uzate, haine și alte produse de larg consum.

Toate mărfurile au fost confiscate, iar cei care au încercat să le treacă ilegal peste vamă riscă amenzi de câte 4.500 de lei.

Sursa: echipa.md 

Categorii
Bani În Moldova

Potențialul investițional al Republicii Moldova, prezentat la Moscova

Potențialul investițional și de afaceri al Republicii Moldova prezentat în cadrul misiunii de afaceri online a companiilor din sectorul agroindustrial din orașul Moscova.

Companiile din sectorul agroindustrial din capitala rusă, interesate de piața Republicii Moldova, s-au reunit în cadrul unei misiuni de afaceri, desfășurată în format online. La invitația organizatorilor, la eveniment au participat reprezentanții Biroului comercial-economic al Ambasadei și Agenției de Investiții din Moldova, precum și Reprezentanța Comercială a Federației Ruse în Republica Moldova.

În cuvîntul de salut adresat participanților evenimentului, Eugeniu Chistol, Consilierul Ambasadei pe domeniul economic, a relatat dinamica relațiilor comercial-economice bilaterale, potențialul investițional existent și aspectele competitivele a mediului de afaceri al țării noastre.

Diplomatul a invitat companiile-participante să valorifice Republica Moldova drept destinație atractivă pentru plasarea investițiilor, formarea parteneriatelor economice durabile și dezvoltarea afacerilor promițătoare.La rîndul său, Igor Ștefăneț, Șeful Direcției Investiții și Protejarea Investițiilor din cadrul Agenției de Investiții, a prezentat o descriere a potențialului investițional și de afaceri al Republicii Moldova pentru companiile-participante, subliniind deschiderea Agenției de a oferi suportul pentru potențialii investitori interesați de a ieși pe piața Republicii Moldova.

Sursa: noi.md

Categorii
Bani În Moldova

După polonezi vin şi olandezii. Încă o companie europeană va livra gaze naturale în Republica Moldova

Compania olandeză Vitol, unul dintre cei mai mari transportatori de produse petroliere din lume, a semnat, marţi un contract cu compania moldovenească Energocom privind livrarea gazelor naturale.

Agenția Proprietății Publice a anuţat că întreprinderea olandeză Vitol, unul dintre primii trei transportatori mondiali de produse petroliere, a câștigat tenderul lansat de Energocom.

Compania olandeză va livra miercuri primii un milion de metri cubi de gaze naturale Republicii Moldova.

Amintim că Energocom a semnat, luni, un contract şi cu compania poloneză PGNiG pentru o achiziție de probă de un milion de metri cubi de gaze naturale.

În paralel, Chișinăul și Moscova continuă negocierile pentru semnarea unui contract pe termen lung. Vicepremierul Andrei Spînu a declarat luni în cadrul unei conferințe de presă că negocierile cu Gazprom se vor axa pe datoria la gaze acumulată, începând cu 1994.

El a anunțat că va solicita efectuarea unui audit intern, care să confirme datoriile invocate de ruşi. Totodată, el a reiterat poziţia Guvernului de la Chişinău de a nu accepta oferta Gazpromului la preţ de piaţă.

Energocom a anunţat anterior un tender privind procurarea gazelor naturale şi a primit 7 oferte.

Sursa: anticoruptie.md 

Categorii
În Moldova Social

Federația Sindicală „Sănătatea” solicită Ministerului Sănătății demararea vaccinării cu a treia doză de ser anti-COVID a angajaților din sistemul medical

Federația Sindicală „Sănătatea” din Moldova anunță că a formulat și expediat miercuri, 27 octombrie, o solicitare în adresa Ministerului Sănătății (MS) prin care cere autorizarea și demararea cele de-a treia etapă de vaccinare împotriva COVID-19 a salariaților din instituțiile medico-sanitare, întrucât majoritatea lucrătorilor medicali au depășit termenul de 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin anti-COVID.

„Valul 4 de pandemie provoacă zilnic noi infectări a personalului din unitățile medicale și sanitare, iar vaccinarea cu doza 3 (booster) este o măsură extrem de importantă pentru menținerea bunei funcționări a sistemului de sănătate din Republica Moldova”, menționează Federația Sindicală „Sănătatea” din Moldova.

În context, Federația Sindicală menționează că vaccinarea cu a treia doză a lucrătorilor medicali este importantă pentru „buna funcționare” a sistemului de sănătate din R. Moldova.

Pe 11 mai curent, în R. Moldova a început etapa a treia de vaccinare împotriva COVID-19. Procesul de imunizare se desfășoară în cadrul centrelor de vaccinare din țară, dar și prin organizarea echipelor mobile care se vor deplasa la persoanele vârstnice, care nu au posibilitatea să se deplaseze în acest scop. Campania de vaccinare împotriva COVID-19 în R. Moldova a început pe 2 martie, curent, după ce sâmbătă, 27 februarie, la Chișinău au ajuns peste 21 de mii de doze de vaccin, donate de România prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene.

Sursa: zdg.md 

Categorii
În Moldova Social

(DOC)Fără nunți și botezuri. Din 8 noiembrie, se interzice desfășurarea evenimentelor festive

Starea de urgență în sănătate publică a fost prelungită până pe 30 noiembrie. Decizia a fost luată de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică (CNESP), pe 26 octombrie, și publicată două zile mai târziu. În context, începând cu data de 8 noiembrie, este interzisă desfășurarea oricăror evenimente private, indiferent că sunt nunți, botezuri sau mese festive.

„Se prelungește, până la 30 noiembrie 2021 inclusiv, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, starea de urgență în sănătate publică declarată prin Hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr. 61 din 9 septembrie 2021, cu posibilitatea de revizuire a termenului respectiv în funcție de evoluția situației epidemiologice la nivel național”, se arată în document.

În context, autoritățile din sănătate au anunțat că, din 8 noiembrie, „se sistează organizarea și desfășurarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese de pomenire, mese festive)”.

Până pe 8 noiembrie, organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese de pomenire, mese festive) va fi permisă cu participarea a cel mult 50 de persoane în spații interioare sau a 100 de persoane în spații exterioare, cu asigurarea în spațiul de deservire a unei suprafețe de cel puțin 2 m2 pentru fiecare vizitator/client, cu obligația ca aceștia să prezinte certificatul COVID-19.

De asemenea, la recomandarea CNESP, vacanța elevilor ar putea fi prelungită până pe 7 noiembrie în municipiile Chișinău și Bălți și  Găgăuzia, în care este stabilit pragul de alertă roșu. Recomandarea a fost făcută de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică (CNESP).

Sursa: newsmaker.md 

 

Categorii
În Moldova Politică

Cea mai bună violonistă a Moldovei, cercetată pentru tentativă de contrabandă. „Stradivariusul” era, de fapt un Guadagnini Stela Untila

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a inițiat o cauză penală pentru tentativă de contrabandă. În dosar este vizată violonista Alexandra Conunova, care urma să ajungă în Rusia. Aceasta nu ar fi declarat instrumentul muzical. Presa a scris că ar fi fost vorba despre un exemplar „Stradivarius” și ar valora 2 mln de dolari, informație care se pare că nu corespunde adevărului. Ministrul Culturii Sergiu Prodan a calificat situația creată drept „exces de zel” și a menționat că este vorba despre cea mai bună violonistă din Republica Moldova.

Incidentul a fost înregistrat pe 22 octombrie la Aeroportul Internaținal Chișinău. Mai multe surse mass media au titrat că o femeie care se îndrepta spre Federația Rusă ar fi încercat să scoată, ilegal, din țară, o vioară Stradivarius, care ar valora 2 mln de dolari.

Ministrul Culturii Sergiu Prodan a dezvăluit că este vorba despre Alexandra Conunova și s-a arătat sigur că este vorba despre o neînțelegere.

„Este o confuzie regretabilă și un exces de zel. Ministerul Culturii este în contact cu Alexandra și întreprinde toate eforturile pentru a lămuri cât mai repede posibil situația. Rog reprezentanții mass media și comentatorii de pe rețelele de socializare să se abțină de la titluri senzaționale și etichetări în raport cu una dintre cele mai bune violoniste ale Republicii Moldova. Nu avem nici un motiv să ne îndoim de faptul că Alexandra deține această vioară legal și în scurt timp dovezile de confirmare vor fi prezentate”, a menționat ministrul.

„Stradivariusul” care nu este Stradivarius

Și alți internauți au criticat dur cele întâmplate. Omul de cultură Gheorghe Erizanu a ironizat pe seama situației.

„Alexandra Conunova e cu dosar penal. Vameșii moldoveni sunt mândri de vigilența și puterea pe care o au. Republica Moldova poate exporta mere, vin, ulei, brațe de muncă ieftine, țigări & spirt prin contrabandă. Exportul de cultură nu are articol în Codul vamal. Vivaldi e un contrabandist de toamnă”, a menționat scriitorul pe blogul său.

Acesta a menționat că, de fapt, instrumentul muzical este un Giovanni Battista Guadagnini, realizat în 1785, la Turin, și este cunoscut sub numele „Ida Levin”, fiind împrumutat, în semn de respect și apreciere pentru talentul Alexandrei Conunova, de către maestrul Cedric Berger din Elveția.

PCCOCS: instrumentul muzical nu a fost declarat

Contactat de NM, purtătorul de cuvânt al PCCOCS Emil Gaitur a explicat că organele de drept au inițiat o cauză penală pentru tentativă de contrabandă, întrucât vioara nu fusese declarată.

„Instrumentul muzical nu a fost declarat de către pasageră – cetățean al Moldovei, dar a fost depistat în cadrul controlului vamal de rutină. Prin urmare, a fost pornită o cauză penală pentru tentativă de contrabandă. Potrivit materialelor dosarului, aceasta-l avea în folosință pentru activitate concertistică. Totodată, trebuie să vă comunic faptul că certificatul de evaluare al instrumentului este în proces de expertizare”, a menționat Emil Gaitur.

Sursa: newsmaker.md 

Categorii
În Basarabeasca În Moldova Social

Vindeau arme pe internet. Cumpărătorii erau persoane cu un trecut dubios

Mai multe persoane cu vârste între 20 și 28 de ani vindeau online arme neletale deținute ilegal, la prețul între 2.000 și 4.000 de lei. Suspecții riscă amendă de până la 4.500 de lei, confiscarea armelor sau, după caz, nimicirea acestora.

De asemenea, se menționează într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției, oamenii legii au stabilit că armele erau introduse pe teritoriul Republicii Moldova fără acte de vămuire, ulterior fiind plasate pe internet pentru a fi vândute.

Mai mult, potențialii cumpărători sunt persoane cu un trecut dubios sau doritori de a se evidenția pe rețelele de socializare cu scopul de a se promova în spațiul online.

Armele ridicate au fost remise pentru efectuarea expertizei balistice la Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare a IGP în vederea stabilirii parametrilor caracteristici a fiecărei arme.

Poliția precizează că legea interzice folosirea şi aplicarea în locuri publice a armelor cu aer comprimat sau cu gaze sub presiune (pneumatice).

Sursa: anticoruptie.md 

Categorii
În Moldova Social

Primul lot de 49 850 de doze de vaccin antigripal achiziționat de CNAM a ajuns la Chișinău

Primul lot de 49 850 de doze de vaccin antigripal achiziționat de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a ajuns la Chișinău şi a fost recepţionat la depozitul naţional de vaccinuri din cadrul Agenţiei Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP).

CNAM susține că a alocat peste şapte milioane de lei din fondul măsurilor de profilaxie pentru procurarea primului lot de vaccin antigripal pentru sezonul 2021-2022.

Potrivit CNAM, vaccinul este de producţie coreeană şi este omologat în R. Moldova, iar componenţa acestuia corespunde celei recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru emisfera de nord, sezonul 2021-2022.

Foto: CNAM

Dozele preparatului de profilaxie a gripei au fost aduse până la destinatar cu respectarea condiţiilor lanţului frigorific neîntrerupt, confirmat prin dispozitive speciale de înregistrare a temperaturii. Vaccinul va fi transportat în centrele de sănătate publică teritoriale, care îl vor distribui conform planurilor existente în fiecare teritoriu pentru imunizarea împotriva gripei sezoniere a persoanelor din grupurile cu risc sporit de îmbolnăvire.

Potrivit contractului de achiziţie, suma totală prevăzută în fondul măsurilor de profilaxie pentru procurarea vaccinului antigripal în anul 2021 este de peste 18 milioane de lei pentru 129 de mii de doze.

La 25 octombrie, în R. Moldova au fost confirmate de laborator două cazuri de gripă, la o femeie din raionul Ialoveni și la un băiat din Soroca.

Sursa: zdg.md 

Categorii
În Moldova Politică

Comisia Europeană oferă Moldovei €60 mln pentru a face față crizei energetice

Comisia Europeană va oferi Republicii Moldova €60 mln pentru a face față crizei din domeniul energetic. Anunțul a fost făcut de președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, pe 27 octombrie, în timpul întrevederii cu premierul Natalia Gavrilița. Deocamdată nu este clar dacă banii vor fi acordați în calitate de împrumut sau de grant.

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a adresat un mesaj de mulțumire oficialilor europeni.

 

Între timp, prim-ministra Natalia Gavrilița și-a exprimat recunoștința pentru suportul financiar oferit de UE.

„Profund recunoascătoare pentru solidaritate Uniunii Europene exprimată în cadrul întâlnirii cu președintele Comisiei, Ursula von der Layen. Sprijinul de 60 de milioane de euro oferit pentru a ajuta la gestionarea crizei energetice actuale este o veste excelentă pentru țara noastră”, a scris Natalia Gavrilița pe Facebook.

Amintim că Natalia Gavrilița efectuează o vizită oficială la Bruxelles. Aceasta va participa la Consiliul de asociere UE-Republica Moldova, care va fi co-prezidat de Josep Borrell, înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate și Natalia Gavrilița, prim-ministra Republicii Moldova.

Șefa Guvernului este însoțită de viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu, ministrul economiei Sergiu Gaibu, ministrul justiției Sergiu Litvinenco.

Sursa: newsmaker.md

Categorii
În Moldova Politică

Deputat PAS, despre solicitarea către arhiepiscopul Marchel: „Să se roage pentru sufletele victimelor violenței domestice”

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Virgiliu Pîslariuc a comentat solicitarea anumitor clerici și enoriași din Bălți, Fălești, Glodeni și Sîngerei, de a fi scutiți de obligația de a se ruga lui Dumnezeu „pentru o astfel de conducere a țării”. Contactat de NM, parlamentarul a îndemnat biserica să se roage pentru „sufletele victimelor violenței domestice”.

„Nu avem nimic împotriva faptului să nu se roage pentru sufletele majorității parlamentare, dar în schimb să se roage pentru sufletele victimelor violenței domestice”, a menționat Virgiliu Pîrslariuc.

Amintim că mai mulți clerici și enoriași din Bălți, Fălești, Glodeni și Sîngerei au expediat scrisori adresate arhiepiscopului de Bălți și Fălești Marchel, cu solicitarea de a fi scutiți de obligația de a se ruga lui Dumnezeu „pentru o astfel de conducere a țării”. Mai mult, unii dintre ei solicită ca deputații să nu fie primiți în biserică pentru împărtășanie. De vină ar fi decizia aleșilor poporului de a adopta proiectul de lege prin care a fost ratificată Convenția Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor, cunoscută și drept „Convenția de la Istanbul”.

Convenția a fost ratificată de către Parlamentul Republicii Moldova, în lectură finală, pe 14 octombrie și promulgată de președinta țării Maia Sandu pe 20 octombrie.

Mitropolitul Vladimir a lansat un apel către guvernare prin care critică ratificarea de către Parlament a Convenției de la Istanbul. Mitropolitul a accentuat că „biserica este separată de stat, însă aceasta nu este separată de societate”. Din acest considerent, biserica ortodoxă nu ar putea să se izoleze de societate și de procesele sociale.

„Biserica atrage atenția în mod special autorităților asupra momentului crucial din istoria neamului! Într-o astfel de situație critică, este cu totul inadmisibilă promovarea și adoptarea unor legi ce vin în contradicție cu istoria, credința ortodoxă, cultura și moralitatea, dar și tradițiile bimilenare ale poporului nostru.(…). Dumnezeu ne mai dă o ultimă șansă, să nu o ratăm! În aceste vremuri de cumpănă pentru țară și popor, părintește îndemn clerul și credincioșii, indiferent de etnia și limba vorbită, să înalțe rugăciuni pentru luminarea conducerii și pentru propășirea țării”, a conchis Mitropolitul Vladimir.

Republica Moldova devine al 35-lea stat membru al Consiliului Europei (din 47) care ratifică acest document, cunoscut și sub numele de Convenția de la Istanbul. Țările care au ratificat Convenția se angajează să asigure prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie, protejarea victimelor, urmărirea penală a infractorilor și adoptarea politicilor integrate în domeniu.

Sursa: newsmaker.md 

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼