Categorii
Cartierul Tineretului

Cartierul Tineretului 87

Vă prezintăm o nouă ediție a emisiunii „Cartierul Tineretului”! Temele principale: – școala online VS școala off-line – sala de fitness în LT „Matei Basarab” – Prima dată la vot pentru tineri – „O zi în profesie” – polițist de frontieră. Vizionare plăcută!

Categorii
Emisiuni

TUR-RETUR.Orhei.

Оргеевский район – чудесное место в сердце Молдовы! Представляем вам новый выпуск передачи TUR-RETUR…

Categorii
În Moldova Social

Ce va face Sadaclia cu gunoiștele neautorizate?

Page synchronized. Edit page only on site Tilda.cc

Categorii
Social

Liceul ”Matei Basarab” din Basarabeasca va avea o școală ca în Europa

Au demarat lucrările de construcție din cadrul proiectului ”Sporirea Eficienței Energetice” a clădirii Liceului Teoretic ”Matei Basarab” din or. Basarabeasca finanţat de Uniunea Europeană.

Categorii
Emisiuni

Tur-Retur. Căușeni.

Causeniul este frumos pentru podgoriile ce le-am descoperit la Salcuta, pentru traditiile painii, respectate in satul Taraclia, pentru cei mai gustosi covrigi preparați de o tânără de doar 18 ani. Astea sunt doar câte dintre descoperirile noastre din acea zi. Detalii în emisiune!

Categorii
Bani

Banii destinați activităților culturale, redirecționați pentru procurarea unui autoturism

Din economiile bugetare din acest an, primăria comunei Marinici din raionul Nisporeni și-a achiziționat un automobil. Prin decizia consiliului local, în acest scop au fost redirecționate economiile de la linia de buget pentru activități culturale și sportive – 47 de mii de lei. În timp ce experții recomandă autorităților publice locale să gestioneze eficient banii pe timp de pandemie, în mod rațional și transparent, primarul de Marinici spune că automobilul era absolut necesar.

La 11 septembrie curent, cei zece consilieri locali prezenți la ședință au votat în unanimitate pentru decizia de a micșora suma cheltuielilor la categoriile bugetare „Dezvoltarea culturii” și „Sport” și a majora cu 47 de mii de lei suma destinată cheltuielilor pentru aparatul primăriei. Banii redirecționați erau destinați pentru procurarea autoturismului primăriei.

Fără concurs

Valoarea totală a mașinii achiziționate (modelul Dacia Sandero) este de 185 de mii de lei. Autoritățile locale din Marinici nu au anunțat concurs public pentru achiziționarea acestui bun, iar primarul comunei, Vitalie Veleșco, a precizat pentru Asociația Presei Independente (API) că primăria nu avea un automobil și funcționarii se deplasau în interes de serviciu cu autoturismul care transportă copiii. El spune că nu a fost anunțat tender pentru achiziționarea autoturismului, deoarece Legea privind achizițiile publice le permite autorităților contractate să cumpere bunuri de valoare mică fără concurs, dacă achiziția nu depășește 200 de mii de lei.

Șefa casei de cultură: Nu mi-au spus, vă spun cinstit”

Maria Croitoru, șefa Casei de cultură din comuna Marinici, nu știe despre modificările bugetare și nu a fost informată că au fost micșorate alocațiile destinate culturii pentru a fi procurată o mașină. „Eu nu știu, trebuie să întreb la primărie. Nu ne-au spus, vă spun cinstit. Nu  știu, cum să vă răspund dacă nu știu?”. Ea precizează că, din cauza pandemiei, în acest an nu au fost organizate activități culturale și sportive.

Primarul confirmă că nu s-au desfășurat activități sportive, cum ar fi deschiderea și închiderea sezonului sportiv, astfel s-au creat economii. În același timp, alesul local afirmă că directoarea casei de cultură este la curent cu aceste modificări.

Economii pe seama culturii în timp de pandemie

Expertul independent în domeniul achizițiilor publice, Serghei Merjan, consideră că autoritățile locale de la Marinici nu au ținut cont de prioritățile din această perioadă atunci când au decis să redirecționeze sursele publice destinate culturii spre procurarea unei mașini. „La nivel național s-au stabilit trei priorități: combaterea COVID-19, educația și suportul agricultorilor, din cauza condițiilor de secetă. Dacă ne uităm la Legea privind administrația publică locală, chiar în primul articol este specificat că administrația publică locală se constituie pentru promovarea intereselor oamenilor din localitatea respectivă. Dacă s-au planificat inițial bani pentru cultură, înseamnă că aceste mijloace se încadrează în interesele cetățenilor. Astfel, acele mijloace financiare trebuiau să fie utilizate anume pentru anumite activități culturale”, spune expertul.

Din acești bani puteau fi cumpărate calculatoare pentru elevi”

Serghei Merjan precizează că deciziile privind utilizarea banilor publici trebuie luate într-un mod transparent: „Ca să fie planificată, o achiziție trebuie să aibă o acoperire financiară, aspect prevăzut și în Legea cu privire la finanțele publice locale. Dacă acest mijloc de transport a fost planificat în buget, el trebuie să se regăsească și în planul de achiziții publicat la începutul anului. Sunt anumite principii de bună guvernare, când autoritatea publică trebuie să se asigure că banii sunt utilizați într-un mod eficient și transparent. Nu mă refer doar la necesitatea publicării unui anunț. Trebuie să fie demonstrată necesitatea achiziționării unui bun din banii publici”. Expertul argumentează că pe timp de pandemie, autoritățile de la Marinci puteau găsi și altă soluție, bunăoară, să închirieze un automobil, iar din economii să procure alte bunuri necesare localității: „Puteau să cumpere niște calculatoare sau laptopuri pentru elevi. În localitățile rurale pentru unii copii este dificil să facă lecțiile în regim on-line, deoarece nu au echipament, iar unii nu au nici conexiune la Internet…”.

Ala Revenco, directoarea executivă a Asociației „Părinți solidari”, confirmă că în perioada pandemiei unele autorități publice locale din țară au făcut economii, inclusiv pe seama copiilor, deoarece instituțiile de învățământ nu au funcționat, iar economiile sunt redirecționate spre alte cheltuieli, deseori în condiții netransparente și fără argumentarea necesară.

Lilia Zaharia

Asociația Presei Independente

Categorii
Social

Carabetovca- realizarea drepturilor persoanelor în etate

În satul Carabetovca din raionul Basarabeasca voluntarele din cadrul ”Clubului de femei Comunitatea” au repartizat pungi cu produse alimentare persoanelor în etate. Oamenii care au benefiait de acest ajutor susțin că este un suport foarte bun pentru a ușura viața lor.

Categorii
Emisiuni

Tur Retur Ungheni

Tur Retur Ungheni

Categorii
Social

Olesea vrea să învețe

Tulburările de sănătate mintală sunt cauzate de o mulțime de factori din jurul nostru, cum ar fi abuzul, izolarea socială, stigmatizarea, stresul, pierderea unui om drag și multe altele. Una dintre cauzele mai puțin vizibile ale afecțiunilor sănătății mintale este sărăcia. Vorbim despre mii de oameni din țara noastră care trăiesc zi de zi cu stresul zilei de mâine, cu anxietatea provocată de lipsuri și cu depresia acumulată în interiorul cercului vicios în care s-au pomenit.

Un raport al Organizației Mondiale a Sănătății spune că sărăcia și sănătatea mintală nu doar sunt strâns legate, ci și acționează într-un cerc vicios complex. Afecțiunile mintale obișnuite sunt de două ori mai frecvente printre oamenii săraci decât printre cei bogați. De exemplu, există dovezi care arată că depresia este de două ori mai frecventă printre cei din grupurile cu venituri mici. Oamenii care suferă de foame sau au datorii au o probabilitate mai mare că vor suferi de tulburări mintale comune, cum ar fi anxietatea, depresia și atacurile de panică.

Cea mai mare prevalență a tulburărilor mintale se întâlnește la oamenii cu un nivel al educației scăzut și la persoanele neangajate. Studiile mai arată și că sărăcia și sănătatea mintală au o relație ciclică: sărăcia crește riscul de tulburări mintale, iar tulburările psihice crește probabilitatea ca persoana să ajungă sau să rămână săracă. În același timp, la nivel global, doar 2% din bugetele țărilor sunt dedicate sănătății mintale.

Un raport elaborat de Organizația Națiunilor Unite accentuează că țările tind să abordeze problemele de sănătate mintală ale indivizilor și să lucreze asupra efectelor acestora (terapie, medicamente) și nu acordă suficientă atenție cauzelor, una dintre care este sărăcia.

Sărăcia este un fenomen multidimensional, care, în afară de efectele nocive evidente pe care le are, mai aduce și discriminare din partea comunității sau izolare. Oamenii de știință spun că anxietatea, atacurile de panică și depresia sunt afecțiuni comune printre cei care sunt nevoiți să lupte cu lipsurile în fiecare zi.

Olesea știe pe propria piele ce înseamnă lipsurile, greutățile și stresul, atunci când nu știi cum te vei descurca de la o zi la alta. A luptat cu ele din primele zile de viață.

Părinții

Olesea Chimerciuc s-a născut într-o localitate militară din Rusia. Părinții s-au mutat acolo în timp ce tatăl ei făcea serviciul militar. După două luni de la naștere, o răceală i-a afectat puternic plămânii. Părinții, care au început să se înțeleagă tot mai prost, au decis să o aducă în Moldova și să o lase cu bunica, care lucra farmacistă și căreia „i-ar fi mai ușor să se descurce cu un copil bolnav”. Astfel, la patru luni, Olesea și-a cunoscut „mama” – cea care a stat nopți în șir lângă patul ei de fiecare dată când o simplă răceală se transforma rapid în pneumonie. Bunica era cea care o mângâia pe cap și o strângea la piept când venea plângând acasă de la școală. Bunica a fost cea care a citit sute de rugăciuni cât timp Olesei i se făcea intervenția chirurgicală la plămâni, la vârsta de 11 ani. „Eu nu mă țin minte să fi fost cândva în familie cu mama și cu tata. Eu mă țin minte doar fiind mereu cu bunica. Și pe bunica nu o numesc bunica, ci îi spun mama”, povestește Olesea și chipul i se luminează de fiecare dată când vorbește despre una dintre cele mai dragi persoane din viața ei.

Nu aveau multe, dar se mulțumeau cu puține. Pentru ca Olesea să se simtă mai bine, bunica a decis să-și vândă apartamentul din Râșcani și să cumpere o casă în satul Nihoreni, ca fetița să fie în sânul naturii și să meargă mai mult pe jos, să-și antreneze plămânii care își reveneau încet după intervenție. Apoi, bunica, farmacistă și învățătoare de limba rusă, și-a schimbat și locul de muncă. S-a angajat la o companie de asigurări, ca să câștige mai mulți bani și să petreacă mai mult timp cu nepoata. „Îi era greu financiar. Era singură, dar niciodată nu s-a plâns. Nu m-am simțit nicio clipă defavorizată, pentru că o aveam mereu pe bunica alături”, își amintește Olesea.

Lecții învățate

La 11 ani Olesea și-a cunoscut mama biologică. I-a promis că o va lua în Rusia, să-și cunoască celelalte surori, dar nu s-a ținut de cuvânt.

Cu aceste „lecții învățate”, cum le numește Olesea, a crescut și s-a înscris la Universitatea de Medicină, pentru că voia să înțeleagă cum funcționează organismul, cum anumite boli își croiesc drum în corp și cum acestea pot fi tratate, iar viețile oamenilor salvate. Deși financiar îi era tot mai greu să o sprijine, bunica a încurajat-o să învețe, să-și clădească un viitor și să nu depindă de nimeni.

A învățat doi ani, după care s-a îndrăgostit și s-a căsătorit. Soțul i-a propus să lase pentru o perioadă studiile. „Doar pentru un an-doi”, spunea el. Apoi s-a născut Dumitru, copilul dorit și iubit, căruia Olesea i-a dedicat toată atenția. Studiile au fost uitate din nou în sertar. Așa au trecut zece ani, deși Olesea nu renunțase la visul de a deveni doctoră.

„Zece ani în care m-am dedicat total familiei. Ani care nu au fost atât de frumoși precum îmi imaginam eu, naivă și încrezătoare în bunătatea oamenilor, în special în bunătatea celui căruia te dedicai…”, povestește Olesea privind în gol.

Ea își dorea foarte mult să revină la studii, dar situația financiară a familiei și opunerea soțului o împiedicau. Soțul insista să lase baltă această idee, în caz contrar nu va primi niciun sprijin din partea lui. Atunci a trăit cea mai dificilă perioadă. Era responsabilă de Dumitru, dependentă de soț și fără posibilitatea de a continua să învețe, Olesea se simțea blocată într-un cerc vicios. Avea impresia că se sufocă.
În Moldova, cu siguranță că mulți oameni sunt afectați de sărăcie, pentru că ei nu au asigurat minimumul de bază. Persoanele care au venituri medii sau sub medii trebuie să supraviețuiască de la salariu la salariu. Acest echilibru emoțional relativ ar putea fi destabilizat din cauza unor accidente și cheltuieli suplimentare care ar pune și mai mare presiune pe umerii oamenilor. Stresul de a fi sărac poate să perpetueze ciclul sărăciei, din cauza limitărilor noastre cognitive, energia fiind concentrată pe ceea ce ne focusăm atenția. Dacă toată atenția noastră e concentrată pe lipsuri, pe incapacitatea de a plăti facturile și teama că cineva va veni și ne va deconecta lumina, atunci nu putem să ne gândim la nimic altceva decât la asta. Ceea ce va face aproape imposibil să reușim să găsim soluții pentru rezolvarea problemelor. Astfel, de cele mai multe ori, oamenii nu pot ieși din sărăcie.
Ana Niculaeș
psihologă

A fost cea mai dură decizie din viața ei și știa că nu o așteaptă vremuri ușoare, dar Olesea a făcut pasul decisiv. Și-a luat copilul și a plecat. „Nu am renunțat. Decizia a fost grea, dar a fost și argumentată. Știți, nimeni nu pleacă de la bine…”, spune Olesea, lăsând să se înțeleagă lucruri pe care încă nu le poate spune.

Am întinerit cu 200 de ani

Stresul cauzat de încheierea unei relații toxice, spun psihologii, poate fi un declanșator al depresiei, al atacurilor de panică, al stărilor de epuizare mentală, precum și al pierderii sau creșterii în greutate.
Mediul în care creștem ne determină felul nostru funcțional: cum ne descurcăm și implicăm în viața socială, precum și relațiile noastre cu semenii. Totodată, un factor important în dezvoltarea noastră este și relația noastră cu părinții. De obicei, lipsa părinților în copilărie scade stima de sine și creează dificultăți în luarea deciziilor. Motiv pentru care adesea persoanele se implică într-o relație toxică.
Olga Jalbă
psihoterapeută cognitiv-comportamentală și coordonatoarea Centrului Comunitar de Sănătate Mintală din Orhei

„Într-o relație toxică, adesea, persoana se pierde pe sine”, susține psihologa americană Kelly Campbell, specializată în relațiile de cuplu. Aceste persoane se simt epuizate și pierdute. Iar această stare le va trezi nevoia să se retragă, să se regăsească din nou, să-și identifice rănile, să reflecteze și să se gândească la viața lor și ce ar trebui să facă. Specialiștii atenționează că în aceste momente suntem mai predispuși la anxietate și depresie și de aceea este bine să fim înconjurați de persoanele dragi și să facem ceea ce cu adevărat ne place.

Atunci viața Olesei a luat o altă turnură. Era singură pe lume, cu un copil mic și fără surse de venit.

Greu i-a fost și înainte, dar niciodată atât de greu. Din cauza stresului slăbise cu peste 20 kg într-o singură lună. Iar incertitudinea o măcina. Simțea cum se scufundă în tristețe și dezamăgire. Iar această stare de disperare se agrava și mai mult în zilele când vedea că nu avea bani nici măcar pentru pâine. Însă, copilul era stimulul ei, cel care o scotea din această beznă psihologică. Știa că nu are dreptul să cedeze.

Ziua mergea la ore și bibliotecă, seara avea grijă de Dumitru, iar noaptea învăța, ca în weekend să lucreze infirmieră într-un spital din capitală. „Trebuia să câștig bani ca să-mi hrănesc copilul și să-mi urmez visul”, povestește Olesea, amintindu-și de zilele și nopțile albe când se întreba ce va urma. Alegea să meargă pe jos până la universitate, parcurgând grăbită kilometri întregi, ca să nu cheltuie banii din care putea cumpăra pâine.

„Adesea trebuia să fac această alegere: o călătorie cu transportul public sau pâine pentru noi doi”. Ochii i se împânzesc de lacrimi. Ia o pauză și respiră. Amintirea acelor vremuri o doare și acum. Dar își revine, știe că doar așa a putut ajunge unde este acum.

Anxietatea

Este frica fără obiect, adică o frică ce nu are un stimul exterior. Omul își spune că nu o să se descurce și această nesiguranță este percepută de creier ca un pericol. Atunci se elimină hormonul stresului – cortizolul, care de fapt, se elimină din organism doar prin lacrimi. Iată de ce este foarte important să plângem. Plânsul este un mecanism care echilibrează organismul, spun psihologii. Dacă omul nu este calm emoțional și nu are elemente de susținere reciprocă, de încurajare, acceptare, apreciere, care să-l ajute să scape de această stare, emoțiile acestea se acumulează și apare dezechilibrul la nivel de creier. Asta duce la stări de anxietate – o tristețe profundă, care se poate transforma, mai târziu, în depresie.

Atacurile de panică


Sunt o formă de scurtcircuit la nivel de creier. Creierul reacționează de parcă ne-am afla într-o situație de pericol fizic. Nimeni nu moare de la atacuri de panică, dar în momentul acela stările sunt atât de puternice: tahicardie, senzație de greață, transpirație intensă, încât cei care trec prin asta au impresia că vor muri. Această spaimă intensifică și mai mult atacul de panică. De aceea, specialiștii recomandă să respirăm adânc și să așteptăm puțin, pentru că un atac de panică nu durează mai mult de 12 minute. Însă, nu trebuie să uităm că această stare nu apare din senin, ci e un semnal de blocaj emoțional.

Depresia

E o tulburare a gândirii care afectează emoțional, dar și fizic, persoana. Omul care suferă de depresie are insomnii, își pierde pofta de mâncare, dar și pofta de a face ceva. Această persoană nu mai e capabilă să gândească pozitiv, chiar dacă încearcă. De cele mai multe ori, e nevoie de un tratament medicamentos.

73 086


persoane cu tulburări mintale și de comportament erau sub supravegherea specialiștilor în 2018, informează Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

147 000


persoane cu probleme de sănătate mintală și adicții erau sub supraveghere în anul 2018.
La ora actuală, în Republica Moldova datele statistice nu sunt raportate și prezentate separat pentru fiecare problemă de sănătate mintală în parte. Teoretic, în țara noastră tratamentul tulburărilor mintale este gratuit și asigurat de stat.

40


centre comunitare de sănătate mintală sunt deschise și activează în toate raioanele și municipiile. Echipa unui centru este formată din psihiatru, psiholog, asistent social și asistente medicale.

„Treci mai ușor peste greutăți atunci când ai un scop, un vis bine stabilit și persoane pentru care vrei să lupți. Mai multe experimente au arătat că persoanele din lagărele de concentrare, care au avut un scop în viață și persoane pentru care să trăiască au supraviețuit terorii la care au fost supuse”, explică psihologa Ana Niculaeș.

Sprijinul Olesei au fost fiul și bunica, ei au încurajat-o să nu renunțe. Bunica îi trimitea bani ca să plătească pentru chiria unei camere modeste, cu mobilier vechi, în casa unei bătrâne, la Chișinău. „Bunica ne dădea toată pensia ei, nu știu din ce reușea să trăiască ea în sat”, povestește Olesea.

De-a lungul vieții, a mai avut noroc de oameni care i-au fost alături atunci când nu se descurca de una singură și acest lucru a făcut-o să rămână optimistă. Proprietara casei din care închiria o odaie îi aducea adesea copilului dulciuri. Colegele de serviciu, care primeau lapte de la spital pentru condițiile nocive în care lucrau, de multe ori i-l dădeau Olesei, pentru copil. „Îl aduceam acasă fericită”, povestește ea. Spune că Dumitru, băiatul ei, a ajutat-o în momentele când simțea că cedează psihic.
Psihologii susțin că trăirile noastre sunt răspunsurile la ceea ce ni se întâmplă și la ceea ce ne lipsește.
„Treci mai ușor peste greutăți atunci când ai un scop, un vis bine stabilit și persoane pentru care vrei să lupți. Mai multe experimente au arătat că persoanele din lagărele de concentrare, care au avut un scop în viață și persoane pentru care să trăiască au supraviețuit terorii la care au fost supuse", explică psihologa Ana Niculaeș.Sprijinul Olesei au fost fiul și bunica, ei au încurajat-o să nu renunțe. Bunica îi trimitea bani ca să plătească pentru chiria unei camere modeste, cu mobilier vechi, în casa unei bătrâne, la Chișinău. „Bunica ne dădea toată pensia ei, nu știu din ce reușea să trăiască ea în sat", povestește Olesea.De-a lungul vieții, a mai avut noroc de oameni care i-au fost alături atunci când nu se descurca de una singură și acest lucru a făcut-o să rămână optimistă. Proprietara casei din care închiria o odaie îi aducea adesea copilului dulciuri. Colegele de serviciu, care primeau lapte de la spital pentru condițiile nocive în care lucrau, de multe ori i-l dădeau Olesei, pentru copil. „Îl aduceam acasă fericită", povestește ea. Spune că Dumitru, băiatul ei, a ajutat-o în momentele când simțea că cedează psihic. Psihologii susțin că trăirile noastre sunt răspunsurile la ceea ce ni se întâmplă și la ceea ce ne lipsește.
Olga Jalbă
psihoterapeută cognitiv-comportamentală și coordonatoarea Centrului Comunitar de Sănătate Mintală din Orhei

„Știți, de multe ori mă întrebam cum am reușit să trec peste momentele grele din viață, fără să uit să zâmbesc și să găsesc în orice lucru ceva pozitiv. Mă întrebam ce e în neregulă cu mine? Și într-o zi am găsit o lucrare științifică în care autorul spunea că optimismul este forma unora de a se proteja și iată că eu așa m-am protejat și cred că asta m-a învățat bunica”, spune Olesea.

„Până la urmă viața nu e numai despre fericire, ci despre scopurile pe care reușim să le realizăm”, constată psihologa Niculaeș.

O nouă familie

Ca mamă, Olesea a înțeles că cel mai important lucru pe care poate să i-l ofere lui Dumitru nu sunt lucrurile, ci timpul petrecut împreună. „Toate distracțiile gratuite pentru copii erau ale noastre”, zâmbește timid Olesea. „Mă uitam la el și spuneam că dacă eu nu îi dau copilului meu ceea ce vreau să îi dau, nu o să-i dea nimeni”.

Au urmat luni în care a învățat să aibă încredere în oameni, în special în bărbați. Și-a reîntâlnit un prieten bun din copilărie și a înțeles că nu mai trebuie să lupte în viață de una singură. Apoi pe lume a apărut Alexandra, „șefa familiei”, cum îi spun toți din casă, pentru că atrage toată atenția asupra ei. Însă nici acum lipsurile financiare nu au ocolit familia Olesei. Soțul ei a fost nevoit să plece la lucru în Germania, iar ea a rămas cu cei doi copii și bunica, de care se desparte tot mai puțin.

Este ora 6 dimineața, afară e încă răcoare. Olesea, obișnuită de mică să se ferească de răceală, îmbracă două hanorace și iese la plimbare în parc, cu Dumitru. Este momentul ei de liniște. Apoi cei doi revin acasă și fac exerciții fizice. După care Olesea gătește micul dejun, face ordine prin casă și se joacă cu copiii. Iar în timpul amiezii, când toți dorm, iar casa cu cele două odăi modeste este cuprinsă de liniște, Olesea zâmbește, își ia conspectele și repetă temele pe care le-a învățat la universitate, așteptând să se termine pandemia ca să poată face rezidențiatul și să devină, în sfârșit, medică.
 
Ilustrații de Irina Cleșcenco
Categorii
Social

Sărăcia își arată dinții

În țara în care turismul dentar e în floare și străinii vin la noi să-și repare mult mai ieftin dinții, oamenii continuă să nu știe cum să se spele corect pe dinți. Mulți nu-și permit să-și repare dinții și astfel rămân, într-un final, fără ei. Toate acestea se petrec în Moldova, unde sute și mii de oameni de la sate sunt nevoiți să parcurgă un drum lung pentru a ajunge la stomatolog.

„Cine are acum bani?”

A simțit o înțepătură. S-a trezit și a privit în întunericul din cameră, fără să-și dea seama ce, de fapt, a trezit-o. S-a întins după paharul cu apă și s-a gândit să se culce la loc, ca să nu-și alunge somnul. Apa a alunecat încet în gură, a ezitat acolo o fracțiune de secundă și și-a continuat drumul prin stomac, trezind imediat o nouă înțepătură. Apoi încă una și încă una. Tania și-a dus palma spre obrazul stâng. A închis strâns ochii, încercând să o localizeze. Măseaua îi pulsa de durere. A presat mai mult obrazul cu mâna, ca să amorțească, dar fără succes. Apa rece trezise nervul din măseaua în care deja de vreo 2 săptămâni se mărea o gaură.

„Numai nu acum”, a oftat Tania, coborând de pe pat și mergând spre camera părinților, târându-și picioarele. Mama, somnoroasă, i-a mărunțit cu dosul cuțitului o pastilă de analgin. Fiica a deschis larg gura, ca mama să-i plombeze măseaua cu praful de pastilă. Durerea s-a calmat. Așa a fost aproape în fiecare noapte, timp de mai bine de două luni. „Tare ne mai temeam să mergem la stomatolog în timpul pandemiei și mai ales să venim la Soroca, care era și în carantină”, recunoaște Lilia Ezinschi, mama Taniei, o fetiță de 12 ani, din satul Redi-Cereșnovăț, raionul Soroca. Cu o populație de peste 900 de locuitori, satul nu are un cabinet stomatologic de mai mult de 20 de ani.

Toți cei care au nevoie de serviciile unui stomatolog trebuie să vină în oraș, dar nu se grăbesc să o facă. De frică, dar și din lipsa banilor, ajung la stomatolog doar atunci când nimic altceva nu mai funcționează. „Cine acum are bani?”, se întreabă Lilia, oftând când își amintește cum satul a devenit treptat tot mai pustiu, copii aproape că nu mai vezi pe ulițe, iar instituțiile la care oamenii se puteau angaja s-au închis. „Mor satele și noi cu ele”, suspină ea.

„Vii când nu mai suporți”

Asigurarea serviciilor medicale dentare rămâne o problemă majoră de sănătate în rândul grupurilor vulnerabile și cu venituri mici. Oamenii ajung să apeleze la stomatologi doar în cazuri de urgență, când durerea devine insuportabilă. „Acum oamenii din sat tot așteaptă, dar dacă nu e chip să mai suporți durerea vii, nu ai ce face”, spune Lilia, aranjând o șuviță rebelă care acoperă fața palidă a Taniei.
Fiecare a patra persoană a preferat să nu apeleze la asistenţa medicală primară în caz de necesitate, se arată într-un studiu al Biroului Național de Statistică, realizat în 2017. Principalele trei motive din care oamenii alegeau să nu meargă la medic erau: utilizarea medicamentelor pe care le aveau acasă, folosirea plantelor medicinale şi lipsa banilor. Cei din orașe se adresau mai des la medic decât cei din sate. Sursa: Studiul Biroului Național de Statistică, „Accesul Populației la Serviciile de Sănătate", realizat în 2017

Tania privește cu ochi speriați spre ferestruica în spatele căreia registratoarea Daria Sochircă, echipată cu bonetă, mască, două halate și mănuși, caută printre rafturi fișa medicală. Durerea și măseaua care a început să se erodeze deja au impus-o să vină aici, dar frica încă e acolo. „Mă doare în pânce, ca la examen”, recunoaște ea. După ce-și primește fișa, copila se așează pe o banchetă maronie sprijinită de perete și privește pe furiș fețele schimonosite de durere ale celor care își așteaptă rândul. Holul Policlinicii din centrul Sorocii este cufundat în liniște, care este întreruptă din când în când doar de sunetul pițigăiat al aparatelor medicale. În hol nu vezi persoane trecute de 65 de ani.

„Mulți nu înțeleg cât de important este să te adresezi la medic la timp, când nu te doare așa de tare și nici nu vei scoate din buzunar mulți bani. Dar nu, mulți lasă până nu mai pot, pentru că le este frică, dar și pentru că nu-și pot permite”, constată Iurie Costin, directorul Policlinicii, amintindu-și că în perioada de pandemie, când orașul era în carantină, iar el, un chirurg, asistenta medicală și registratoarea veneau zilnic la serviciu ca să trateze oamenii aduși cu ambulanța în stare gravă. „Primeam doar cazuri urgente și extrem de grave. Dacă oamenii aveau urgent nevoie de consultare la stomatolog, mergeau la primăria din sat, scriau o declarație în care indicau la ce clinică vor merge cu vecinul care are mașină și atunci aveau la dispoziție 2 ore”, explică Daria, care lucrează registratoare de patru ani.

Studiile arată că „gura” este cea mai scumpă zonă când vine vorba de tratament. Cheltuielile le depășesc de cele mai multe ori pe cele pentru cancer, boli de inimă, accident vascular cerebral sau demență, notează oralhealthplatform.eu, o platformă care adună experiența celor mai importante asociații stomatologice din Europa. Numai în Statele Unite ale Americii, 110 miliarde de dolari SUA sunt cheltuite anual pentru asistență medicală orală. În Uniunea Europeană, cheltuielile anuale pentru asistența medicală orală au fost estimate la 79 de milioane de euro. De aceea, de multe ori oamenii cu venituri mici preferă să amâne adresările la medic sau să nu meargă deloc, se arată într-un studiu realizat de Biroul Național de Statistică, lansat în 2017. „În general, serviciile stomatologice sunt accesibile pentru populația care înregistrează o stare financiară bună”, susțin autorii studiului.

3 sate din 67

Cei 10-20 km parcurși până la Soroca au devenit o normalitate pentru oamenii de la țară care vin la stomatolog. După ce în anii ’90 aproape fiecare sat din raionul Soroca avea câte un cabinet stomatologic, acum au rămas doar trei, toate închise în timpul pandemiei. „Un stomatolog a plecat în Italia să facă bani, pentru copiii care învață la universitate. Altul stă acasă, iar altul lucrează la noi la Centru. Să vedem ce va fi în septembrie”, spune Iurie Costin, directorul Policlinicii din Soroca, unde vin oamenii din cele 67 de sate ale raionului. „Nu este nicio zi fără să vină cineva de prin sate”, completează el, ștergându-și fruntea transpirată, pe care au rămas imprimate dungi roșii, adânci, de la vizieră.

 

„Calitatea dinților, în cea mai mare parte, depinde de nivelul de conștiință a pacientului față de sănătatea lui. Sunt unii care acordă o atenție mare sănătății dinților, dar sunt și mulți cei care nu se spală deloc pe dinți. Și asta nu depinde din ce mediu vin ei, din sat sau oraș”, spune directorul.

Pe lângă nerespectarea igienei orale și mersul tardiv la medic, stomatologii din Soroca susțin că o a treia problemă ce influențează sănătatea dinților oamenilor din regiunea de nord a țării este calitatea apei. Excesul de fluor din apă se așează ca un pigment maro pe suprafața dinților. „Închipuiți-vă, fete frumoase și cu dinții galbeni sau cafenii, dar asta e în toată zona asta de nord, mai ales acolo unde sunt carierele acestea de piatră”, spune Gheorghe Poștaru, care lucrează medic stomatolog deja de peste patru decenii.

Fluoroza dentară, numită și „smalț pătat”, este cauzată de fluorul din apa pe care oamenii o consumă. Această problemă este pe larg răspândită în întreaga lume, motiv din care în multe țări din Europa (Irlanda, Polonia, Serbia, Spania, Marea Britanie, Elveția, Slovacia, Bulgaria, Franța, Germania și Republica Cehă) au fost lansate diverse inițiative eficiente de fluorizare a apei. Una dintre soluțiile găsite a fost instalarea filtrelor pentru curățarea apei. De asemenea, specialiștii au recomandat ca apa de calitate necorespunzătoare să fie tratată: să fie eliminate sărurile de calciu și magneziu, să fie defluorizată etc. De asemenea, una dintre soluțiile mai simple la care poate apela oricine este fierberea apei.

Satele îndepărtate

Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății, opt din 10 moldoveni suferă de carii dentare. În cazul în care acestea nu sunt tratate, ele pot cauza daune întregului organism. Specialiștii sunt de părere că aceste carii sunt legate de zona geografică, modul de alimentație și apa consumată, dar nu în ultimul rând și de lipsa igienei orale corecte. Mai mult, potrivit unui studiu realizat în 2015 de către Aurelia Spinei, dr. șt. med., conf. univ., peste jumătate din numărul total de copii și adolescenți din Republica Moldova ajung pe scaunul stomatologic abia în cazuri de urgență sau complicații.

Peste 50% din oamenii din Europa suferă de o anumită formă de parodontită și peste 10% au boli grave, prevalența crescând până la 70-85% din populația cu vârsta cuprinsă între 60 și 65 de ani.

Orice persoană trebuie să treacă pragul unui cabinet stomatologic de două ori pe an pentru un control de rutină. Pe parcursul anilor 2012-2016 ratele de adresare la medicul stomatolog au scăzut în Republica Moldova. Astfel, dacă în anul 2012 la stomatolog mergeau 4,4% dintre persoanele cu venituri mici, în 2016 numărul lor a ajuns la 0,7%, unul dintre motive fiind lipsa banilor, anunță Biroul Național de Statistică.

Medicii susțin că starea dentară este mai rea la oamenii din zonele rurale izolate, unde nu există nici măcar un medic de familie. „Cu cât satul este mai departe de un oraș, cu atât oamenii sunt mai săraci și parcă rupți de realitate. Acolo am găsit copii care nu s-au spălat niciodată pe dinți și nici nu știu cum și pentru ce ar face asta”, constată Alexandru Brițchi, medic stomatolog din Chișinău, care, timp de mai multe luni, a consultat copii din zonele rurale, în cadrul programului „Un doctor pentru tine”.

Potrivit Ministerului Sănătății, în țara noastră, peste 85% dintre copiii din zonele rurale nu respectă igiena orală. În acest sens, Organizația Mondială a Sănătății recomandă să fie implementate programe de prevenție, detectare și tratament finanțate de guvern, asociații și societăți de promovare a sănătății, pentru evitarea afecțiunilor orale. Copiii de până la 16 ani și persoanele care au poliță de asigurare medicală beneficiază de tratament dentar asigurat de stat. Însă cei din urmă se pot bucura doar de un număr redus de servicii, în rest, în caz de un implant, de exemplu, aceștia trebuie să scoată din buzunar cel puțin câteva mii de lei. Pentru oferirea acestor servicii stomatologice gratuite, Policlinica din Soroca a primit de la Casa Națională de Asigurări Sociale suma de peste 1,3 mln de lei în acest an.

Totuși, la clinicile private sunt alte prețuri, mai mari decât serviciile oferite în instituțiile de stat, însă mai mici decât în Uniunea Europeană, motiv pentru care vin străinii în Republica Moldova să-și repare dinții. Citește „De ce străinii vin în R. Moldova să-și repare dinții”.

Potrivit unui catalog publicat de IMSP Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, o consultare primară a medicului stomatolog costă 107 lei, tratarea cariei dentare – 124 de lei, tratarea periodontitei în două ședințe variază de la 200 până la 499 de lei, în funcție de dinte. Tratarea afecţiunilor mucoasei cavităţii bucale costă 100 de lei ședința, iar tratarea parodontitei – 145 de lei. Sigilarea fisurilor unui dinte cu scop profilactic te va costa 112 lei, iar prețul implanturilor depășește 900 de lei, în funcție de materialul folosit.

„Vă doare?”

„Vă doare dintele? Fața vă este umflată? Atunci adresați-vă la doamna Eugenia, cabinetul 5. Așteptați să vă dau cărticica medicală”, spune registratoarea cu o voce vioaie. Între timp, mai răspunde la telefon, pune la loc fișa medicală a unui pacient. „Oamenii aici nu se programează, pentru că ar dura mult, iar mulți sunt din sate și nu pot veni de zeci de ori”, explică ea în timp ce apropie termometrul de fruntea unui bărbat care își bagă capul prin ferestruica îngustă. „Apropiem termometrul la frunte, că dacă o facem la mână au impresia că vrem să-i cipăm”, râde ea înfundat sub masca care-i lasă la vedere doar ochii.

Moldova este țara în care turismul dentar este foarte des întâlnit, clinici private fiind deschise pentru străini. Cu toate acestea, oamenii încă mai continuă să sufere de afecțiuni cauzate de degradarea danturii. În timp ce orașele sunt împânzite de clinici stomatologice private pe pereții cărora stau afișate zâmbete perfecte și scumpe, în sate aproape că nu mai găsești vreun cabinet stomatologic.

Îndreptare de la Luță

 

„Situația e foarte rea. Noi am rămas ultimii mohicani care mai lucram ca stomatologi în sat. Nu era ușor nici înainte, dar nici acum”, povestește Gheorghe Poștaru. Când a venit să lucreze în satul Racovăț, oamenii de acolo mergeau la preot ca să-și scoată dinții. Apoi în sat a venit un stomatolog care utiliza alcoolul nu numai în scopuri medicinale. După el a venit în sat și Gheorghe Poștaru. „Pacienții care intrau mă întrebau dacă nu e nevoie să ia îndreptare de la Luță. Așa mai multe zile. Și într-o zi întreb pe un om, «da’ cine-i acest Luță de la care toată lumea vrea să aducă îndreptare?» Și mi-a zis că așa numeau ei magazinul din centrul satului de unde cumpărau câte o sticlă de vodkă pentru fostul stomatolog. Iată așa era în sat cu stomatologia”, spune el, sprijinindu-se obosit de un perete.

Aceste luni de pandemie, când trebuie să lucreze ore în șir îmbrăcați în mai multe straturi de echipamente de protecție, îi storc de puteri pe medici. „E greu să simți că tot timpul spatele îți este transpirat, dar trecem peste asta”, spune el, grăbindu-se spre Inga Pânzari din satul Pârlița, care intră speriată în cabinetului stomatologului, încercând să-și stăpânească durerea de la măseaua stângă. Din cauza ei nu a putut să doarmă trei nopți. „Ce durere am avut, nu m-am temut de nimic deja. Așa de tare mă durea că-i spuneam mamei: „„mamă, mor”. Trei zile am avut febră și durere până la șira spinării, urechi. Toată partea asta mă durea și toți dinții din gură. Și nu-mi trecea nici cu pastile… Dar e și vina mea, trebuia să vin mai devreme, să nu las până nu mai pot”, recunoaște ea stomatologului. Deschide larg gura și închide strâns ochii ca să nu-i mai lăcrimeze, din cauza luminii puternice a becului, dar și din cauza fricii. Mai are puțin și scapă de durere.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼