Categorii
În Moldova Social

Doi bărbați, transportați la spital, în urma unui accident rutier cu implicarea a două unități de transport

Doi bărbați au fost transportați la spital, în urma unui accident rutier cu implicarea a două unități de transport, la Briceni. Impactul s-a produs în dimineața zilei de astăzi, în jurul orei 8:00.

Oamenii legii au stabilit că pe traseul M-5 km 42+120 m, în direcția orașului Briceni, un bărbat, conducând un automobil Ford, având ca pasager un bărbat, în circumstanțe necunoscute, a tamponat partea din spate a utilajului agricol „Вук”, care era tractat de tractorul MTZ-80, condus de un bărbat.

Ambele unități de transport se deplasau în acceeași direcție.

Ambii conducători auto au fost supuși testării alcoolscopice cu aparatul Dräger – rezultat 0,00 mg/l.

În urma accidentului rutier, șoferul și pasagerul din microbuzul de marca Ford au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul raional Briceni.

Alte circumstanțe ale producerii accidentului rutier se stabilesc.

Categorii
În Moldova Social

Șor a rămas din nou fără salariu de ,,parlamentar”. Ordinul a fost semnat de președintele Parlamentului

Președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, nu va primi niciun bănuț de la Parlament. În acest sens a fost semnat un ordin de președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Precizăm că fostul președinte al Parlamentului, Zinaida Greceanîi, în ianuarie 2020 a semnat un alt ordin prin care Șor a rămas fără salariu.

Decizia ex-speakerului a fost dictată de faptul că Șor nu se prezintă la ședințele Legislativului începând cu luna iunie 2019.

În urma alegerilor din 11 iulie 2021, Ilan Șor, împreună cu alți 5 colegi din cadrul Partidului „ȘOR”, a obținut un nou mandat de deputat, beneficiind din nou de toate plățile salariale și indemnizații în activitatea sa parlamentară.

Categorii
În Moldova Social

Un ministru a fost prins cu un conflict de interese, iar un președinte de raion a fost constatat cu avere nedeclarată

În săptămâna 6-10 septembrie 2021, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat cinci încălcări ale legislației. Câte o incompatibilitate de funcție a fost stabilită la un funcționar public cu statut special din cadrul IP Călărași al IGP al MAI, un consilier din Vișniovca, raionul Cantemir și la doi primari din raioanele Râșcani și Nisporeni.

În cadrul controlului averii pe numele unui președinte de raion, inspectorii de integritate au identificat că acesta a admis o diferență substanțială și vădită între veniturile realizate și averea dobândită. Despre numele subiecților constatați cu încălcări, ANI va comunica prin actele de constatare, care vor fi publicate pe pagina web a ANI.

Un funcționar cu statut special din cadrul Administrația Națională a Penitenciarelor, un funcționar public din cadrul Primăriei Cricova, Chișinău și un consilier din Consiliul local Pănășești, raionul Nisporeni figurează în trei cauze contravenționale pornite de Inspectoratul de Integritate. Aceștia ar putea fi amendați pentru nedepunerea declarațiilor de avere și interese personale sau depunerea tardivă a acestora.

Inspectorii de integritate au oferi soluții pentru trei conflicte de interese, care au fost declarate, în conformitate cu legislația în vigoare, de către un Ministru și doi primari din raioanele Hâncești și Călărași.

ANI a eliberat 13 Certificate de Integritate. Direcția juridică a participat în 30 de ședințe de judecată pentru apărarea actelor de constatare.

Reprezentanții ANI au acordat 81 de consultații telefonice, inclusiv 16 apeluri la Linia Instituțională de Informare.

Categorii
În Moldova Social

În doar cinci minute a reuşit să rețină un număr din 630 de cifre. Un italian de 21 de ani a doborât recordul mondial de memorie

Andrea Muzii, un italian în vârstă de 21 de ani, a câştigat Campionatele mondiale de memorie, găzduite anul acesta de Germania, stabilind un nou record mondial. Tânărul a reușit să țină minte un numărul format din 630 de cifre într-un interval de cinci minute.

Printre alte realizări, italianul a stabilit un record, reuşind să memoreze un număr alcătuit din 630 de cifre într-un interval de cinci minute în cadrul probei ”Numere Rapide”, a declarat pentru DPA organizatorul competiţiei, Steffen Buetow.

Dacă performanţa sa va fi omologată, va fi un record mondial, informează dpa. Muzii a câştigat proba de decatlon în cadrul campionatelor MemoryXL cu un scor record de 8.594 de puncte, ocupând primul loc din circa 1.700 de participanţi, a mai spus Buetow.

Competitori din cinci ţări au luat parte la evenimentul desfăşurat în Torgelow, estul Germaniei, participând la probe precum memorarea unor imagini, a unor secvenţe de cuvinte sau a unor serii extinse de numere

Categorii
În Moldova Social

Morți în accident de telecabină în Italia. Un copil a supraviețuit! Autoritățile investighează răpirea acestuia

Autoritățile din Italia au deschis o anchetă după ce un copil de 6 ani, singurul supraviețuitor al unui accident infiorător de telecabină din mai, a fost dus în Israel de bunicul său.

Părinții lui Eitan Biran, fratele mai mic și doi dintre străbunicii lui s-au numărat printre cele 14 persoane care au murit în accident. Copilul de 6 ani a rămas cu o mătușă din partea tatălui în Italia, după ce a fost externat din spital. Femeia a primit custodia, însă, ulterior, și rudele materne ale lui Eitan din Israel au cerut în instanță acest drept.

Familia lui Eitan s-a mutat în Italia cu câțiva ani înainte de accident, iar mătușa sa paternă, Aya Biran-Nirko, a primit dreptul de custodie în luna iunie.

Sâmbătă, Eitan a fost scos la plimbare de bunicul matern, Shmulik Peleg, care s-a mutat în Italia după accident pentru a fi aproape de el și care avea drepturi de vizitare acordate de instanță.

Dar Eitan nu s-a mai întors acasă, pentru că a fost scos din țară cu un avion privat, folosindu-se pașaportul israelian al copilului. Diplomații israelieni au confirmat sosirea în țară.

Mătușa maternă a lui Eitan, Gali Peleg, a depus cerere pentru adopția lui în luna august, afirmând că băiatul este ținut ostatic în Italia.

„Nu l-am răpit pe Eitan, l-am adus acasă”, a declarat ea duminică pentru un post de radio din Israel. Femeia a mai spus că părinții lui Eitan își doreau să se întoarcă în Israel, însă a intervenit accidentul.

Mătușa paternă a copilului, cea care a primit custodia, spune că ceea ce se întâmplă este „o nouă tragedie pentru Eitan”, potrivit ziarului italian Corriere della Sera.

O anchetă privind cauza accidentului din nordul Italiei este încă în desfășurare, dar procurorii spun că frânele de urgență ale telecabinei au fost dezactivate intenționat.

13 persoane au murit în urma tragediei, între care un copil de 2 ani, iar cel de-al doilea copil a murit ulterior, la spital.

Mai multe persoane angajate la compania care opera telecabina sunt în prezent cercetate. Un tehnician a recunoscut că la începutul acestui an a instalat un suport în formă de furcă pentru a dezactiva frâna de urgență, care ar fi funcționat defectuos.

Însă un expert care a vizionat clipurile anterioare cu telecabina a spus că imaginile sugerează că frâna de urgență fusese dezactivată încă din 2014

Categorii
În Moldova Social

Droguri de peste 5 milioane de lei depistate și ridicate de polițiști

Ofițerii Direcției investigații infracțiuni legate de droguri a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală a Inpectoratului de poliție Bălți și INSP ”Nord”, sub conducerea procuraturii municipiului Bălți, au destructurat activitatea ilicită a unui grup criminal, specializat în comercializarea drogurilor sintetice de tip PVP prin intermediul magazinelor online.

Ca urmare a efectuării măsurilor speciale de investigații și acțiunilor de urmărire penală, polițiștii au stabilit că, în perioada mai – septembrie 2021, 4 bărbați cu vârstele cuprinse între 21 și 31 ani, au pus în circulație o cantitate de droguri în proporții deosebit de mari, pe care le realizau pe teritoriul mun. Bălți și zona de nord a Republicii Moldova.

Oamenii legii au efectuat 9 percheziții la domiciliile suspecților, în cadrul cărora au depistat: 5,5 kg de PVP-sare,1 kg de marijuana,  8 telefoane mobile, cartele SIM,  mijloace bănești în sumă de 32000 de lei și 50 euro, cântare electronice, aparat confecționat artizanal pentru consumul drogurilor, materiale care urmau să fie utilizate pentru substanțelor narcotice.

Valoarea drogurilor ridicate se ridică la suma de aproximativ 5.000.000 lei.

Persoanelor suspectate de comiterea infracțiunii le-a fost aplicată măsura preventivă arestul.  

Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.

Categorii
În Moldova Social

„Nu doar H2O!”: foto reportajul lui Egor Petrov, câștigătorul mențiunii

Redacția BAStv a organizat un concurs cu genericul “Nu doar H2O!” desfășurat în cadrul proiectului „Prin informare corectă – pentru împuternicirea drepturilor și oportunităților cetățenilor din regiunea Basarabeasca,, pe care studioul BAStv îl implementează deja de jumate de an cu sprijinul UE și GIZ, proiectul fiind administrat de API.

Mai jos vă prezentăm lucrările lui Egor Petrov, câștigătorul mențiunii

”«Пойду наберу воду с родника, в кране же плохая!» – говорит моя бабушка и нанимает машину, платит деньги, чтобы поехать за «чистой» водой. На самом деле, анализ воды, проведенный в этом году, показывает, что вода в этом источнике абсолютно непригодна для питья. Рядом с родником находится нефтебаза, отходы которой зачастую просачивались в почву, когда она ещё функционировала.

– Бабушка, вода там не чище, чем из-под крана!

-Да что ты понимаешь, внучок…”, ne descrie Egor despre reportajul său photo

Categorii
În Moldova Social

Primăria capitalei a cumpărat teste pentru depistarea infecției Covid-19, pe care le va repartiza în școli

Primăria capitalei a cumpărat teste pentru depistarea infecției Covid-19, pe care le va repartiza în școli, pentru testarea cadrelor didactice și a personalului auxiliar.

Primarul Ion Ceban a anunțat că au fost achiziționate 2 318 teste, iar altele 800 au fost primite ca donație din partea organizației Inițiativa Pozitivă. Fiecare instituție de învățământ din capitală va recepționa câte 100 de teste, pentru testarea angajaților.

Potrivit edilului, pentru teste primăria a cheltuit 200 de mii de lei, fiind procurate prin contract de valoare mică, costul unui test rapid fiind de 93 de lei.

Categorii
În Moldova Social

Alte 213 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în ultimele 24 ore în Republica Moldova

Alte 213 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, dintre care 189 în rândul persoanelor nevaccinate. 

Din numărul total de cazuri, 3 cazuri asociate cu contact în afara țării: 1-România, 1-Elveția, 1-Rusia.

Numărul total de teste efectuate – 2884, dintre care 629 – teste Rapid -Antigen.

Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 274812.

Din numărul total de cazuri, niciunul nu e în rândul lucrătorilor medicali.

În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internate 734 persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 54 în stare extrem de gravă și 6 pacienți sunt supuși ventilării mecanice.

Alte 499 persoane au fost vindecate. În total, 262759 persoane au fost tratate de COVID-19.

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 3.841 persoane, iar 16009 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Totodată, vă anunțăm despre înregistrarea altor decese provocate de COVID-19.

Deces 6.508: Femeie de 68 de ani din mun. Chișinău, internată în IMSP SCR „Timofei Moșneaga”. Comorbidități: cardiopatie, hipertensiune arterială, fibrilație, diabet zaharat.

Deces 6.509: Femeie de 63 de ani din regiunea transnistreană, internată în IMSP IMU. Comorbidități: hipertensiune arterială, cardiopatie, ciroză, diabet zaharat, obezitate.

Deces 6.510: Bărbat de 82 de ani din r. Criuleni, internat în IMSP IMU. Comorbidități: hipertensiune arterială, cardiopatie, nefropatie.

Deces 6.511: Bărbat de 63 de ani din mun. Bălți, internat în SC. Bălți. Comorbidități: hipertensiune arterială, diabet zaharat.

Deces 6.512: Bărbat de 70 de ani din r. Telenești , internat în SR. Orhei. Comorbidități: cardiopatie, diabet zaharat, nefropatie, fibrilație.

Deces 6.513: Bărbat de 84 de ani din mun. Chișinău, internat în IMSP SCM „Sfânta Treime”. Comorbidități: diabet zaharat, hipertensiune arterială, cardiopatie.

Deces 6.514: Bărbat de 65 de ani din mun.Chișinău, internată în IMSP SCM „Sfânta Treime”. Comorbidități: hipertensiune arterială, obezitate, diabet zaharat, cardiopatie.

Deces 6.515: Femeie de 71 de ani din r. Cimișlia, internată în IMSP SCR „Timofei Moșneaga”. Comorbidități: hipertensiune arterială, cardiopatie, diabet zaharat, fibrilație, cancer.

Deces 6.516: Bărbat de 69 de ani din r. Dubăsari, internat în IMSP SCR „Timofei Moșneaga”. Comorbidități: pancreatită.

Deces 6.517: Bărbat de 54 de ani din or. Soroca, internat în IMSP SCR „Timofei Moșneaga”. Comorbidități: obezitate.

Deces 6.518: Femeie de 80 de ani din r. Cimișlia, internată în IMSP SCR „Timofei Moșneaga”. Comorbidități: cardiopatie, hipertensiune arterială, fibrilație, pielonifrită cronică.

Deces 6.519: Bărbat de 80 de ani din regiunea transnistreană. Comorbidități: anemie.

Deces 6.520: Femeie de 82 de ani din regiunea transnistreană. Comorbidități: cardiopatie, hipertensiune arterială.

Deces 6.521: Bărbat de 79 de ani din mun. Bălți, internat în SC. Bălți. Comorbidități: cardiopatie, hipertensiune arterială.

Categorii
În Moldova Social

Sfaturi cum alegem corect ochelarii de vedere pentru copii?

Ce simptome pot sa indice că copilul dumneavoastră are nevoie de ochelari de vedere:

– Uitatul cruciș, care poate indica o problemă asupra modului în care ochii se focalizează asupra unei imagini; astfel, uitatul cruciș îl ajută pe copil să vadă mai clar un obiect sau o imagine;

– Înclinatul capului sau acoperirea unui ochi, ceea ce înseamnă că cel mic încearcă să ajusteze unghiul de vedere, pentru a reuși să mărească nivelul de claritate; acest lucru poate indica faptul că cel mic are ambliopie sau „ochi leneș”, o problemă frecvent întâlnită în rândul copiilor;

– Uitatul de aproape la televizor, precum și cititul de aproape al unei cărți, fapt care poate indica miopia la copii;

– Frecarea excesivă a ochilor, care poate însemna că cel mic are ochii obosiți sau chiar o conjunctivită alergică;

– Dureri de cap sau de ochi, care apar, de regulă, spre finalul zilei, semn care poate indica un efort suplimentar al ochilor, cu scopul de a mări nivelul de focalizare;

– Dificultăți de concentrare la școală și la rezolvarea temelor pentru acasă.

Înainte de alegerea lentilelor și a ramei ținem cont de următorii pași:

– selectarea cadrului;

– selectarea lentilelor pentru ochelari;

– determinarea numărului de puncte simultan;

– selectarea cazurilor;

– crearea unei atitudini psihologice potrivite.

Cadru

Principala regulă – pentru copiii mici, metalul este exclus. Este dură, grea, poate provoca o reacție alergică și, în ciuda rezistenței sale, se poate îndoi și chiar se poate rupe dacă piesele sunt subțiri.

Rama pentru ochelarii pentru copii ar trebui să fie din plastic

Copiii cresc repede, forma feței se schimbă constant. Acestea trebuie schimbate regulat – la fiecare șase luni, medicul verifică modul în care ochelarii sunt potriviți copilului nu numai pentru vedere, ci și pentru purtare. În copilărie, ochelarii sunt purtați între 6 și 12 luni.

Este important ca rama ochelarilor să se țină bine pe puntea nasului, părțile inferioare ale cadrului lentilei să nu „stea” pe obraji, altfel cu un zâmbet, ochelarii se vor ridica inevitabil, distorsionând percepția. Brațele din spatele urechii ar trebui să se potrivească perfect, dar nu strâns la cap, blocând ferm ochelarii în poziție.

Configurația cadrului ar trebui să includă lentile destul de mari

Configurația cadrului ar trebui să includă lentile destul de mari – copilul privește foarte des și în lateral, în timp ce nu trebuie să privească cadrul. Pe de altă parte, o suprafață prea mare de lentile sferice poate denatura imaginea de la periferie.

Lentilele

Regula principală este excluderea sticlei (potențial traumatic înalt) ca material pentru lentilele de ochelari. Specialiștii recomandă lentile din plastic, care sunt indicate pentru utilizarea la ochelari pentru copii.

Apelati medicul pentru alegerea corectă a lentilelor potrivite copilui Dvs:

– monofocale;

– bifocale;

– multifocale;

– sferice;

– asferice

– lenticulare, etc

Important: după ce a început să folosească ochelarii, monitorizați comportamentul și starea copilului – oboseala, durerea de cap și dorința de a scoate ochelarii indică în mod necesar lentile selectate necorespunzător.

Ochelarii de vedere pentru copii trebuie să fie confortabili și cu siguranță înaltă.

Sursa: jurnal.tv

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼