Categorii
În Moldova Social

STUDIU: Persoanele vaccinate contra Covid-19 au un risc de două ori mai mic de infectare

Cercetătorii de la Imperial College London spun că cei care au primit două doze de vaccin sunt de două ori mai puțin predispuși la infectarea cu Sars-Cov-2. La acest rezultat s-a ajuns după ajustarea datelor cu alți factori, precum vârsta sau dacă au avut simptome de Covid-19.

Dacă sunt luați în considerare doar cei care au avut simptome de Covid-19, eficiența vaccinurilor urcă la 59%, potrivit studiului realizat într-o perioadă în care varianta Delta a înlocuit complet fosta variantă dominantă, Alfa.

Estimările prezentate – care nu prezintă eficiența pe fiecare vaccin – sunt mai mici decât cele prezentate de Public Health England (PHE) pentru produsele Pfizer și AstraZeneca, potrivit hotnews.ro

Cercetătorii au spus că acest lucru nu este surpinzător sau îngrijorător, ținând cont că estimările PHE se bazează pe cei care au avut simptome și au fost testați, în timp ce studiul Imperial College a fost făcut astfel încât să acopere mai mulți oameni.

Vedem eficiența împotriva infectării în rândul unui eșantion aleatoriu din populația generală ce include și persoanele asimptomatice”, a declarat epidemiologul Paul Elliot, ce a condus studiul, adăugând că până și unii dintre cei cu simptome din cadrul studiului s-ar putea să nu fi fost testați dacă nu era acest studiu.

Cercetătorii spun că, în total, prevalența la persoane nevaccinate a fost de 1,21%, de trei ori mai mare decât prevalența de 0,40% din rândul celor vaccinați, iar încărcătura virală a celor cu Covid-19 este mai mică la oamenii vaccinați.

Rezultatele au fost obținute în cadrul studiului de prevelență REACT-1 al Imperial College, desfășurat între 24 iunie și 12 iulie pe aproape 100.000 de persoane.

Profesorul Steven Riley a subliniat că cei cu vârste între 5 și 24 de ani au reprezentat 50% dintre toate infecțiile, deși reprezintă doar 25% din populație.

Sursa: jurnal.tv

Categorii
În Moldova Social

Urmează să fie lansat iPhone-13?!

iPhone 13 se anunță a fi un smartphone spectaculos și foarte mulți fani ai gigantului din Cupertino îl așteaptă cu sufletul la gură. Există multe întrebări în piață legate de iPhone 13. Foarte mulți sunt curioși dacă noul telefon va avea camere semnificativ mai bune, dacă bateria va ține mai mult sau dacă designul va beneficia de schimbări importante.

iPhone 13 ar putea veni cu un detaliu absolut surprinzător. Ar putea fi mai ieftin decât telefoanele lansate de Apple în 2020, decât iPhone 12.

Va fi interesant de văzut dacă iPhone 13 va costa aproximativ la fel de mult ca iPhone 12, a cărui model de bază începe de la prețul de 799 de dolari, varianta mini. În ceea ce privește scăderea prețului, aceasta se bazează pe un trend evident din piață. Samsung și Google pentru modelele Galaxy S20 FE și Pixel 5 au tras prețurile mult în jos. De exemplu, Samsung Galaxy S21 scos la vânzare în ianuarie a avut un preț mai mic cu vreo 200 de dolari față de predecesorul său.

Dacă ar fi să ne luăm după calendarul evenimentelor Apple cu care compania ne-a obișnuit până de curând, iPhone 13 ar trebui să fie lansat în a patra vineri din luna septembrie a acestui an. Asta înseamnă pe 24 septembrie 2021.

Chiar dacă lansarea iPhone 12 a fost întârziată din cauza pandemiei, împingând ieșirea pe piață a ultimului model de la Apple pe 13 octombrie anul trecut, analistul Ming-Chi Kuo spune că în 2021 compania americană va reveni la programul normal de lansare a noilor telefoane.

Categorii
În Moldova Social

Patru medalii de bronz la Olimpiada Internațională e Chimie pentru Republica Moldova

Adelina Andrei, Valerian Mocreac, elevi la Liceul Teoretic „Orizont” din Chișinău, Tatiana Sviriniuc, elevă la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Bălți și Maxim Cojocari-Goncear, elev la Liceul Teoretic Republican „Aristotel” din Chișinău, au obținut medalii de bronz în cadrul celei de-a 53-a ediții a Olimpiadei Internaționale de Chimie.

Concursul, organizat de Japonia, s-a desfășurat online în perioada 25 iulie – 02 august 2021.

La competiție au participat 312 elevi din 79 de țări, Republica Moldova fiind reprezentată de patru elevi și doi profesori:

Adelina Andrei, elevă în clasa a XI-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Chișinău;
Maxim Cojocari-Goncear, elev în clasa a XII-a, Liceul Teoretic Republican „Aristotel”, Chișinău;
Valerian Mocreac, elev în clasa a XI-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Chișinău;
Tatiana Sviriniuc, elevă în clasa a XII-a, Instituția Publică Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Bălți;
Ion Bulimestru, doctor în chimie, conferenţiar universitar, şef departament Chimie, Universitatea de Stat din Moldova;
Vasilii Graur, doctor în chimie, cercetător ştiinţific, Universitatea de Stat din Moldova.

Sursa: telegraph.md

Categorii
În Moldova Social

Loviți în plin pe trecerea de pietoni din Tighina. O mamă și doi copii internați în spital

Accidentul s-a produs  în dimineața zilei de 4 august, în jurul orei 7:20.

Șoferul unei mașini Peugeot în vârstă de 36 de ani a lovit o femeie cu doi copii în timp ce traversa strada pe o trecere de pietoni. Femeia împreună cu fiicele sale de patru și respectiv șase ani au fost spitalizate.

Copila de patru ani se află în reanimare, în stare gravă cu o fractură de șold și o leziune la cap închisă. Sora ei mai mare, născută în 2015, are multiple abraziuni la brațe, picioare și față. Mama lor a avut o contuzie cerebrală preliminară, o fractură închisă a osului occipital, o rană lacerată a antebrațului, vânătăi și abraziuni.

Șoferul a explicat că în timp ce conducea era orbit de soare.

Ofițerii poliției rutiere efectuează o anchetă asupra accidentului, iar șoferul va fi cercetat penal.

Categorii
În Moldova Social

Plante de cânepă în valoare de 30.000 lei, depistate în curtea unui localnic din Bubuieci

Potrivit poliției, proprietarul, un bărbat de 32 de ani, a declarat că îngrijește plantele pentru consum propriu. Acesta a mai fost anterior judecat pentru infracțiuni analogice.

Plantele estimate la 30 000 de lei, au fost ridicate pentru efectuarea expertizei, iar ulterior vor fi nimicite.

La moment, bărbatul se află în arest pentru 30 de zile.

Pentru semănatul și cultivarea ilegală a plantelor de cânepă acesta riscă amendă de la 10 000 la 20 000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de până la 100 de ore.

În perioada 1 iunie – 31 august, poliția desfășoară operațiunea MAC-2021 care are drept scop combaterea traficului ilicit de droguri de origine vegetală.

Categorii
În Moldova Social

Poliția cere ajutorul oamenilor. Femeia din imagini a furat o geantă cu acte și aproape 2 mii de lire sterline

Oamenii legii au fost sesizați la data de 9 iulie, de către o doamnă, comunicând că i-a fost sustras geantă. Întâmplarea a avut loc în camera de schimb pentru copii din incinta unui centru comercial din capitală.

Victima a declarat polițiștilor că a intrat în camera de schimb pentru copii, iar la ieșire a uitat geanta în cabină.

Ulterior, în urma investigațiilor dispuse asupra imaginilor din camerele de supraveghere, se observă cum o doamnă intră în acea cabină și atunci când iese mărește tempoul mersului și privirea îi este îndreptată împrejur, îndreptându-se în pași grăbiți într-o direcție necunoscută.

Prejudiciul material cauzat victimei este considerabil, suma totală fiind de 49 511 lei.

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală pentru furt, iar conform legislației în vigoare suspecta în comiterea infracțiunii riscă amendă de până la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.

Persoanele care au recunoscut femeia, sunt rugate să comunice informațiile la numerele de contact: 060981215 sau 112.

Categorii
În Moldova Social

Precipitați pe tot teritoriul Republicii Moldova

Astăzi, în toată țara vor cădea ploi însoție de  furtuni.

Temperatura aerului va fi între de la +27 la +32 grade. Seara până la +20 grade

Meteorologii prezic precipitații atât în ​​nordul, cât și în sudul țării.

Categorii
În Moldova Social

Anunţ important pentru cei ce merg în România

Începând cu 1 august 2021, au fost efectuate modificări în legislația privind regimul carantinei, în sensul creșterii limitelor de vârstă pentru aplicabilitatea excepțiilor în cazul minorilor (de la 3 la 6 ani), respectiv introducerea unei noi excepții pentru membrii delegațiilor sportive, informează Ambasada României în Republica Moldova.

Instituția diplomatică amintește că, începând cu 12 iulie 2021, a fost prelungită cu 30 de zile starea de alertă pe teritoriul României. Nu au fost introduse restricții privind intrarea în România a cetățenilor străini și apatrizilor.

În consecință, toți cetățenii Republicii Moldova, posesori de pașapoarte biometrice, pot intra în România, indiferent de scopul călătoriei.

Regulile pentru cetățenii străini și apatrizi

Regula generală prevede că pentru cetățenii străini și apatrizii care sosesc în România, indiferent de zona din care vin (verde, galbenă sau roșie), inclusiv din Republica Moldova, se instituie măsura carantinei pentru o perioadă de 14 zile, excepție celor veniți din UE, SEE sau Confiderația Elvețiană.

Persoanele eligibile de a fi scutite de carantină

Sunt scutite de la măsura carantinei persoanele care fac dovada vaccinării (10 zile de la încheierea schemei), precum și cele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul COVID-19 în ultimele 180 de zile.

De asemenea, se exceptează de la măsura carantinei persoanele care rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de trei zile și prezintă testul RT-PCR negativ, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea sosirii în România sau îmbarcării.

În atenția celor ce dețin cetățenia română

Cetățenii români care revin în România din străinătate și au petrecut ultimele 14 zile într-o zonă verde (inclusiv Republica Moldova) nu sunt plasați în carantină (nu trebuie să facă dovada vaccinării sau încadrării în excepțiile prevăzute de legislație).

Categorii
În Moldova Social

Başcanul Gagauziei, Irina Vlah a mulțumit României pentru sprijinul acordat

Guvernatorul UTA Gagauz-Yeri, Irina Vlah, s-a întâlnit astăzi, 4 august, cu Daniel Ioniță, ambasadorul României în Republica Moldova, transmite MOLDPRES.

În cadrul întâlnirii, a fost discutat subiectul evoluției lucrărilor de construcție a blocului nou al Liceului „Mihai Eminescu” în municipiul Comrat.

De asemenea, bașcanul i-a vorbit ambasadorului despre rezultatele vizitei la Iași și despre discuția cu edilul localității, Mihai Chirica. Părțile au decis să analizeze posibilitățile practice de cooperare și susținere a autonomiei în dezvoltarea sectorului IT și în industrializarea economiei.

Irina Vlah i-a mulțumit ambasadorului Ioniță pentru susținerea inițiativelor autorităților UTA Găgăuzia, menite să îmbunătățească nivelul de trai al locuitorilor regiunii.

„Suntem recunoscători Guvernului României pentru sprijinul acordat în dezvoltarea sistemului educațional. Grădinițele și școlile sunt elemente importante ale infrastructurii sociale, iar dezvoltarea lor ajută la convingerea oamenilor să-și lege viitorul de Găgăuzia. Vom învăța de la colegii noștri din România cum să dezvoltăm sectorul IT și să atragem investiții în industrializarea economiei – în aceste domenii România este un lider recunoscut”, a menționat Irina Vlah.

Categorii
În Moldova Social

Thailanda înregistrează peste 20 000 de cazuri de infectare cu Covid. Cel mai mare număr de la începutul pandemiei

Thailanda a raportat, miercuri, 20.200 de noi cazuri de infectare cu coronavirus și alte 188 de decese din cauza bolii. Este vorba de cel mai ridicat bilanț de infectări și decese de la începutul pandemiei, în această țară.

Acest nou bilanț zilnic ridică numărul total al infectărilor la 672.385 și pe cel al deceselor la 5.503, conform datelor ministerului sănătății thailandez.

Anterior, Thailanda a reimpus măsuri restrictive dure, inclusiv lockdown pentru 16 provincii și capitala Bangkok.

Creșterea numărului de cazuri de Covid din Bangkok a pus presiune pe sistemul de sănătate al orașului, dar guvernul s-a confruntat cu critici din cauza campaniei de vaccinare care nu merge suficient de repede.

Thailanda și-a propus să vaccineze 50 de milioane de oameni până la sfârșitul anului, dar până în prezent doar 5,6% din cei peste 66 de milioane de locuitori ai țării sunt complet vaccinați, în timp ce 19,2% au făcut cel puțin o doză, potrivit Digi24.ro

Oficialii thailandezi spun că cererea pentru paturi de spital în Bangkok este de trei ori mai mare decât actuala capacitate, din cauza creșterii numărului de noi infectări. Această nouă creștere puternică a numărului de infectări este alimentată de circulația variantei Delta, mult mai contagioasă.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼